Acrobația fericirii

oala-rosie-art_tn-640x640

‘Îl părăsesc!’, atât am avut de zis înainte de a apuca ultima cutie de carton, în care înghesuisem niște oale vechi, emailate, capcane pentru păianjeni. Le pitisem într-un colț de debara. Smalțul roșu mă înfrunta, încă indignat de fostele supe la plic și de desele reîncălziri ale rețetelor de la restaurant. Manifesta o ușoară aplecare către o existență colerică, mici răzbunări de degete fripte, totuși de ele divorțasem cu mult mai ușor, lăsând praful să-și facă de cap. Acum însă eram din nou împreună. Cu riscul de a le mai tăia din demnitate buricelor, mă pregăteam să masacrez, cu propria mânuță, morcovi, pătrunjei și chiar și acele oribile cepe. Deh, nu mai aveam rezervări la restaurante de top, aveam în schimb o grămadă de timp liber. Banii plătiseră avocati cu acces la neologisme, avocații împărțiseră între noi ce adunasem, în așa fel încât să ne mulțumească măcar lăcomia, dacă nu orgoliile. Câinele l-a vrut pe el, begoniile pe mine. Pe jumătate ofilite la semnarea hârtiilor, n-au arătat nicio dorință de recuperare la vederea noului balcon. Gol. Vechile șezlonguri se asortau cu copertina terasei, iar casa rămânea la el. Eu primeam în schimb mașina și barca. Care alt bărbat, întreg la minte, ar lăsa să-i scape printre degete mașina și barca? Avocatul meu aștepta probabil o invitație. Avocata lui își asorta deja sandalele cu covorul din sufragerie. Sper că avocatul meu se pricepe la sandwich-uri, mai bine ca Denis. Pe mare ți se face foame, iar eu sunt un dezastru la bucătărie. De-aia și sunt mai mereu divorțată.
Pentru că specialiștii amenință mai mereu cu câte o criză mondială majoră a alimentelor, nu  mă mai lasă inima să arunc atât de multe încercări la gunoi. Ori angajez un bucătar, ori mănânc pe la alții! Mai există și varianta semipreparatelor. M-a ajutat să-mi găsesc soți, dar nu i-am nimerit nici măcar la fel de buni. Denis, ultimul, chiar știa să gătească, doar că făcea schimb de rețete cu tot orașul …
Până la apartament, cu oalele la subraț, m-am mai liniștit. Închiriasem pe trei ani, eram optimistă. A doua zi Denis era deja la ușă, cu glumele lui preferate cu tot: ‘De ni-s permise aducerile aminte, ai uitat la mine un capac de la prețioasele tale oale emailate. Bunica Matilda trebuie că sta cu ochii pe tine, altfel nu mă trimitea așa repede cu el! Nu te las eu să-ți strici bunele relații de familie, doar contează pentru tine, nu-i așa?’. I-am smuls capacul din mână, trăgându-i, fără să vreau, și degetul, ceea ce i-a cam șters zâmbetul arogant de pe față. Câteva lacrimi și-o icnitură n-au omorât niciodată pe nimeni! Cel puțin nu definitiv … Denis era genul care se fofila cu ușurință.
După o săptămână s-a prezentat cu intenția de a schimba lustra din dormitor pe veioza de birou. Și tot așa, zi de zi, călcându-i pe nervi, fără discriminare, pe toți prietenii pe care îndrăzneam să-i invit … Din punctul lui de vedere foștii rămâneau prima opțiune și erau pe viață. Când l-am amenințat cu un ordin judecătoresc de păstrare constantă a lungimii de braț, a început să mă întâlnească, întâmplător, la spălătoria de mașini. Plătea pentru amândoi ca să fiu eu nevoită să plătesc cafeaua de trecut timpul. Riscam să mă înec de la câte arome adăuga comenzii, fără să fi fost măcar întrebat. Înainte obișnuia s-o bea neagră. Apoi a început să mi le trimită pe noile lui prietene pentru tratamente. Cosmetice. Trebuia să-mi tot reamintesc că mătrăguna te poate băga la pușcărie. Când mi s-a ivit ocazia am închiriat un salon gata mobilat, într-un alt oraș. O fostă colegă de liceu a mătușă-mii se pensionase. Clientela mi se potrivea mănușă. Bunicuțe cochete, ifose abordabile. Vesele și vorbărețe. O perioadă, dacă nu se apucase între timp să poarte perucă și o pereche notabilă de sâni, nu l-am mai văzut. Apoi a venit invitația. Invitația la nunta lui. Pe fond bleu, cu îngerași stilizați din dâre argintii și sclipici ce se lăsa prins pe degete. Denis mă invita să fac parte din noile lui momente de fericire. Tocmai îi dădusem papucii frumosului, nu atât de inteligent sufletește, cu numărul 5. Mă întrebați dacă își alesese momentul potrivit? Perfect! Ha! Am aruncat invitația la coșul de gunoi și coșul în tomberon. Era contaminat. De uitat nu am putut uita pentru că a doua zi m-a sunat avocatul. Unul dintre clienți îi punea la dispoziție un avion particular. Cât își susținea el pledoaria aveam timp să-mi caut o rochie. Direct din magazinele de lux ale capitalei. Nu aveam nevoie de nicio rochie scumpă, dar aveam ocazia să mă fericesc cu prăjituri și bomboane de ciocolată, din cele de lux. Mă îngrășasem un pic, dar aici vorbeam despre un dulce de calitate supremă, nu de stoc de supermarket! Avocatul nu s-a lăsat intimidat, dorea să mă însoțească la nuntă. Care nuntă? Nunta lui Denis. Cum naiba aveam să scap de Denis???
S-a dovedit că nu puteam. În actele de divorț, între două paragrafe ambigue se specifica, în clar și în mod egal pentru amândoi, că ne angajam să luăm parte la nunta ăluia de se pricopsea primul. Cum de semnasem și nu citisem așa ceva?! Dar cine citește vreodată clauzele scrise puricos? Poate avocatul … Da, avocatul! El citise și negociase, pentru a nu fi nevoiți să ne tăiem gâturile în toate mărunțișurile . Dacă mai erau și alte surprize? Mda. Dacă în viitorul personal aveam să nasc un băiat, cu orice alt tată mai puțin Denis, nu aveam acces la Alexandru, Matei, Dragoș … o listă de douăzeci de nume care erau rezervate pentru progeniturile lui. Acceptasem și să iau cina cu el, la fiecare cinci ani, pentru a ne putea împărtăși secretele fericirii de după. Menționase, în treacăt, avocatului că nu putea renunța așa, dintr-o dată, la a avea grijă de mine. Ce căpătasem la schimb? Toate îmbunătățirile aduse mașinii și bărcii, accesoriile și produsele de întreținere existente la data semnării documentului.
Mi-am cumpărat o rochie roșie, părea potrivită momentului. Între mine și Denis nu era decât ură, da?! La modul civilizat, bineînțeles.

