Vieţi pe tipsii de argint (XIV)

Suflet cu glasul de zăpadă

lady-dancing

Nu avusesem răbdare s-o aşteptăm pe Maria, să pună masa. Mirosul de pârjoale moldoveneşti înconjurase casa şi ne trăgea de nas, înspre bucătărie. Începusem să rupem din ele, fierbinţi, în timp ce Maria ne dădea cu coada lingurii de lemn peste mână. Învinsă de poftă, încropi o salată de roşii şi, trântind în mijlocul bolului un boţ de brânză de burduf, ni se alătură în foame. Mâncam cu degetele, râzând de lăcomia care ne ţinea în braţe. Maria scoase din frigider trei pahare înalte, cu ceai de salcâm. La vederea noastră, li se înceţoşă privirea. Maria ne fugări cu băuturile în salon şi rămase să-şi facă ordine în regat. Din camera de zi auzeam cum se certau farfuriile. Doamna Otilia aţipise în fotoliu, trasă de mâneca de un vis ce-o făcea să zâmbească. M-am aşezat la masă şi am tras înspre mine cutia neagră, de piele, mare cât o carte. Am încercat s-o deschid, dar nu mă lăsa să intru. Descoperisem un nit auriu, ca un ivăr, pe una din laturi, dar trăgeam de el în zadar. Cutia îşi ţinea secretele cu dinţii. Printre draperiile de catifea soarele îşi găsise loc de joacă. Lumina colora marginile fulgilor de praf, în timp ce vântul, ce întinsese un braţ pe geamul deschis, îi invârtea pe vârful degetelor, îi sufla ca pe nişte păpădii, stârnind zâmbete în perdele. Nu ştiu ce intrase in el, de se apucase să sculpteze din lumină şi praf siluete fine, de balerină. Ochii îmi clipeau neîncrezători.
– Elvira, o auzii pe doamna şoptind cu tandreţe şi am crezut că atinsese un înger în somn. Maria! Maria! Adu albumul cu fotografii al mamei, te rog, jur că am văzut-o pe tanti Elvira, exact aşa cum a pus-o aparatul pe hârtie.
– Poate a fost un vis …
– Nu, nu, eram trează, plecasem pe urmele privirii tale. Tu nu ai văzut-o? Acolo, n faţa geamului …
– Parcă se rotea o zână, în lumină, mi-a dat aşa o ameţeală, ca de carusel …
– Maria!
– L-am adus.
– Mulţumesc. Dă-mi-l, te rog, vreau să i-o arăt fetei pe tanti Elvira.

