Vieti pe tipsii de argint (XIV)

Suflet cu glasul de zapada

lady-dancing

Nu avusesem rabdare s-o asteptam pe Maria sa puna masa. Mirosul de parjoale moldovenesti inconjurase casa si ne tragea de nas inspre bucatarie. Incepusem sa rupem din ele fierbinti in timp ce Maria ne dadea cu coada lingurii de lemn peste mana. Invinsa de pofta incropi o salata de rosii si trantind in mijlocul bolului un bot de branza de burduf ni se alatura in foame. Mancam cu degetele razand de lacomia care ne tinea in brate. Maria scoase din frigider trei pahare inalte cu ceai de salcam. La vederea noastra li se incetosa privirea. Maria ne fugari cu bauturile in salon si ramase sa-si faca ordine in regat. Din camera de zi auzeam cum se certau farfuriile. Doamna Otilia atipise in fotoliu trasa de maneca de un vis ce-o facea sa zambeasca. M-am asezat la masa si am tras inspre mine cutia neagra de piele, mare cat o carte. Am incercat s-o deschid dar nu ma lasa sa intru. Descoperisem un nit auriu, ca un ivar, pe una din laturi dar trageam de el in zadar. Cutia isi tinea secretele cu dintii. Printre draperiile de catifea soarele isi gasise loc de joaca. Lumina colora marginile fulgilor de praf in timp ce vantul, ce intinsese un brat pe geamul deschis, ii invartea pe varful degetelor, ii sufla ca pe niste papadii starnind zambete in perdele. Nu stiu ce intrase in el de se apucase sa sculpteze din lumina si praf siluete fine de balerina. Ochii imi clipeau neincrezatori.
– Elvira, o auzii pe doamna soptind cu tandrete si am crezut ca atinsese un inger in somn. Maria! Maria! Adu albumul cu fotografii al mamei te rog, jur ca am vazut-o pe tanti Elvira, exact asa cum a pus-o aparatul pe hartie.
– Poate a fost un vis …
– Nu, nu, eram treaza, plecasem pe urmele privirii tale. Tu nu ai vazut-o? Acolo, in fata geamului …
– Parca se rotea o zana in lumina, mi-a dat asa o ameteala, ca de carusel …
– Maria!
– L-am adus.
– Multumesc. Da-mi-l te rog, vreau sa i-o arat fetei pe tanti Elvira.

