Plăsmuire

Salvador Dali Sleeping with Perfumed Pillow

( Salvador Dali )

Strângeam din dinţi, umflând gâtlejul, gata să înghit orice sunet. Nu voiam s-o trezesc pe nevastă-mea. Se îngrăşase în ultimii ani şi avea palma grea. Îşi umplea capul de bigudiuri. În rest, mai era loc doar pentru nişte rugăciuni. Era bisericoasă. Ţinea pe noptieră o Biblie sfinţită, cu care îmi dădea peste cap, când de atâta efort, să nu o supăr, mă apuca tremuratul. Mă oferisem să dorm pe canapea, dar, deşi n-o mai interesam demult, dezvoltase un soi de posesivitate, nu mă scăpa din ochi.
Apărea din senin, când nevastă-mea se întorcea cu spatele şi tot mai des noaptea, după ce nevastă-mea adormea. Înainte de a mă însura, stătuse cu chirie. Apoi nevastă-mea a luat-o de suflet, deşi faţă de mine se răcise în ultimul timp, pe ea o ţinea de dragă. Iar ea apărea pe la spatele nevesti-mii, mişcând leneş din şolduri, scăpând câte o bretea de pe umăr. Înţepeneam, zâmbind tâmp, în timp ce nevastă-mea mă lovea cu ştergarul peste ochi, punându-mi ciorba în faţă. N-o găsea niciodată vinovată, eu înduram iadul. Noaptea apărea de nicăieri. Câteodată cu o cârpă aruncată pe ea. De cele mai multe ori se dezbrăca şi mă lăsa s-o ating, din vârful degetelor. Simţeam că stau pe un butoi cu apoplexie. Lăsa pe mine nişte voaluri albe, pe care mă chinuiam să le ascund, să nu le găsească nevastă-mea. Când mă prindea, mă bătea până mă lăsa aproape leşinat. Iar putoarea asta mică mă chinuia, ştiind că nu pot să scot un sunet. De când fusese aleasă în comitetul bisericii, nevesti-mii îi era frică de ce puteau auzi vecinii, în plus o păzea şi pe ea, să nu se întineze cu cine ştie ce gânduri necurate. În fiecare noapte mă facea să-mi pierd minţile şi în fiecare noapte abia aşteptam să vină. Mă autoflagelam, să-mi duc sufletul în biserica nevesti-mii, în timp ce iadul mă trăgea în jos şi nu aveam putere să-i rezist. Şi ea ştia. Şi ca să mă pedepsească, când simţea că o vreau cu trup şi suflet, nu mai venea. Mă lăsa s-o aştept, tresărind la fiecare şoaptă de aer. Mă chinuia. Şi nu aveam niciun drept să mă plâng. Mă gândeam s-o strâng de gât cu mâinile mele, în timp ce nevastă-mea va arunca blestemul tuturor migrenelor pe capul meu. Într-o noapte a prins-o nevastă-mea dansând goală prin dormitor. Am crezut c-o s-o dea afară din casă. Infama a ridicat ochii spre binefăcătoarea ei şi, cu glas pierit, a cerut ceva pentru durerea de spate, care n-o lăsa să doarmă. Nevastă-mea a luat-o în braţe şi ea a început să plângă, ca un copil. Nevastă-mea a culcat-o între noi, să-i ţină de grijă. Se freca de mine, gemând, durerea mă îngropa de viu. Nu-i mai ies din cuvânt. Sunt sclavul ei. Şi-al nevesti-mii. Niciuna nu mă lasă să mor de tot, niciuna nu se-ndură de mine, cât trăiesc.

fantasy

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s