Albumul era greu, îmbrăcat în piele patinată cu aur, cu o cataramă mare, de bronz, înflorată, în care, pe o etichetă ca cele de pe caietele de şcoală, scria frumos, caligrafic: ‘Poarta cu îngeri’. Doamna mă chemă să mă aşez lângă ea, pe un taburet îmbrăcat în blăniţă de iepure. Pe prima pagina, aceeaşi mână iubitoare scrisese economic, pe gustul unui copil: ‘Pentru Otilia, o carte cu zâne bune, Mama’.
– O să te las să-l răsfoieşti pe îndelete când te duci la culcare, acum vreau să ţi-o arăt pe Elvira.
Poza Elvirei ocupa o pagină întreagă. Era aşa precum mă îndemnase s-o văd lumina. Casa doamnei era ca o casă de păpuşi. Mi-era bine, dar parcă mi-era uneori şi frică. O casă cu poveşti frumoase, dar atât de multe voci, încât tăcerea era asurzitoare.
Elvira era foarte tânără, în poză şi foarte frumoasă.
– Aici avea 18 ani.
Am tresărit. Nu era prima oară când doamna îmi citea gândurile.
– Cutia aceea de piele, cu care te jucai, a fost a ei. Dar de nuntă.
– Nu se deschide … n-am putut s-o deschid …
– Trebuie să învârţi cuiul din lateral.
– Oh! Eu încercasem să trag de el, noroc că nu l-am forţat, că mai făceam o dandana …
– Of, copilă, dandanale facem noi, tu ne aduci zâmbet în casă. Hai, învârte cheiţa, uşor, ca pe un mijlocel de balerină.
Cutia şi-a dat, brusc, capacul pe spate, făcându-mă să ţip şi aproape s-o scap din mână. Doamna a început să râdă.
– Vai, la ce cazne te supunem noi, copilă, dar toate au un rost. Pe umerii tăi se închid nişte drumuri … destinul …
Când mă privea aşa lung, mă speria. Doamna culegea flori din mine.
În cutie, pe un pat de mătase albă, îşi odihneau capetele un pandantiv, prins de o panglică de catifea neagră şi o pereche de cercei. Camee încrustate în sidef de urechile mării, scoici prin care marea ascultă ce vorbim. De-aia o vedem uneori furioasă, gata să se răzbune. O îmbunează poeţii, aşa îmi spunea mama, închinându-i ode şi imnuri, ca să fie generoasă cu pământul. Setul, montat în argint, avea ceva eteric, ca o taină. Doamna mi-a prins pandantivul la gât şi cerceii la urechi.
– Maria, uită-te cât e de frumoasă! Ţi-am spus c-o să-i şadă bine, parcă-s făcute pentru ea. Du-te la oglindă, copilă!
Oglinda era înaltă şi mă arăta toată în lumină. Parcă îmi venea să dansez, de bucurie. Mi-am prins cu o mână tivul rochiei şi cu cealaltă, ţinându-mă în braţe cu aerul, am desenat pe podea câţiva paşi de vals. Inima se scutura de praf, uşoară. O umbră, ca un domino, fură o mască peretelui şi-mi îngână paşii. Am închis ochii, lăsându-i talia în mâini. Dansam într-un vis şi tot uratul din lume se risipise.
– Tanti, te vor arde comuniştii pe rug! Iar ai scos bagheta magică de la naftalină şi-ai mai eliberat un înger din album. Pot să-l socotesc, pe ăsta, al meu?
Prinţul meu avea, pe cuvinte, carne şi oase. Ruşini, de care nu mă ştiam în stare, mă plesneau peste obraz. M-am tras, în încurcătură, lângă fustele doamnei.
– Dodo! De unde-ai apărut?
– Nu mai sunt un copil, tanti, de dragul acestei creaturi, pe care ai adus-o în lume, te rog să mă prezinţi cu recomandări – Dorin. Maria mi-a deschis, deşi m-a înfricoşat că mă ţine prizonier, in beci, dacă mai fur dulceaţă de trandafiri, din cămară. Ce să fac? Femeia asta mă omoară cu bunătăţurile ei! Spune tu, înger cu ochi de scorţişoară, ţi-au făcut inele de gogoşi cu peltea de gutui? Aşa m-au cumpărat, cu suflet cu tot, să mă prăjesc în iad de dorul lor.
– Dodo … , lăsă doamna o dâră de iubire, să i se prelingă de pe buze, ai speriat copila. Maria!
– Am pus deja aluatul la dospit, aveţi timp de-o poveste.
– Maria, regina noastră, mâinile tale ne alină trupurile cu ambrozie …
Bărbatul îi prinse într-ale lui mâinile muncite şi-i duse sfiala la buze, sărutându-i oboseala din palmă. Maria îl sărută pe creştet, ca pe un copil rătăcit în năzdrăvănii şi-l împinse uşor, râzând de mimica lui bosumflată.
– Cine nu-i cuminte, primeşte tartă cu spanac şi orez!
– Ah, îmi zdrobeşti inima, ştii că mă tem, ca orice prinţ de baltă, să nu mă sugrum în mătasea broaştei, căci ce altceva e verdeaţa aceea, fără haz, din farfurie?
– Ce bine c-ai venit, Dodo, mă tem că, lăsate de capul nostru, noi mai mult întristăm fata. Cât de delicios e gustul de oameni tineri!
– Spune-ne povestea Elvirei, tanti, apoi fă-ne din ceainic o caleaşcă şi trimite-ne departe, acolo unde dragostea naşte copii.
– O spun numai ca să-ţi închid gura, altfel nu mai ridică fata ochii din pământ. Nu-l lua în seamă, copilă, dar teme-ţi inima, că e pe jumătate îndrăgostit de tine.
În fapt, deşi îmi învăţasem mâinile pe de rost, prezenţa lui mă făcea să tremur atât de tare, pe dinăuntru, că sunetele ajungeau la mine distorsionate, ca trase pe sârmă, dintr-un gramofon răguşit.
– Elvira fusese frumoasă de mică. Mamă-sa îşi pierduse minţile la naştere, moaşa care o adusese pe lume spunea, cui se învrednicea s-o asculte, că femeia şi le vânduse diavolului, să cumpere fetei neasemănare. Că de frumoasă, nu exista alta, mai mândră decât ea. Sucea minţile încă din leagăn. Mamă-sa, toanta, cum o strigau între ele slugile şi, pe ascuns, neamurile lui bărbatu-său, era singura indiferentă la farmecele fetei. Se înconjurase, în schimb, de câini şi mâţe şi-şi ducea zilele căutând pricini, în grădină.
Crescând, Elvira învăţă să se pună scut pentru amândouă. Tată-său, un boier scăpătat, cu zdrenţe cât să-i acopere numele, arvunise sufletul fetei unui bancher neamţ, care aciuase nişte afaceri, nu tocmai curate, în inima Ieşilor. Bătrânul, căci, încărcat cu lehamite, timpul îl lăsase în urmă, văzuse poza fetei în vitrinele unui fotograf cu dever. Maestrul păstrase o copie, de când fusese chemat să imortalizeze nişte lecţii de balet, ţinute de o franţuzoaică, care stârnise pasiuni arzătoare în inimile moldovenilor. Plătit regeşte, fotograful nu ezită să-l prezinte tatălui fetei, pe care-l cunoştea printr-o verişoară, ce-i fusese boierului ibovnică. Pe boier nimeni nu-l judeca cu obidă, căci se dusese vestea despre frumuseţea fetei şi povara toantei. Bancherul, care nu se lăsase prins în mreje de nicio femeie, avu poftă, aşa dintr-o dată, să se însoare, la bătrâneţe. Îl dăduse peste cap frumuseţea fetei. Boierul ar fi dat-o de la 16 ani, că nu-l ţinea de mână buna cuviinţă, dar stătea soacră-sa cu ochii pe el, mama toantei, care ţinea casa şi taman ce-i plătise datoriile la crâşmă şi la masa de joc. Bancherul, pe de altă parte, începu a plăti, în avans, mofturile fetei: rochii aduse de la Paris, bijuterii italieneşti, după cum se văita tată-său, ca să-i scoată bani din buzunar. Nu ştia el că fata abia de le arunca o privire … Toţi stăteau la pândă, să vadă primii ziua când avea să împlineasca 18 ani.
Dădaca, care-i fusese şi guvernantă, trimise vorbă bunică-sii.
Nu cu mult înainte de Crăciun, bătrâna trimise invitaţie ginerelui, să petreacă Sărbătorile la moşia dumneaei, în coasta Paşcaniului. Pentru Anul Nou fusese invitat şi bancherul peţitor.
Cu câteva zile înainte, vizitiul fu alungat de bucătăreasă, că ţinea calea ajutoarelor din casă. În locul lui se prezentă un tanar cu ochi plecaţi şi vorbă blândă. În ziua în care trăsura fu pregătită de drum, toanta se îmbolnăvi de pântecăraie şi, pentru că mare parte a slugilor fusese lăsată acasă, pentru Sărbători, boierul fu nevoit să rămână lângă nevastă-sa. Nu că i-ar fi displăcut, la soacră-sa îi stătea mâncarea în gât. Ca să nu-i strice bucuria, acum când avea nevoie de bunăvoinţa fetei, boierul o lăsă să plece cu guvernanta.
După două zile, bătrâna se prezentă în persoană, călătoarele nu ajunseseră la moşie. Raportară la poliţie şi se îmbrăcară de doliu, când trăsura fu găsită de nişte ţărani, la o margine de codru. Gust de sânge înghiţise zăpada şi puşca, tăvălită fără glas, scuipase, în lături, praf de gloanţe. Stratul fin de ninsoare, care se aşezase peste noapte, ştersese urma dihăniilor. O haită flămândă de lupi fu găsită vinovată şi la biserica din colţul uliţei începu vaietul clopotelor. Neamţul, neînvăţat să piardă în afaceri, recuperă trusoul cumpărat pentru fată şi-l dărui unei artiste de vodevil, care se lăsa greu, să-i alunece în palmă.
Prin primăvară, soarele dezgropă, meticulos, nişte hoituri de iepuri sălbatici, vlăguite de sânge.

