Piatra Lunii

man-from-the-moon

Omul din Lună se lăsă pe burtă şi duse binoclul la ochi. Plictiseala îl luase în stăpânire şi nu-i mai dădea mână liberă. Plictiseala şi mama soacră. Nevastă-sa plecase în pelerinaj pe Calea Lactee, că poate s-o îndura Sfântul să-i binecuvânteze şi pe ei cu nişte copilaşi, fie ei şi sateliţi. Primiseră vorbă de la agenţia de voiaj că ‘ghidul’, un anume Gagarin, pierduse controlul volanului şi se apropiase prea tare de Soare. Soacră-sa rămăsese să-i numere zilele. De câte ori vreo stea călătoare îi făcea semn cu mâna, soacră-sa ridica din sprânceană şi el îşi pierdea tot curajul. O bănuia că era în serviciul lui Dumnezeu. Cel mai secret serviciu din lume. Acum împletea nişte fulare. ‘Pentru copii’, se făcea că oftează, când o întreba la ce se oboseşte. E drept că pe unde trecea, se făcea brusc frig. Copiii din stele, ca şi copiii din flori, sunt veşnic flămânzi şi prost îmbrăcaţi.
O lumină cu colţi îi opri gândurile. Dintre nişte perdele ondulate, ca spuma mării, un suflet de femeie îl trase de mânecă înăuntru. Pielea albă, lăptoasă şi formele pline, din cele uşor de creionat, îi aduseră aminte de nevastă-sa. Un bob de lacrimă se încăpăţână să i se vâre în ochi.

man-moon

Planturoasă, caldă, cu părul pierdut din legături şi îndreptat cu mâna obosită. Frumoasă ca o lună plină. Ţinea în mână un inel. Un inel fără piatră.

Roza abia de mai putea să-şi ţină ochii deschişi. Şlefuise panglica de aur, închisă pe deget, dar nu mai avea putere să monteze safirul. De teamă să nu-i zgârâie obrajii, hotărî să se ducă la culcare şi să lase osteneala pe dimineaţă. Comanda trebuia livrată pe la prânz, avea timp să termine şi broderia de pe săculeţul de mătase. Stinse lumina şi se lăsă să cadă pe pat, la ea visele nu opreau niciodată.
Omul din Lună rămase să vegheze. În Rai se schimba garda, era miezul nopţii. Acoperit de vuietul trompetelor, un pitic se strecură pe fereastră, în camera femeii. Omul din Lună se pregătea să semnalizeze poliţiei, dar îl văzu aşezându-se la masa de lucru, montând piatra albastră. Un binefăcător de la biserica pe care o frecventa şi soacră-sa, probabil. Îi stătu pe urme şi-n nopţile care urmară, invidios că nu era el cel care să dea o mână de ajutor femeii. Aşa cum zâmbea dimineaţa, i se părea cea mai frumoasă.

Roza trăia minune după minune. Inelele se montau singure sau cine ştie ce îngeri îi aţineau, peste noapte, calea. Apoi se dezlănţui iadul. Clienţii întorceau inelele, pietrele erau false. Fericirea ei fusese sticlă colorată. Cineva, fie el înger sau diavol, îi înlocuise toate pietrele scumpe.
Omul din Lună fu singurul care o văzu plângând, smulgându-şi părul din cap, îngenuncheată şi putredă pe suflet. Se furişă, când soacră-sa începu a sforăi şi preschimbă toate pietrele, chiar şi pe cele aruncate prin sertare, cu lumina palidă, adusă de pe Luna. Plângea şi ea, plângea şi el, doar noaptea le ştia secretul. Şi evident serviciile secrete ale lui Dumnezeu.

Roza încremeni în faţa unei aşa frumuseţi. Trezită cu noaptea-n cap, să pornească la drum pentru alte pietre preţioase, îşi încălzi privirea la lumina blândă a picăturilor de lună. Piatra Lunii, aşa o boteză, căci strălucea numai pentru suflete golite. De a doua zi, regi şi regine, prinţi şi prinţese îşi trimiseră mesageri să arvunească piatra magică. Se dusese vestea că Roza avea un iubit pe Lună, care plângea depărtarea dintre ei.
Omul de pe Lună zâmbi satisfăcut. Soacră-sa îl anunţase că începuse să-i ajungă frigul la oase şi se muta mai aproape de Soare.

man-on-the-moon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s