Un băieţel cu paşi şovăitori,
cu inimă de acaju şi capul în nori,
având necazuri cu un bol de minciunele
şi încercând să scape pe furiş de ele,
încerca să-şi ajute tatăl, cu puterile lui mici,
deşi zâna se amestecase şi îl veghea pe pici,
Pinocchio, mititelul, umbla de ici-colea,
cu singura lui armă – un băţ de acadea,
să-i sară lui Geppetto măcar acum în ajutor,
când balena-l înghiţise cu tot cu soare şi un nor.
Înaintând viteaz prin flora subacvatică,
se întrema cu nişte ecuaţii, luate aminte de la matematică,
când revenit din gânduri plăcute – umedă himeră,
se-mpotmoli, orbecăind, într-un oarece fel de peşteră.
‘Palatul zânei!’, se minţi şi nasul îi mai crescu un pic,
avea nevoie de curaj, îi tremurau şi buzele şi sufletul lui mic
şi amintindu-şi că avea amnar în haina peticită,
îl scăpără nefericitul într-o epava cu transport de dinamită
şi sub-nivelul mării se umplu de icre şi de stele verzi,
din cele pentru care îţi pierzi vârful nasului de crezi.
Reclame