Undeva în poala Rarăului, la ora când bântuiau doar viscolul şi nişte măşti, alungând, din bice, ceasurile rele, preotul fu chemat să lege cu cununie doi tineri.
O mână a lui Dumnezeu dăduse în ultima clipă bani, pentru a fi terminată şcoala. Domnul învăţător voia să pornească la drum cu nevastă şi binecuvântarea Celui de Sus.
Atât erau de frumoşi, că şi îngerii se opreau să se uite la dânşii! Vorba le era dulce, copiii aveau să aibă tragere de inimă către şcoală. Bărbatul dădu preotului inelele de argint. Nănaşi le erau nişte profesori de la oraş. Mireasa îmbrăcase o rochie simplă, la munte nu erau de trebuinţă pompoanele de la oraş.
Nănaşii aduseseră, de dimineaţă, daruri şi de la bunica fetei, o doamnă suferindă, ţintuită în bună companie, la o moşie de pe lângă Paşcani. Dintre toate, cel mai mult bucură mireasa un set de camee lucrate în sidef, cu gura amuţită în argint, ca o taină de femei.
Preoteasa, care se ocupase de pregătiri şi de bucate, strângea lacrimi în batistă. Se prinsese de ea o răceală, de vedea totul înceţoşat. Se întâmplase de greşise şi numele fetei în catastif. Era greu să ţii si casa parohială şi primăria, dar de când i se însuraseră feciorii şi până or căuta-o nurorile, cu prunci în braţe, n-avea altceva mai bun de făcut.

Maria aduse cu ea miros de vanilie şi pentru o vreme se lăsă tăcerea. Gogoşile erau o bunătate! După ce ridică în slăvi talentul culinar al Mariei, Dodo, Dorin, se ridică să plece. Parcă îmi părea rău şi parcă îmi părea şi bine. De la uşă, se întoarse în fugă, mă sărută pe gură şi dispăru râzând, evitând, în ultimul moment, palma ridicată a Mariei.
Doamna mă privi gânditoare, apoi lăsă să-i scape un surâs. Femeile aveau întotdeauna un plan.

cameo-mop-set

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s