De-tinut minte

Cine o fi avut ideea sa scoata detinutii pe strada? Psihologi destepti, cu patalamale de vata, numai bune de pus in urechi sa nu ne traga pe toti curentul. Curentul care vine de la creier si care pune totul sub semnul incertitudinii. Cercetatorii cei cu sarg trebuie sa ia taurul de coarne si sa vina cu un verdict. Nimeni nu stie ca si ei dau cu zarul. Se cheama aranjament empiric. Azi reusisera o dubla, poarta in cantina inchisorii. Au dat castig de cauza oamenilor, nu zidurilor. Si criminalii merita o a doua sansa asa cum in timpul crizei si cai au sfarsit impuscati. Strazile erau pline de ochi incruntati si buze ranjite larg. Politia asigurase pe toata lumea ca li se implantasera cip-uri si in caz de senzatie neconfortabila aveam timp sa dam un telefon. N-as fi iesit din casa, imi repugna experimentele sociale, dar aveam nevoie de legume proaspete, aveam sa fac urticarie daca ma hraneam numai cu carnuri tratate cu motivationale sa tina. Asta ne era lumea, acolo traiam. O societate a citatelor luminoase, a felicitarilor cu sclipici impuse ochiului prin banner-e si a directionarii grijii tuturor inspre animale de parca cu omul terminasem treaba. Nicio fetita, oricat de strengarita, nu mai voia sa se faca doctorita. Niciun baietel, cu oricat umor, nu mai voia sa se faca sudor. Copiii voiau acum sa salveze balenele, elefantii, porcii si buburuzele de companie. Oamenii isi putea cumpara singuri colaci de salvare iar daca nu aveau chef era considerat suprarealism vegan sa-ti iei doar o bucata de lemn. In noua societate constiintele sunt atat de usoare ca plutesc. Un strat de nori protejandu-ne de vederea gaurilor de ozon. Si neaparat aurore boreale si curcubee, proiectate zilnic din toate colturile lumii, inlocuind poluantele focuri de artificii. Femeilor le era ingaduit un singur ‘Ah!’ in clipa de orgasm mentinand poluarea sonora in hangarele de acuplari la minimum. Barbatii trebuiau sa stranga din dinti si sa-si inghita extazul cu demnitate. Violul devenea suportabil prin tot felul de tehnici zen. Revoltatii nu purtau inimi aurite pe piept, doar niste numere, marcand credinta lor in matematica, sub pielea incheieturii mainii.
Pe strada principala erau siruri de oameni in cautare de sanse. Mi-e greu sa gandesc acum pe cine impresionau. Un nivel, inca sub control, de alerta isi sumetise manecile si ma tragea de umeri inapoi. Tata crezuse intotdeauna ca ma nascusem sa am noroc, in primul rand pentru ca eram fata lui, noroc de la primul contact cu atmosfera pamanteana. De ce ma incapatanam sa raman extraterestra?
O umbra matahaloasa imi atinu calea. Individul care o tinea de brat se oferi sa-mi care sacosa. Bunicuta care dirija circulatia imi zambi si clipi din ochi sa nu refuz. Intuitia rezista, nu-i placea sa atinga inimi – cobai pentru criogenie. M-am simtit datoare societatii sa multumesc si datoare mie sa refuz. Matahala m-a urmat credincioasa de parca isi gasise pastorul. Cineva imi tragea covorul cu oameni, magazine si galagie de sub picioare. Alergam in pustiu si matahala nu avea chef sa incetineasca pasul. Un singur bloc, obosit si gri, mai ramasese in picioare. Am intrat in acelasi timp cu un soldat, un tip pipernicit care avea insemne de transmisiuni. Ii priveam uniforma cu speranta si el se bucura ca nu-l dovedesc la statura. Ne-am refugiat in lift cautand curaj unul in celalalt. Nu ma mai simtisem atat de singura in viata mea. Matahala a inceput sa urle amenintand. Societatea si regulile ei se dusesera dracului. Pe la margini toate placintele scapa branza. Si din noi aveau sa ramana probabil doar niste stafide. Soldatul inca pastra o lumina in ochi, matahala parea sa ma prefere pe mine. Norocoasa lui tata. Cand am ajuns cu liftul la ultimul etaj respiratia greoaie de pe scari ne-a inspaimantat urechile. In inchisori nu se face economie la exercitii fizice. Agresorul nostru lua scarile in primire cate trei deodata. Am lasat liftul sa cada brusc pe unde a venit si fara sa ma uit in urma am luat-o la fuga in timp ce soldatelul de plumb ma striga sa-l astept. Realizase cu frica ca matahala s-ar putea multumi cu ce prindea. Am fugit pana la pierderea mintilor. Cand mi s-au limpezit privirile eram intr-o cofetarie si ne pusesem masti de savarina. Matahala, care-si incinsese soldurile cu un sortulet roz, se indrepta inspre noi cu nota de plata.

girl-and-a-soldier-by-banksy

Advertisements

One thought on “De-tinut minte

  1. Bine te-am regasit, draga mea… O infuzie de speranță că bunul simț nu a sucombat complet și faptul că înțelegem ce se întâmplă sigur o să ne ajute să ieșim la liman. Observi optimismul- pe deplin justificat- de luni dimineața!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s