Cu tremur

sun-cage

Pe timp îmi reazem nişte coate de gânduri,
în trup mi se-aşează nişte pietre, în rânduri,
sufăr tot mai des de bazalt şi granit,
pielea de ţărână se-ntinde-n zenit,
apele-s tot mai reci, la strâns în braţe,
copacii îşi pun rădăcinile pe moaţe,
nişte copii mai aveam, în seminţe,
dar şi-au luat buletin de fiinţe,
sunt singur, o falie, ruptură de femur,
când focul din inimă-mi trimite-un cutremur
şi tremur-cutremur, de nerăbdare,
să văd cui i-e dor de mine, oare?
Nici ploaie, nici vânt, nici soare, nici cactus …
Dumnezeu, enervat c-are iarăşi un lapsus.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s