Omenescuri

giraffe-dinner-guests

Mă scotea la o cafea şi un gin în fiecare vineri. Sâmbăta vizita muzee. Duminica se ocupa de propria persoană: măşti, bigudiuri, manichiură, uneori împărţeam maseurul, ca să economisim bani. Brusc, după vreo 8 săptămâni m-a invitat la o bere, într-o joi. Cu nişte colegi de catedră. Bar impecabil, umor fin, obrazuri subţiri, zero ifose. De data asta chiar că pusesem mâna pe varianta câştigătoare! Apoi din senin, după alte câteva săptămâni, a spus că vrea să-mi cunoască prietenii. Sacrifica o sâmbătă. Muzeele. Eram ca şi abandonată. Dau meditaţii online. Nu-mi cunosc personal nici măcar elevii. Prieteni, parcă am avut câţiva, dar acum s-au mutat cu toţii pe Facebook. Speram ca până luni să găsesc o soluţie. Marţi deja speram să se întâmple o minune. Miercuri m-am gândit să mă agăţ de un virus, o epidemie, măcar o febră acolo, ceva. Joi aproape că m-am delegat la o întrunire a măcelarilor, undeva prin Scoţia. Vineri m-a trezit soneria. Poate funcţiona şi fără rugăciuni. Femeia de serviciu avea nevoie să-i umplu căldarea cu apă. Şi atunci mi-a venit o idee … Am întrebat-o dacă vrea să fim prietene, a acceptat şi am invitat-o sâmbătă la masă. La fel s-a întâmplat cu poştaşul, cu instalatorul chemat de vecini şi rătăcit pe la uşa mea, cu cititorul de contoare, cu băiatul care livra pizza şi cu un agent de publicitate al Martorilor lui Iehova. Apoi m-am apucat să fac de mâncare. De fericire mi-au ieşit toate reţetele! În ziua de sâmbată m-a trezit femeia de serviciu, care se gândise să-mi dea o mână de ajutor la curăţenie. Aşa am avut timp să trec şi pe la coafor. De fapt, la coafor l-am cunoscut … Venise să-şi vopsească perciunii, o albeaţă ce-l făcea să se simtă stingher, chiar şi printre studenţii repetenţi.

Toţi prietenii s-au prezentat cu flori şi băuturi, semn că îmi citiseră cu acurateţe disperarea. El a părut dintr-o dată, timid. Când îţi prezinţi prietenii e ca şi cum ai face parada modei goală după ce ai suferit de vărsat de vânt. Abia după ce am pus aperitivele pe masă, în timp ce umpleam paharele, am început să mă întreb despre ce am putea să vorbim. Nu ştiu de ce unele femei nu leşină când îşi dau ochii peste cap … Nu e drept. M-am dus la bucătărie, să beau un pahar cu apă cât mă gândeam la ceva, dar mi-am revenit abia după două pahare de vin. Hotărâtă să vorbesc fără oprire şi să le adresez prietenilor mei întrebări prevăzute cu cel puţin jumătate de răspuns, m-am întors în sufragerie. Erau, în fond, nişte oameni foarte plăcuţi. La masă discuţia era în toi. Se opina pro şi contra unor indivizi precum Platon, Hegel, Freud, Nietzsche şi alţi câţiva de care nu auzisem în viaţa mea. Pregătisem nişte CD-uri cu canţonete, dar am şters rapid de praf câteva simfonii pe care le primisem bonus, la supermarket. Prietenii mei nu erau simpli absolvenţi de facultate, aveau masterate, doctorate, chiar şi invenţii, în portofoliu! Marginalizaţi de societate, căci altfel nu ar fi fost numai prietenii mei … Pe el l-am pierdut, pentru că s-a dovedit 100% compatibil cu femeia de serviciu. Eu m-am trezit flirtând cu poştaşul. Ne întâlnim sâmbăta. Duminica îşi scoate mama la plimbare. În restul săptămânii mă întâlnesc cu prietenii. Pentru o fată singură, ca mine, cred că e extraordinar. 

orange-snail

Reclame

Un gând despre “Omenescuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s