Mireasa era tânără, frumoasă și cu puțină ocupație. Părea încântată să mă cunoască și implora din priviri duioșie maternă. Ca vârstă corespundeam. În biserică, înainte de a prezenta inelele, Denis s-a întors și m-a întrebat public dacă avea binecuvântarea mea pentru un pas atât de important pentru viitorul lui. Eram singura ”rudă” invitată din partea lui, foștii mei socri meditau la fericirea planetei pe undeva prin Tibet. Până dimineața, atât am fost forțată să stau, nu rămăsese nuntaș care să nu fi felicitat ‘soacra mare’. Avocatul fugise înspre miezul nopții, cu una din domnișoarele de onoare. Când am ajuns acasă, după ce am dansat cu mirele, ca să-i demonstrez că nu-i purtam pică, mă iertaseră până și bătăturile. În sfârșit scăpasem! Denis era demis.

wedding

Vreo șapte luni. Atât a trecut până la divorț, un divorț ‘de mahala’, după propria lui exprimare. A rămas peste noapte, să plângă, epuizant, cu capul pe umăr. Umărul meu. Foștii mei socri tot nu se întorseseră din Tibet.
Apoi a început să aibă coșmaruri. Noaptea. Doctorul îl sfătuise să nu mai doarmă singur. Unde ar fi putut găsi pe altcineva într-un timp atât de scurt? N-a durat mai mult de două luni până s-a mutat cu totul. Cu mine nu mai avea coșmaruri. Ar fi fost inuman să-l dau afară din casă până nu găsea un înlocuitor. Până și mama era de aceeași părere! Mama era nevricoasă și nu suporta să vadă suferință. Nu ar fi trebuit lăsată să-și dea cu părerea. A trebuit să ne recăsătorim pentru că începusem deja să adunăm iar lucruri împreună, iar alea trebuiau și ele protejate de trauma unei eventuale sepărari. Foștii, dar și actualii, mei socri s-au întors în sfârșit din Tibet. Avocații nu au fost invitați la petrecerea de nuntă, ca să nu se simtă influențați în luarea deciziilor viitoare. Dacă sunt fericită? Nu știu, întrebați-l pe Denis, el are o definiție și o ambiție pentru orișice!

bride-and-groom-children-49011

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s