Omenescuri

giraffe-dinner-guests

Mă scotea la o cafea şi un gin în fiecare vineri. Sâmbăta vizita muzee. Duminica se ocupa de propria persoană: măşti, bigudiuri, manichiură, uneori împărţeam maseurul, ca să economisim bani. Brusc, după vreo 8 săptămâni m-a invitat la o bere, într-o joi. Cu nişte colegi de catedră. Bar impecabil, umor fin, obrazuri subţiri, zero ifose. De data asta, chiar că pusesem mâna pe varianta câştigătoare. Apoi din senin, după alte câteva săptămâni, a spus că vrea să-mi cunoască prietenii. Sacrifica o sâmbătă. Muzeele. Eram ca şi abandonată. Dau meditaţii online. Nu-mi cunosc personal nici măcar elevii. Prieteni, parcă am avut câţiva, dar acum s-au mutat toţi pe Facebook. Luni, speram să găsesc o soluţie. Marţi, speram să se întâmple o minune. Miercuri, m-am gândit să mă agăţ de un virus, o epidemie, măcar o febră acolo. Joi, aproape m-am delegat la o întrunire a măcelarilor, undeva în Scoţia. Vineri, m-a trezit soneria. Poate funcţiona şi fără rugăciuni. Femeia de serviciu avea nevoie să-i umplu căldarea cu apă. Şi atunci mi-a venit o idee … Am întrebat-o dacă vrea să fim prietene, a acceptat şi am invitat-o sâmbătă la masă. La fel s-a întâmplat cu poştaşul, instalatorul chemat de vecini şi rătăcit la mine la uşă, cititorul de contoare, băiatul care livrează pizza şi un agent de publicitate al Martorilor lui Iehova. Apoi m-am apucat să fac de mâncare. De fericire, mi-au ieşit toate reţetele. Sâmbată m-a trezit femeia de serviciu, care se gândise să-mi dea o mână de ajutor la curăţenie. Aşa am avut timp să trec şi pe la coafor. De fapt, la coafor l-am cunoscut. Venise să-şi vopsească perciunii, o albeaţă ce-l făcea să se simtă stingher, chiar şi printre studenţii repetenţi. Toţi prietenii au venit cu flori şi băuturi, semn că mi-au citit cu acurateţe disperarea. El a părut dintr-o dată timid, când îţi prezinţi prietenii e ca şi cum ai face parada modei goală, după ce ai avut vărsat de vânt. Abia după ce am pus aperitivele pe masă, în timp ce umpleam paharele, am început să mă întreb despre ce o sa vorbim. Nu ştiu de ce unele femei nu leşină când îşi dau ochii peste cap … Nu e drept. M-am dus la bucătărie, să beau un pahar cu apă cât mă gândeam la ceva, dar mi-am revenit abia după două pahare de vin. Hotărâtă să vorbesc fără oprire şi să le adresez prietenilor mei întrebări prevăzute cu cel puţin jumătate de răspuns, m-am întors în sufragerie. Erau, în fond, nişte oameni foarte placuti. La masa discutia era in toi. Se opina pro si contra unor indivizi precum Platon, Hegel, Freud, Nietzsche şi încă şi încă alţii, de care nu auzisem în viata mea. Pregatisem niste CD-uri cu cantonete dar am sters rapid de praf cateva simfonii pe care le primisem bonus, la supermarket. Prietenii mei nu erau simpli absolvenţi de facultate, aveau masterate, doctorate şi chiar invenţii în portofoliu. Marginalizaţi de societate, căci altfel nu ar fi fost prieteni cu mine. Pe el l-am pierdut, pentru că s-a dovedit 100% compatibil cu femeia de serviciu. Eu m-am trezit flirtând cu poştaşul. Ne întâlnim sâmbăta, duminica îşi scoate mama la plimbare. În restul săptămânii mă întâlnesc cu prietenii. Pentru o fată singură, ca mine, cred că e extraordinar. 

orange-snail

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s