Contrabanda in eden

ballerina-ballet-bridge-dancer-heart-favim-com-431027

Burnita. Umezeala lipicioasa ni se prelingea pe obraji, lacrimi de toamna tarzie. Iubirea noastra se aruncase de pe pod. Am incercat s-o induplecam sa ne mai dea timp. N-am fost destul de convingatori. Nici macar nu ne-a spus unde se grabea. Nu si-a luat nici ramas bun. Ne certam sa gasim un mod de a-i oferi mai mult spatiu in viata noastra dar casa ne era plina de lucruri fara de care credeam ca nu putem trai. Si in timp ce loveam, cuvintele dintre noi s-au aruncat in gol. Si din gol in prea plin, o poarta de apa pentru raiul iubirilor. Apa dulce, apa sarata. Lacrimi atatea cate indraznisem. Linistea s-a asezat peste lumea noastra odata ce ne-am dat seama ca nici macar nu s-a gandit, ne-a parasit in mijlocul conversatiei. Perplexitatea ca decizia nu ne-a apartinut niciodata. Ce cuvinte gasesti cand dragostea moare sub ochii tai? Da, stiu, evitam sa aruncam vina pe noi dar e adevarat: s-a sinucis sub ochii nostri. A mai incercat. De fapt a incercat atat de des incat am ajuns sa spuneam doar ‘Doamne!’ si sa economisim energia altor emotii vocale. Am obosit sa cautam cuvinte.
Stateam in mijlocul podului si-l priveam cum se indeparteaza de mine. Se pierdea de noi si ceata punea lacate pe vointa noastra. Picioarele imi erau grele, grele de atatea framantari, grele de atata drum. Veneam de departe si nu aveam de gand sa accept un sfarsit ieftin si plicticos. Am fugit sa-l prind din urma. Atunci nu mi-am dat seama cat de norocoasa eram. Nu se grabea. L-am apucat de poalele paltonului si … am inceput sa rad. Il rugasem de dimineata sa-mi aduca nuci, aveam in minte o prajitura chinezeasca din aceea cu glazura de galbenus. Prin buzunarele sparte nucile se asezasera in linie dreapta pe tiv si se ciocneau vesel de palmele mele, galagioase ca niste castaniete. A intors capul, intotdeauna radeam impreuna, doar ne certam separat. Si-a stat.
Iubirea si-a revenit la spital. A refuzat sa faca vreo declaratie si s-a intors spasita acasa. Am eliberat o camera de tot ce altadata conta. E camera unde ne odihnim. Chiar si cand unul dintre noi lipseste acolo ne asteapta amintiri despre amandoi.
P.S. Nu lasase niciun bilet de adio cand s-a aruncat peste balustrada, aranjase cu un tip, pe care toata lumea il striga Dumnezeu, sa-i imprumute o panza de paianjen cu har. Fara comentarii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s