Pe drumul fără soţ adesea am trecut …

road

În fiecare zi parcurgeam acelaşi drum. Era pustiu. Dumnezeu nu coboară pe drumurile mici. S-a învăţat cu covor roşu şi oameni uşor de citit. Pe drumul ăsta nici copacii nu prind rădăcini. De o parte şi de alta sunt arbuşti ce înfloresc greu, chinuindu-se pănă în vară. Miroase a coajă de lămâie şi când din ceruri se mai rătăceşte câte o pană de înger, aduce şi un iz curat, de tămâie. De multe ori, împingând paşii unii înaintea celorlalţi, m-am întrebat ce rost are drumul ăsta şi de ce nu-l năpădesc buruienile? Nu e nici muntele lui Sisif, nu mă pândesc bolovani prăvăliţi de zei nepricepuţi şi nici nu-mi fură soarta. Poate au fost cândva şi bolovani, dar i-a sfărâmat nerăbdarea sau poate apele i-au luat la vale. Pot să strig, să sar şotronul, să dansez invocând paparudele, n-o să vină nimeni. În jurul nostru sunt vămi mute. De câte ori nu mi-am pus câte o dorinţă, dar drumul a rămas pustiu … Poate unii, comercianţi de suflete cu palme crăpate, l-ar vinde ieftin, dar mi-au îmbătrânit tălpile şi drumul ăsta e tot ce ştiu. Oamenii călătoresc, se aventurează, cuceresc. Eu şi drumul ăsta fără nume stăm aici, poate fără noi pământul s-ar lăsa pe-o parte. Un drum pe care Dumnezeu nu coboară niciodată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s