Fauna versus flora sau între porc şi o ridiche e timpul să împaci capra cu varza

british-women-during-great-war

Lizad îşi şterse palmele de dosul pantalonilor. Erau pline de bătături şi implorau milă. Crucile jeleau, cu capetele în pământ. Pe trena lăsată la vedere, femeile aruncau flori. Izvoarele vlăguiseră de sânge trupurile frumoase. Apă vie. Războaiele veneau cerşind şi furau fără să aştepte. De cealaltă parte de râu bărbaţii făceau legea. Aici erau protejaţi, bunătatea acelora era puţină şi afectată iremediabil de orgoliu. Tullah şi ai săi traversaseră noaptea. Le-au spintecat mamele, au violat fecioarele şi au ucis pe cele ridicate la luptă. Era timpul ca cei rămaşi să le plângă. Apoi cineva va trebui să repună pe picioare apărarea. Deocamdată erau în siguranţă, oştile sulitaşilor se simţeau sătule. Femeile le cereau răzbunare. Voiau să treacă imediat apa. Lizad se simţea nevoit să asigure victoria. Vulnerabilitatea îngropase prea multe inimi. Dacă mama şi bunica de dinaintea ei reuşiseră să ţină cu dinţii de pace, noul prinţ, viclean şi fără scrupule, încălcase toate tratatele de pace. ‘Ce sunt acelea?’, o întrebase privind-o în ochi. Cineva trebuia să-i dea nemernicului o lecţie de empatie şi poate şi o mostră de suferinţă, ca să nu mai caute în pustiu. Lizad strânse femeile apte de luptă, le refuză pe cele deja rănite. Bărbaţii se oferiseră să fie iscoade. Dar era nevoie de calm în spatele frontului. Şi de medici.

Peste râu serbările nu mai conteneau. Cele mai brave fuseseră trimise să contamineze vinul. În noaptea cu lună pe jumătate, Lizad trecu de partea cealaltă şi fără să arate vreun interes pentru bărbaţi, luă în captivitate toţi copiii. Odată aduşi în regat, copiii fura puşi la muncă, pământul se plecă în faţa mâinilor mici, lăsându-le să-i culeagă roadele. Bărbaţii au trimis mai apoi femei iscoade, ele dispăreau mai uşor în mulţime. Au fost capturate şi obligate să se ocupe de casele lăsate de izbelişte ale amazoanelor. Cu lanţuri la picioare şi cu capetele acoperite cu basmalele infamiei. Luptele puseseră, în calea lor, totul la pământ. Unde altădată vântul unduia lanuri întregi de maci, înfrăţiţi cu snopi solari, de aur, acum jeleau câmpuri parjolite, uitate în plâns şi mutilare. Din păduri mai rămăseseră doar nişte cioturi şi doar ele mai aveau curajul să ţină, pentru o vreme, loc de istorie. Cimitirele strângeau, egoiste, la piept, toate florile. Cei duşi hrăneau, din adânc, rodul de mâine. Tullah şi mare parte dintre viteji au fost şi ei capturaţi, într-un sfârşit. Lizad dăduse dovadă de mare îndrăzneală, nu atacase în punctele vulnerabile, ci, prin şiretlic, în punctele tari. Femeile, laolaltă cu copii, au fost aduse în faţa ghilotinelor. Între cele două tabere aerul încă îşi tremura durerea. Cerul s-a încruntat, mânios. Un strigăt sfâşietor a cutremurat atunci lumea. Bărbaţii luaţi prizonieri cereau acum îndurare pentru propriile femei şi pentru copii, iar pentru ei o moarte demnă.
– Îndurare precum aceea pe care voi aţi arătat-o copilelor şi mamelor noastre?

Bărbaţii pun la cale războaiele şi odată porniţi, ucid fără discriminare. Dacă îndrăzneşti să-i baţi la propriul joc, vor cere alte reguli, legi noi şi îndurare pentru ai lor. Umanitarism adică. Mor fără să înţeleagă …

men-fur

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s