Cinice ploi

eyes

Erau timpuri când plângeam
mai frumos decât cerul,
când lacrimile duceau
chipuri, flori, cercul şi echerul,
până la buze, pe gât şi în sân
şi-mi era soare, şi-mi era uneori vânt,
îngheţam în promoroacă, mă uscam în fân,
scoteam capete de ghiocei din muguri de pământ,
deschideam uşi cu mânerul
indulgenţei mele de dimineaţă,
mă legănau amintiri în lanul cu spice
şi-aveam rouă să-mi ajungă o viaţă.
Dar apoi nişte tristeţi, venite din ţări de suflet,
au adus bătrâneţi peste pleoape şi gene,
au secat râurile, ce unduiau meandre în ochi,
şi-am rămas privind eternitatea care se cerne,
căci lacrimile au urcat în norii lor de rai
şi mă sfidează ploaia, o apă cu dulceaţă,
şi râd în glasuri de copii ninsori,
înghit în sec, tot ce mi-aduc aminte-i ceaţă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s