Vieti pe tipsii de argint (XI)

24 de tacamuri pentru 24 de feluri de a-l tachina pe Dumnezeu

 

cutlery

Intotdeauna trecea macar o data pe noapte sa vada daca sunt bine. Impingea usa pe tacute, ca pe un secret, se apropia de pat si ma privea lung pentru cateva minute. Tragea plapuma sa acopere picioarele cu chef de joaca, iesite sa ia o gura de aer. Apoi se aseza pe marginea ingusta si privea la fereastra. Uneori luna o facea sa zambeasca, alteori norii ii umbreau cine stie ce amintire. Era atat de frumoasa, ca o zana, incat nu indrazneam sa ma arat treaza, o priveam cu ochii mijiti si tineam strans sub gene toate imbratisarile cate i le-as fi dat. Ii facea bine sa ma aiba in grija, asa imi spusese mama care ma incuraja s-o vizitez mai des. As fi venit si singura, toate firele inimii ma trageau in labirintul povestilor si-si radeau de mine cand plangeam dezamagita c-am gasit prea repede iesirea. Parasind un gand pe altarul noptii doamna Otilia facea o cruce mare in aer apoi una mica coborand-o la mine pe frunte, ma saruta mai putin de-o parere si pleca sa-si gaseasca cateva ore pierdute, de odihna. Calda ca o paine rotunda prinsa de stergar adormeam si eu crapand un zambet pe coaja subtire.
Dimineata venea odata cu Maria. Ma fugarea la baie cat indrepta patul si smotocea pernele cu urme de dantela. Apoi ciupindu-ma de obraji sa li se infoaie bujorii servea micul dejun. Nu uita niciodata sa puna un manunchi mic de flori din gradina. Le strigam buruiene caci niciodata nu se indura sa taie trandafiri decat daca erau pe jumatate ofiliti, dar intotdeauna agata ramurele de floarea miresei.
– Asa te imprastii tu in lume copila, ca florile astea mici si albe, dand tuturor cate putin. Mie si doamnei deopotriva. Ai sa te strangi mai incolo intr-un nufar sau poate o crizantema si putini vor mai vedea dincolo de petale.
Uneori Maria si doamna se confundau in ganduri, dusesera pe umeri atat de multe impreuna ca una ii putea lua locul celeilalte. Dar o urma adanca de taranca cinstita o facea pe Maria umbra in prezenta doamnei. Era ceva fragil, de portelan in constitutia doamnei Otilia care ne facea pe toti sa acceptam exilul, inspaimantati in acelasi timp ca maini puternice sau poate doar tremurande sa nu ciobeasca sau sa sparga tortita.
Mai erau pe tava chifle aburinde si unt cumparat la calup, miere groasa care se lasa pe degete. Imi lingeam razand buricele si Maria se prefacea oripilata si se vaita ca la ce mai clatise ea in doua ape servetelele fine de damasc cand eu invatasem toate obiceiurile tiganilor. Asa ne gasea doamna care plimba cu ea o ceasca de cafea si scotand din buzunarul sortului, pus anume la bucatarie, biscuiti fierbinti fura din miere si ma hranea ca la impartasanie. Cand terminam erau firimituri peste tot dar buzele ne erau dulci si diminetile vesele. Aveam cateodata si dimineti triste dar acelea au plecat si nu voi sa le caut. O lasam pe Maria scuturand si mergeam in camera de zi unde ghemuri asteptau cuminti depanari de poveste.
Maria lasase pe masa un serviciu de tacamuri pentru 24 de persoane asa cum spunea cu pompa si inflorit pe cutie fabricantul englez. Suple si frumos decorate pastrau o umbra albastrie ca o mangaiere de lumina in oglinda. Am apucat o lingurita si cand ochii s-au intors de pe cozile lungi au dat de o gravura pe spatele delicat:’Thief’.
– E hoata asta mica! am inceput sa rad.
Doamna Otilia le-a intors pe toate, si linguri si furculite, cutite si linguroaie de servit sa-mi arate ca toate erau insemnate. Ajunsesera hotii sa-si semneze faradelegile?
