De la mine pana la Dumnezeu e loc de indoiala

Toronto Pride Parade 2008

E drum lung pana la Dumnezeu. Imi spunea bunica ca sufletul bunicului a plecat la Dumnezeu. Ma uitam pe cer sa gasesc vreo urma. Peste mahala nu zburau avioane, eram la capatul lumii. Lumii civilizate.
– Se poate ca in clipa asta sa stea de vorba cu Dumnezeu? Bunicul citise multe carti, aveau despre ce vorbi.
– La intrare asteapta Sfantul Petru, el distribuie sufletele daca au norocul sa li se deschida poarta Raiului. Apoi asteapta dreapta judecata, numai Sfintii ating pe Dumnezeu.
– Sufletele sunt trimise in carantina carevasazica … curatate de pamantesc. Si la inchisoare te spala …
– – Doamne copila, ptiu duca-se pe pustii ce comparatii aduci in vorba!
In gospodaria lui Dumnezeu sufletele au totusi libertate de miscare, le mai simti uneori cum isi vara nasul in treburile tale. E clar totusi ca se face o triere preliminara. Oamenii nu se nasc egali, nu se izbavesc egali si nici nu o sa invie, daca s-o intampla, egali. Egalitatea e doar o notiune la care se raporteaza realitatea, ea exista in cifre dar nu in oameni si in lucruri. Aparent poate, dar sub lupa perfectiunea ei rugineste. Apoi mai sunt si pacatele. Unele se mostenesc pana la al 9-lea neam sau mai de dincolo. La cat s-a largit lista de pacate datorita progresului si abnegatiei stiintei trecerile se fac prin urechile acului. Pornim cu handicap si neputinciosi cadem in pacat ca ni-s picioarele bolnave. Am inventat in compensatie ploconeala. Dam plocoane Ingerilor, Sfintilor, Maicutei Domnului, Fiului si lui Dumnezeu Insusi. E imposibil sa te feresti de pacat, din el te-ai nascut si asta spune tot. Atunci departajarea se va face pe cat a dat fiecare. Nu e deajuns sa fii bun. E un avantaj, dar evaluarea pacatelor e stricta, ca la matematica, reguli si date precise. Bunatatea e literatura, chestie de interpretare, stare, chef. IQ-ul e un dezavantaj. Cand incepi sa intelegi metodele lui Dumnezeu esti cu mintea deja dusa in pacat. Dumnezeu n-ar fi putut spune vreodata: ‘Crede si nu cerceta!’. Aici a intervenit omul, cel care platea scribi, lua bir si nu tinea sa dea socoteala. Acesta e principiul pe care l-au aplicat bisericilor. ‘Ploconeste-te, roaga-te, dar lasa in seama noastra, reprezentatii lui Dumnezeu, randuielile. Noi iti explicam pe Dumnezeu pe intelesul tau, tu nu despici in patru motivele noastre.’ Dumnezeu a pus omului sub aura creier. Daca nu s-ar fi dorit cercetat ar fi pus un motoras si o cheita sau l-ar fi facut proiector de diapozitive.
La cate suflete se ridica zilnic la ceruri cand ar mai avea timp Domnul sa salveze lumea? Numai sa-i salute pe toti ar irosi, ca sa fim optimisti, o zi intreaga. Sau poate le vorbeste la megafon. Totusi sufletele nu sunt egale, diferenta cere personalizare. E bine ca mai trimitem Sfinti, cred ca au nevoie de intariri acolo sus, ei nu depind de timp, ostenesc vesnicia.
Trebuie sa fie interesant cum un cumul de singuratati ajunge sa lucreze in echipa, pentru un sef pe care il adora, in beneficiul unora, situati cel putin la intentie, pe locul doi. Mare parte din Sfinti au fost asceti, l-au pus pe Dumnezeu inaintea tuturor sacrificand uneori oameni. S-au retras dintre oameni rugandu-se pentru oameni. Sau pentru propriul suflet, crezut a fi peste al celorlati? Pe masura ce afli mai mult pe atat iti doresti sa fii mai singur. Dar asta nu e o virtute. Ridicandu-te deasupra celorlalti ii neglijezi, ii lasi in urma. Vrei sa stai la taclale doar cu Dumnezeu. Oare strang indeajuns Sfintii cat sa acceada la masa Lui? Ceva ma face sa cred ca Dumnezeu e tot singur, doar ca de data asta nu chiar atat de plictisit. De cand a fost ispitit pare sa-i mearga mai bine. Ispitit de Creatie, in a-si nega singuratatea prin generozitatea din El Insusi. ‘Sunt cel mai bun prieten al meu, e timpul sa ma ocup si de viata altcuiva. Iau de exemplu o mana de lut si o aduc pana aproape de perfectiune.’ Lutul uscat crapa. Inafara lui Dumnezeu nu exista perfectiune. De fapt nici Dumnezeu nu e perfect. Daca era ar fi fost suficient. Daca Creatia nu a fost o incercare de divertisment atunci trebuie sa fi fost un exercitiu in a reprezenta perfectiunea. Exercitiile nu sunt perfecte, rezultatele sunt notabile chiar extraordinare cateodata. Dar nu perfecte.
Dumnezeu a creat omul. Sau pe Adam. In unele credinte omul e Adam. In altele a fost mai intai omul si abia un urmas a fost botezat, Adam, ca prea aratau toti la fel. Incepe sa se faca diferentierea caci dinlauntrul nu e la fel cu cel de dinafara. Si pe atunci erau vopsite gardurile. Mai face Dumnezeu ce face si face: copaci, flori, vietati care sa misune, ca de la Big Bang tacerea era asurzitoare. Ma intreb daca Dumnezeu a fost tentat sa urle in Neant doar ca sa-si auda ecoul. Poate ecoul i-a dat Ideea. Ideea cu Creatia. Ideea fiind Creatia Primordiala, Precreatia. Proiectata in Cuvant. Imaginea aparuse odata cu Lumina. Ideea a dus la aparitia sentimentelor. Sa faci oameni nemultumiti mai intai de Tine si apoi si de ei insisi devine obositor. Dumnezeu a trebuit sa-i inzestreze sa se mai faca si singuri. Daca Lilith a fost prima femeie si l-a parasit pe plictisitorul Adam pentru diavol putem spune ca pe atunci Creatia nu era chiar desavarsita iar diavolul incepuse sa aiba idei care vindeau mai bine. Lilith refuza astfel perpetuarea speciei si face echipa cu diavolul pentru a imbunatati ceea ce exista deja. Dumnezeu isi apara Creatia, care intr-adevar avusese un inceput cam lenes si somnoros, si o creeaza pe mult mai blanda Eva. De data asta face si niste reguli. ‘Sa i se dea ascultare’. ‘Fara rol de ispita’ desi insasi Creatia fusese o ispita. Adam isi iese din amorteala dar la prima ademenire da vina pe Eva. Dumnezeu e infrant cu propriile arme. El – ispititul e inselat cu o ispita. Intr-un moment tensionat ii da afara din Rai. Desi multi o cred eu sunt convinsa ca nu i-a parut rau. Creatia era amuzanta, dar de la distanta.
Creatia schimba Creatorul, daca are suflet. Creatiile reci pot deveni capodopere caci lipsa de magnetism, de chimie le inlesneste apropierea de perfectiune dar ele nu vor schimba nimic niciodata. Sufletul nu se vinde diavolului ci se iroseste in ceea ce faci. Diavolul e o atentionare de ‘drum cu hartoape’, Dumnezeu planteaza placute cu ‘drum in constructie’. Doua trotuare intre care suntem manati precum cirezile. Unii scapa la pasune, altii prefera jaratec. Ce-o fi in fata? Limitati cum suntem am crede ca e o fundatura. Oare ca sa ajungi la Dumnezeu trebuie sa zbori? Sa te ridici fara a mai tine drumul drept?
Dumnezeu a creat sexul pentru a nu mai fi nevoit sa stea toata ziua cu mainile in lut. Avea si altfel de idei. Sexul a fost marea gaselnita, pacatul care face diferenta. Dar nu cel mai mare. Cea mai mare ispita e insusi Dumnezeu. Puterea. Dorinta de a fi El peste oameni, caci parte din El traieste in Creatie. Judecata de apoi seamana cu Big Bang-ul, unul spiritual de data asta, nu fizic. Daca primul a fost Materie —>Energie—->Materie, acesta va fi probabil Energie—>Materie—>Energie. Inchidem un cer, un complet. Ca sa apesi butonul rosu si sa declansezi asa cutremur din temelie trebuie sa estimezi macar grosier si niste consecinte. Poate face asta Dumnezeu cand pana si Creatia s-a dovedit originala si neasteptata? Nici Dumnezeu nu stie. Am vrut sa-l ajut, dar iubind fara noima gresesti.

adam-and-eve-muslim-style

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s