Balada Pinocchio-ului

Un băieţel cu paşi şovăitori,
cu inimă de acaju şi capul în nori,
având necazuri cu un bol de minciunele
şi încercând să scape pe furiş de ele,
încerca să-şi ajute tatăl, cu puterile lui mici,
deşi zâna se amestecase şi îl veghea pe pici,
Pinocchio, mititelul, umbla de ici-colea,
cu singura lui armă – un băţ de acadea,
să-i sară lui Geppetto măcar acum în ajutor,
când balena-l înghiţise cu tot cu soare şi un nor.
Înaintând viteaz prin flora subacvatică,
se întrema cu nişte ecuaţii, luate aminte de la matematică,
când revenit din gânduri plăcute – umedă himeră,
se-mpotmoli, orbecăind, într-un oarece fel de peşteră.
‘Palatul zânei!’, se minţi şi nasul îi mai crescu un pic,
avea nevoie de curaj, îi tremurau şi buzele şi sufletul lui mic
şi amintindu-şi că avea amnar în haina peticită,
îl scăpără nefericitul într-o epava cu transport de dinamită
şi sub-nivelul mării se umplu de icre şi de stele verzi,
din cele pentru care îţi pierzi vârful nasului de crezi.

pinocchio

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s