Acrobatia fericirii

oala-rosie-art_tn-640x640

‘L-am parasit!’ atat am avut de zis, am apucat ultima cutie de carton cu niste oale vechi emailate, capcane pentru paianjeni, pe care le pitisem intr-un colt de debara. Smaltul rosu ma infrunta inca indignat de supele la plic si raincalzitele de la restaurant. Usoara aplecare catre o dispozitie colerica, razbunari de piele fripta pe degete, de ele divortasem mult mai usor lasand praful sa-si faca de cap. Acum eram din nou impreuna. Cu riscul sa ma tai din cand in cand va trebui sa masacrez cu propria mea manuta morcovi, patrunjei si acele oribile cepe. Nu mai aveam rezervare la restaurante de top dar aveam o gramada de timp liber. Banii platisera avocatii care impartisera posesiunile noastre in asa fel incat sa ne multumeasca orgoliile. Cainele l-a vrut pe el. Begoniile pe mine, pe jumatate ofilite de la semnarea hartiilor, nu stiu cat de fericite vor fi cand vor vedea noul balcon. Gol. Sezlongurile se asortau cu copertina de pe terasa si casa ramanea la el. Eu luam masina si barca. Ce alt barbat ar scapa printre degete masina si barca? Avocatul meu cu siguranta avusese o noapte proasta. Avocata lui cu siguranta isi asorta sandalele la covorul din sufragerie. Avocatul meu s-ar putea sa ceara cu imprumut uneori barca. Sper ca face sandwich-uri mai bune ca Denis. Pe mare ti se face foame iar eu sunt un dezastru la bucatarie. De-aia si sunt mereu divortata.
Pentru ca specialistii ameninta mereu cu cate o criza majora a alimentelor pe glob nu mai am inima sa arunc la gunoi. Ori angajez bucatar ori mananc pe la altii. Mai e si varianta semipreparatelor. M-a ajutat sa-mi gasesc soti. Asta ultimul chiar stia sa gateasca doar ca facea schimb de retete cu tot orasul.
Pana la apartament m-am mai linistit. Inchiriasem pe trei ani, eram optimista. A doua zi Denis era la usa, cu glumele lui preferate cu tot: ‘De ni-s permise aducerile aminte, ai uitat un capac de la pretioasele tale oale emailate. Bunica Matilda trebuie ca sta cu ochii pe tine altfel nu ma trimitea cu el. Nu vreau sa-ti strici bunele relatii de familie, conteaza pentru tine, nu?’. Am smuls capacul tragandu-i si degetul, stergandu-i de pe fata zambetul arogant. Cateva lacrimi si-o icnitura n-au omorat pe nimeni. Nu definitiv. Denis e genul care se fofileaza.
Dupa o saptamana a venit sa schimbe lustra din dormitor pe veioza de birou. Si tot asa, calcand pe nervi fara discriminare orice prieteni speram sa-mi fac … Din punctul lui de vedere fostii erau prima optiune si erau pe viata. Cand l-am amenintat cu ordin judecatoresc de pastrat lungimea de brat a inceput sa ma intalneasca intamplator la spalatoria de masini. Platea pentru amandoi ca sa fiu nevoita sa platesc eu cafeaua cat asteptam. Riscam sa ma inec la cate arome adauga fara sa fie intrebat de cand ne despartisem. Inainte obisnuia s-o bea neagra. Apoi a inceput sa-mi trimita noile prietene pentru tratamente. Cosmetice. Matraguna te baga la puscarie. Trebuia sa-mi repet chestia asta in fiecare dimineata. Cand mi s-a ivit ocazia am inchiriat un salon gata mobilat intr-un alt oras. O fosta colega de liceu a matusa-mii se pensiona. Clientela mi se potrivea manusa. Bunicute cochete, ifose abordabile, vesele si vorbarete. O perioada, daca nu incepuse sa poarte peruca si sa-si creasca o pereche notabila de sani, nu l-am mai vazut. Apoi a venit invitatia. Invitatia la nunta lui. Pe fond bleu, cu ingerasi stilizati din dare argintii si sclipici ce se lasa pe deget, Denis ma invita sa fac parte din noile lui momente de fericire. Abia ii dadusem papucii frumosului, nu atat