Albumul era greu, imbracat in piele patinata cu aur, cu o catarama mare de bronz, inflorata, in care pe o eticheta ca cele de pe caietele de scoala scria frumos, caligrafic, ‘Poarta cu ingeri’. Doamna ma chema sa ma asez langa ea pe un taburet imbracat in blanita de iepure. Pe prima pagina aceeasi mana iubitoare scrisese economic, pe gustul unui copil ‘Pentru Otilia, o carte cu zane bune, Mama’.
– O sa te las sa-l rasfoiesti pe indelete cand te duci la culcare, acum vreau sa ti-o arat pe Elvira.
Poza Elvirei ocupa o pagina intreaga. Era asa cum ma indemnase s-o vad lumina. Casa doamnei era ca o casa de papusi. Mi-era bine dar parca mi-era uneori si frica. O casa cu povesti frumoase dar atat de multe voci incat tacerea era asurzitoare.
Elvira era foarte tanara in poza si foarte frumoasa.
– Aici avea 18 ani.
Am tresarit. Nu era prima oara cand doamna imi citea gandurile.
– Cutia aceea de piele cu care te jucai a fost a ei. Dar de nunta.
– Nu se deschide … n-am putut s-o deschid …
– Trebuie sa invarti cuiul din lateral.
– Oh! Eu incercasem sa trag de el, noroc ca nu l-am fortat ca mai faceam o dandana …
– Of copila, dandanale facem noi, tu ne aduci zambet in casa. Hai invarte cheita, usor ca pe un mijlocel de balerina.
Cutia si-a dat brusc capacul pe spate facandu-ma sa tip si aproape s-o scap din mana. Doamna a inceput sa rada.
– Vai la ce cazne te supunem noi copila, dar toate au un rost. Pe umerii tai se inchid niste drumuri … destinul …
Cand ma privea asa lung ma speria. Doamna culegea flori din mine.
In cutie, pe un pat de matase alba isi odihneau capetele un pandantiv prins de o panglica de catifea neagra si o pereche de cercei. Camee incrustate in sidef de urechile marii, scoici prin care marea asculta ce vorbim. De-aia o vedem uneori furioasa, gata sa se razbune. O imbuneaza poetii, asa imi spunea mama, inchinandu-i ode si imnuri ca sa fie generoasa cu pamantul. Setul, montat in argint, avea ceva eteric, ca o taina. Doamna mi-a prins pandantivul la gat si cerceii la urechi.
– Maria, uita-te cat e de frumoasa! Ti-am spus c-o sa-i sada bine, parca-s facute pentru ea. Du-te la oglinda copila!
Oglinda era inalta si ma arata toata in lumina. Parca imi venea sa dansez de bucurie. Mi-am prins cu o mana tivul rochiei si cu cealalta tinandu-ma in brate cu aerul am desenat pe podea cativa pasi de vals. Inima se scutura de praf usoara. O umbra ca un domino fura o masca peretelui si-mi ingana pasii. Am inchis ochii lasandu-i talia in maini. Dansam intr-un vis si tot uratul din lume se risipise.
– Tanti, te vor arde comunistii pe rug. Iar ai scos bagheta magica de la naftalina si-ai mai eliberat un inger din album. Pot sa-l socotesc pe asta al meu?
Printul meu avea pe cuvinte carne si oase. Rusini de care nu ma stiam in stare ma plesneau peste obraz. M-am tras in incurcatura langa fustele doamnei.
– Dodo! De unde-ai aparut?
– Nu mai sunt un copil tanti, de dragul acestei creaturi pe care ai adus-o in lume te rog sa ma prezinti cu recomandari – Dorin. Maria mi-a deschis desi m-a infricosat ca ma tine prizonier in beci daca mai fur dulceata de trandafiri din camara. Ce sa fac? Femeia asta ma omoara cu bunataturile ei! Spune tu inger cu ochi de scortisoara ti-au facut inele de gogosi cu peltea de gutui? Asa m-au cumparat cu suflet cu tot, sa ma prajesc in iad de dorul lor.
– Dodo … , lasa doamna o dara de iubire sa i se prelinga de pe buze, ai speriat copila. Maria!
– Am pus deja aluatul la dospit, aveti timp de-o poveste.
– Maria, regina noastra, mainile tale ne alina trupurile cu ambrozie …
Barbatul ii prinse intr-ale lui mainile muncite si-i duse sfiala la buze, sarutandu-i oboseala din palma. Maria il saruta pe crestet ca pe un copil ratacit in nazdravanii si-l impinse usor razand de mimica lui bosumflata.
– Cine nu-i cuminte primeste tarta cu spanac si orez.
– Ah, imi zdrobesti inima, stii ca ma tem, ca orice print de balta, sa nu ma sugrum in matasea broastei, caci ce altceva e verdeata aceea fara haz din farfurie?
– Ce bine c-ai venit Dodo, ma tem ca lasate de capul nostru noi mai mult intristam fata. Cat de delicios e gustul de oameni tineri!
– Spune-ne povestea Elvirei tanti, apoi fa-ne din ceainic o caleasca si trimite-ne departe, acolo unde dragostea naste copii.
– O spun numai ca sa-ti inchid gura, altfel nu mai ridica fata ochii din pamant. Nu-l lua in seama copila dar teme-ti inima ca e pe jumatate indragostit de tine.
In fapt, desi imi invatasem mainile pe de rost, prezenta lui ma facea sa tremur atat de tare pe dinauntru ca sunetele ajungeau la mine distorsionate, ca trase pe sarma dintr-un gramofon ragusit.
– Elvira fusese frumoasa de mica. Mama-sa isi pierduse mintile la nastere, moasa care o adusese pe lume spunea, cui se invrednicea s-o asculte, ca femeia si le vanduse diavolului sa cumpere fetei neasemanare. Ca de frumoasa nu exista alta mai mandra decat ea. Sucea mintile inca din leagan. Mama-sa, toanta cum o strigau intre ele slugile si pe ascuns neamurile lui barbatu-sau, era singura indiferenta la farmecele fetei. Se inconjurase in schimb de caini si matze si-si ducea zilele cautand pricini in gradina.
