Dragostea mea – ridichea uriaşă

radish-2

Când te îndrăgosteşti, parcă toate legumele sunt bio şi vrei să ţină o viaţă întreagă. Cu căsniciile s-a stricat treaba, s-au altoit soiuri mai vechi, au apărut specii noi, iar divorţul protejat prin lege a luat forme civilizate. Au apărut roşii cu arhitectură de căpşună, castraveţi cu ten de kiwi şi dovleac cu miros de ananas. Mărarul, dacă nu-i pişat de câine, are acelaşi gust cu pătrunjelul verde şi iarba de leac. Dacă niciun iepure nu ţi-a ros morcovii şi n-ai viermi în fructifer, la mansardă, stropeşte tot cu zeamă de lămâie, măcar schimbă mirosul.
Când m-am îndrăgostit, am pus nişte seminţe printre circumvoluţiuni şi-am zis c-o să am ce mânca toată viaţa. În fiecare zi mă minunam de cât a crescut. Dar câte mofturi nu i-am făcut! Tot ce citisem în jurnalul ţăranului amator. Apă de ploaie, simfonii şi jazz de adormit copiii, îngrăşăminte naturale, recitări, mângâieri pe frunze şi declaraţii de zile însorite. Apoi m-am trezit cu o hârtie de la primărie, cum că s-a aprobat retrocedarea şi mi se ia terenul de sub picioare. Aş face bine să-mi iau leguma şi să împrospătez în altă parte cuibul. Când am întrebat de compensaţii, măcar pentru îngrăşăminte, mi s-a trântit uşa în nas. Proprietarul de drept avea instrumente mai performante la dispoziţie şi până şi agricultura promisă era de factură modernă. Nu-mi rămânea decât să-mi iau ridichea şi să plimb lanţul, că ursul plecase deja, pe unde mai rămăseseră păduri. Dau să scot ridichea … făcea opoziţie. Se ţinea cu mânuţele de ţărâna străbună. Niciodată să nu râzi de naţionalism în faţa ridichilor, astea au stindard în suflet şi emoţia imnului naţional în urechi. Chinuii eu cât chinuii, bolovanul lui Sisif parcă se afunda şi mai tare, confundase infinitul de jos cu infinitul de sus. Am chemat nişte prieteni în ajutor. Şi dă-i şi opinteşte, transpiraţie, conversaţie cu imaginaţie … nimic. Am chemat şi amante de pledoarie adversă, foste neveste, amatoare futuristice, copii de suflet şi copii din flori. Roşii, ardei, barabule, struguri copţi, fasole, cu teacă cu tot şi nişte dalii de la ultima confuzie de seminţe. Nimic. Am făcut apel la mai multă claritate şi viziune în gândire, dar toamna îşi lăsa ceaţa, pe gratis, pe soarta roadelor, indiferentă la rasă, culoare, sex şi mai ales gust. Lăptarul, călare pe o măgăriţă, în trecere prin viaţa noastră virtuală, a cerut să se facă un referendum şi să se facă auzită dorinţa ridichii. Aveam să aflu mai târziu că era un vegan notoriu. Pentru că nu ştia a scrie decât în etruscă, îşi trăgea rădăcinile de mult mai departe, în timp, decât noi, ne-a degustat cu iuţeală şi a cerut anularea tuturor căsătoriilor planetare, până va sfârşi dumneaei în salată. Familia tradiţională: oţet – ulei – ridiche neagră  nu mai mulţumea grădina. Pentru că timpul se grăbea, apăruse varianta simplă: ridiche – sare. Cât au luat cuvântul merele, perele, toate coacăzele şi un harbuz cu rânjet pervers, gândacii de Colorado s-au răzvratit, producând pagube la galerie. M-am dus să plătesc pentru o remorcă. După ce am făcut bătături scoţând-o afară şi am curăţat-o de râme-lipitori, a cerut azil politic în grădina vecină. Flirta pe ascuns cu un gogoşar. Cu lipsă la ciuperci, banii luaţi şi un semn de urticarie pe propria piele, am descoperit că şi dragostea e sezonieră. O plăteşti cu ora, dacă eşti norocos, poate cu anul.
Toate-s nişte curve şi-ţi freacă până la epuizare ridichea …

radish

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s