de inteligent sufleteste, cu numarul 5. Daca era momentul potrivit? Perfect ales. Am aruncat invitatia la cosul de gunoi si cosul in tomberon. Era contaminat. N-am putut uita pentru ca a doua zi m-a sunat avocatul. Unul dintre clienti ii punea la dispozitie un avion particular si cat isi sustinea el pledoaria aveam timp sa-mi caut o rochie. Direct din magazile de lux ale capitalei. Nu aveam nevoie de nicio rochie scumpa dar as fi putut sa ma fericesc cu niste prajituri si bomboane de ciocolata de lux. Ma ingrasasem un pic dar aici vorbeam de dulce – calitatea suprema, nu stoc de supermarket. Avocatul nu s-a lasat intimidat, sambata ma insotea la nunta. Care nunta? Nunta lui Denis. Cum naiba mai scapam de Denis???
S-a dovedit ca nu puteam. In actele de divort, intre doua paragrafe ambigue se specifica in clar si in mod egal pentru amandoi ca ne angajam sa luam parte la nunta aluia de se pricopsea primul. Cum de semnasem si nu citisem? Cine citeste clauzele scrise puricos? Avocatul! Da, avocatul. El citise si negociase pentru a nu fi nevoiti sa taiem toate maruntisurile in doua. Daca mai erau si alte surprize? Mda. Daca in viitor nasteam baiat, cu orice alt tata mai putin Denis, nu aveam acces la Alexandru, Matei, Dragos … o lista de douazeci de nume care erau rezervate progeniturilor lui. Si la fiecare cinci ani acceptam sa iau cina cu el ca sa ne impartasim secrete ale fericirii de dupa. Mentionase in treacat avocatului ca nu putea renunta asa dintr-o data la a avea grija de mine. Ce capatasem la schimb? Toate imbunatatirile aduse masinii si barcii, accesorii si produse de intretinere existente la data semnarii documentului.
Mi-am cumparat o rochie rosie, parea potrivita momentului. Eu si Denis ne uram, da?! La modul civilizat, bineinteles.
Mireasa era tanara, frumoasa si cu putina ocupatie. Parea incantata sa ma cunoasca si implora din priviri duiosie materna. Ca varsta corespundeam. In biserica, inainte de a prezenta inelele Denis s-a intors si m-a intrebat public daca are binecuvantarea mea pentru un pas atat de important pentru viitorul lui. Eram singura ruda invitata din partea lui, fostii mei socri meditau pe undeva prin Tibet. Pana dimineata, cat am fost fortata sa stau, nu era nuntas care sa nu fi felicitat ‘soacra mare’. Avocatul fugise inspre miezul noptii cu una din domnisoarele de onoare. Cand am ajuns acasa, dupa ce am dansat mirele ca sa-i demonstrez ca nu-i port pica, mi-am iertat bataturile, in sfarsit scapasem! Denis era demis.

wedding

Vreo sapte luni. Atat a durat pana la divort, ‘de mahala’ dupa propria lui exprimare. A ramas peste noapte sa planga linistit cu capul pe umar. Umarul meu. Fostii mei socri tot nu se intorsesera din Tibet.
A inceput apoi sa aiba cosmaruri noaptea. Doctorul l-a sfatuit sa nu mai doarma singur. Unde ar fi putut gasi pe cineva intr-un timp atat de scurt? N-a durat mai mult de doua luni pana s-a mutat cu totul. Nu mai avea cosmaruri. Ar fi fost inuman sa-l dau afara pana nu gasea inlocuitor. Pana si mama era de aceeasi parere. Mama e nevricoasa si nu suporta sa vada suferinta. Nu ar trebui lasata sa-si dea cu parerea. A trebuit sa ne recasatorim pentru ca incepusem sa adunam iar lucruri impreuna si trebuiau protejate de trauma unei eventuale separari. Fostii dar si actualii mei socri s-au intors din Tibet. Avocatii nu au fost invitati la petrecere ca sa nu fie influentati in decizii viitoare. Daca sunt fericita? Nu stiu, intrebati-l pe Denis, el are o definitie si o ambitie pentru orisice.

bride-and-groom-children-49011

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s