– Serviciul de tacamuri mi-a ramas de la o verisoara de-a bunicii, madam Sheleanu. Pe la mesele protipendadei incepusera sa dispara tacamuri de argint. Nu numai din cele lucrate fin dar si din cele ordinare cand gazdele incepusera sa apere ce aveau mai bun. La inceput fusesera blamati servitorii dar perchezitiile nu dovedisera nimic. Era cineva din lumea lor si asta era un lucru de-a dreptul infricosator. Nu se putea sa cauti musafirii la plecare, asa ceva era de neiertat. Sa chemi politia ar fi fost in mod egal de prost gust. Toata lumea se privea circumspect asteptand o greseala sau poate un anunt ca totul a fost gluma si disparutele vor fi returnate. Hotul intre timp adunase o colectie. Madam Sheleanu, care vizitase Londra, comandase acolo un set complet pentru 24 de persoane caci ambitiile politice ale consortului cereau o imagine de abundenta dar in acelasi timp si seriozitate. Daca doreai frivol, ca toti tinerii aceia, poeti si muzicieni, care delectau oaspetii doar pentru invitatie intr-atat erau de saraci, comandai la Paris. Madam Sheleanu comanda doar la Londra, englezii stiau cel mai bine sa rada cu tine pastrand distanta. Pentru lansarea candidaturii domnului Sheleanu pregatise un dineu generos dar instruise in ascuns slugile sa stea cu ochii pe oaspeti prefacandu-se ca improspateaza masa. Singura care fu crutata fu bucatareasa, Prescura o chema, doar Dumnezeu stie de ce caci era o betiva. Nu o dadea afara pentru ca gatea a naibii de bine, mai bine decat tot judetul la un loc si celelalte cucoane abia asteptau sa puna mana pe ea. Betiva fu instruita sa nu iasa din bucatarie ca sa nu ii dea pe toti de gol. Madam Sheleanu gandise planul amanuntit si nu voia sa lase loc de greseala. Seara fu un succes, mancarea dumnezeiasca. Parte din oaspeti trecura in pelerinaj pe la bucatarie sa laude truda Prescurei care se tinuse de cuvant si incalzita de vin refuza sa se desparta de plita. Dupa ce saruta amintirea ultimului oaspete madam Sheleanu se grabi la bucatarie unde spre satisfactia dumneaei descoperi ca nu lipsea niciun tacam. Imparti cu generozitate vin din cel mai bun, ramas de la oaspeti, cu slugile si ceru pentru a doua zi, pe langa meniul deja ticluit la capul saptamanii, niste lapte de pasare, i se facuse asa deodata pofta.
Intre timp la o distanta de cateva case hotul strangea intr-un sal vechi o gramada de tacamuri fara pereche. Ceruse ajutor pentru biserica, parintele nu mai avea speranta. Daca fiecare ar fi dat macar o lingurita din proprie vointa s-ar fi putut face agheasmatarul. Dar bogatii nu dau cu usurinta. Ea risipise aproape tot ce mostenise, nu-i mai ramasesera decat casa si niste toale fara trebuinta. Fusese luata de suflet de boieri si ca sa le cinsteasca memoria daduse aproape tot saracilor. Sa aiba parte de mila de la Dumnezeu. Acum implinise si porunca asta, ca un haiduc ce-i drept, dar prietenii ei aveau sa culeaga in ceruri roadele, se va fi gasit acolo si pentru ei oleaca de bunavointa. Lasa argintaria in grija lui Basil, un tigan care stia sa ascunda argintul mai bine ca orisicine.
Noul agheasmatar avea brauri de pesti cautandu-se unul pe altul si la gura frunze de vitza pe care odihneau boabe dolofane, date in parg. Parintele plangea de emotie. Toata congregatia admira minunatia. O donatie anonima, lasata de cu zori la usa bisericii. Umbla vorba murmurand ca ar fi fost un strain in trecere, in drum spre Tara Sfanta. La vremea acatistelor toti boierii isi auzira numele spre binecuvantare cu sanatate si viata lunga. Rosira de placere. Chiar daca ii incerca curiozitatea nu se aratara, Dumnezeu avea caile Lui.
Madam Sheleanu nu-si putea scoate din cap cum fara sa dispara niciun tacam de la masa Prescura ratacise polonicul pastrat separat la bucatarie. Parca il mancase pamantul. Cand fu sa serveasca laptele de pasare cu domnul Sheleanu ia-l de unde nu-i! Acum, uitandu-se la frumusetea asta de agheasmatar parca isi aducea si mai abitir aminte de polonic desi nu se potrivea deloc cu vasul, fusese taiat sobru si arogant ca o manta de ploaie englezeasca.

polonic-2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s