Crescand, Elvira invata sa se puna scut pentru amandoua. Tata-sau, un boier scapatat cu zdrente cat sa-i acopere numele, arvunise sufletul fetei unui bancher neamt care aciuase niste afaceri nu tocmai curate in inima Iesilor. Batranul, caci incarcat cu lehamite timpul il lasase in urma, vazuse poza fetei in vitrinele unui fotograf cu dever. Maestrul pastrase o copie de cand fusese chemat sa imortalizeze niste lectii de balet tinute de o frantuzoaica care starnise pasiuni arzatoare in inimile moldovenilor. Platit regeste, fotograful nu ezita sa-l prezinte tatalui fetei pe care-l cunostea printr-o verisoara ce-i fusese boierului ibovnica. Nimeni nu-l judeca cu obida caci se dusese vestea despre frumusetea fetei si povara toantei. Bancherul care nu se lasase prins in mreje de nicio femeie avu pofta asa dintr-o data sa se insoare la batranete. Il daduse peste cap frumusetea fetei. Boierul ar fi dat-o de la 16 ani ca nu-l tinea de mana buna cuviinta dar statea soacra-sa cu ochii pe el, mama toantei, care tinea casa si taman ce-i platise datoriile la crasma si la masa de joc. Bancherul pe de alta parte incepu a plati in avans mofturile fetei: rochii aduse de la Paris, bijuterii italienesti, dupa cum se vaita tata-sau ca sa-i scoata bani din buzunar. Nu stia el ca fata abia de le arunca o privire … Toti stateau la panda sa vada primii ziua cand avea sa implineasca 18 ani.
Dadaca, care-i fusese si guvernanta, trimise vorba bunica-sii.
Nu cu mult inainte de Craciun batrana trimise invitatie ginerelui sa petreaca Sarbatorile la mosia dumneaei, in coasta Pascaniului. Pentru Anul Nou fusese invitat si bancherul petitor.
Cu cateva zile inainte vizitiul fu alungat de bucatareasa ca tinea calea ajutoarelor din casa. In locul lui se prezenta un tanar cu ochi plecati si vorba blanda. In ziua in care trasura fu pregatita de drum toanta se imbolnavi de pantecaraie si pentru ca mare parte a slugilor fusese lasata acasa pentru Sarbatori boierul fu nevoit sa ramana langa nevasta-sa. Nu ca i-ar fi displacut, la soacra-sa ii statea mancarea in gat. Ca sa nu-i strice bucuria, acum cand avea nevoie de bunavointa fetei, boierul o lasa sa plece cu guvernanta.
Dupa doua zile, batrana se prezenta in persoana, calatorii nu ajunsesera la mosie. Raportara la politie si se imbracara de doliu cand trasura fu gasita de niste tarani la o margine de codru. Gust de sange inghitise zapada si pusca, tavalita fara glas, scuipase in laturi praf de gloante. Stratul fin de ninsoare care se asezase peste noapte stersese urma dihaniilor. O haita flamanda de lupi fu gasita vinovata si la biserica din coltul ulitei incepu vaietul clopotelor. Neamtul, neinvatat sa piarda in afaceri, recupera trusoul cumparat pentru fata si-l darui unei artiste de vodevil care se lasa greu sa-i alunece in palma.
Prin primavara soarele dezgropa meticulos niste hoituri de iepuri salbatici, vlaguite de sange.
Undeva in poala Raraului, la ora cand bantuiau doar viscolul si niste masti alungand din bice ceasurile rele, preotul fu chemat sa lege cu cununie doi tineri.
O mana a lui Dumnezeu daduse in ultima clipa bani pentru a fi terminata scoala. Domnul invatator voia sa porneasca la drum cu nevasta si binecuvantarea Celui de Sus.
Atat erau de frumosi ca si ingerii se opreau sa se uite la dansii. Vorba le era dulce, copiii aveau sa aiba tragere de inima catre scoala. Barbatul dadu preotului inelele de argint. Nanasi le erau niste profesori de la oras. Mireasa imbracase o rochie simpla, la munte nu erau de trebuinta pompoanele de la oras.
Nanasii adusesera de dimineata daruri si de la bunica fetei, o doamna suferinda, tintuita in buna companie la o mosie de pe langa Pascani. Dintre toate cel mai mult bucura mireasa un set de camee lucrate in sidef cu gura amutita in argint, ca o taina de femei.
Preoteasa, care se ocupase de pregatiri si de bucate, strangea lacrimi in batista. Se prinsese de ea o raceala de vedea totul incetosat. Se intamplase de gresise si numele fetei in catastif. Era greu sa tii si casa parohiala si primaria dar de cand i se insurasera feciorii si pana or cauta-o nurorile cu prunci in brate n-avea altceva mai bun de facut.
Maria aduse cu ea miros de vanilie si pentru o vreme se lasa tacerea. Gogosile erau o bunatate! Dupa ce ridica in slavi talentul culinar al Mariei, Dodo, Dorin, se ridica sa plece. Parca imi parea rau si parca imi parea si bine. De la usa se intoarse in fuga, ma saruta pe gura si disparu razand, evitand in ultimul moment palma ridicata a Mariei.
Doamna ma privi ganditoare apoi lasa sa-i scape un suras. Femeile aveau intotdeauna un plan.

cameo-mop-set

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s