Despre relaţii cu rază mică de acţiune

 

– Pe ăsta de ce l-ai lăsat?
Când începe mama să-mi numere mărunţişul, intru în panică. Nu pot s-o mint, aşa că încerc să văd în ce fel de hârtie creponată să împachetez adevărul. S-o privesc în ochi ar fi o greşeală. Mânuieşte lasere. Vede până la sarma care-mi ţine drept sutienul, aşa că las privirea în jos. Poate o simt. Parcă simt nişte vibraţii, dar sunt sigură că sunt de la nervi. Ce vor fi înţelegând oamenii de rând prin karma? Că şi Sfântul Duh e ceva ce-ţi trece prin cap şi nu poţi să pui degetul. Karma maică-mii e abrazivă şi parşivă. Te ia prin învăluire şi cât te chinui să dai un răspuns, te zgârâie pe faţă. Mama … Pare că nu se gândeşte la nimic, tăind cuminte nişte carne pentru tocăniţă, când, de fapt, colţii minţii ei de lupoaică, otravă pentru Remus şi Romulus, mi se înfig deja în gât.
Tuşesc sec, să-mi dau importanţă, deşi aud până şi vaietul chiloţilor. Sunt convinsă că măcar atât ştiţi, chiloţii se nasc muţi. Vă daţi seama ce-ar fi, dacă ar putea să articuleze? Nu s-ar mai ridica fundurile de pe scaun!
Maică-mea simte că încerc să evit o tragedie, dar gustul victoriei îi ia minţile:
– Ce-are, dragă? Era prea bun şi aveai remuşcări că-l reţii în dauna altora?
Plusa zâmbăreaţă şi o admiram cum tropăia pe nevoia mea de intimitate.
– Nu ştiu, am îndrăznit, într-un final, deşi însemna, în fapt, începutul supliciului. Am adormit şi nu mai ştiu nimic. S-o fi supărat că am tăcut brusc. Sau poate i-oi fi cerut să mă ia de nevastă, în somn. Teribil, să nu ştii ce vorbeşti în somn …
– Nu ştiu, dragă, dar aveam impresia că ăsta chiar voia să te ia (dracului) de nevastă.
– Mamă, bărbaţii nu au niciun chef să ne ia de neveste. Pentru ei e încă primordial numărul, nu calitatea, între trei porţii de sarmale şi muşchiuleţul tău Wellington, aleg orezul şi au timp şi de-o palincă. Iar dacă, totuşi, se hotărăsc, nici morţi nu acceptă cererea altcuiva în căsătorie. Numai pe-a lor. Şi numai forţaţi de împrejurări.
Ăsta era adevărul, pe ăsta nu ştiam de ce-l lăsasem. Adormisem şi toate gândurile târzii îşi luaseră zborul. Aş fi preferat nişte pinguini, pe ăia îi mulţumeşti cu nişte valuri, fie ele şi reci, şi nişte căciuliţe de zăpadă.
Mama îmi găsise garsoniera asta, vis a vis de apartamentul în care se mutase, după ce-l îngropase pe tata. Casa în care copilărisem o umplea de melancolie şi-n ochii ei ăsta era un beteşug. Îmi ordona viaţa de după vizor şi jur că uneori îi auzeam glasul, trecând în pas de defilare, pe la mine printre circumvoluţiuni. Cred că instinctul de conservare, cu accente prematernale, mă făcea să-i părăsesc pe toţi, aş fi avut pe conştiinţă sacrificiul încă unui suflet, la ea pe altar. Şi, bineînţeles, era de ajutor şi frica de la sine a bărbaţilor, impusă şi valorificată de spectrul aderării la o relaţie serioasă.

Te invită la un film şi pentru că miroase frumos, îl inviţi să-şi ia ‘la revedere’ la o cafea, la tine acasă. Prima dată zice, politicos, că-i prea devreme pentru aşa ceva, apoi te arată cu degetul, că i-ai furat replica. Brusc devine serios şi te întreabă ce gânduri ai. Luată ca din oală şi crezând că asta vrea să audă, îi spui că te gândeşti la o relaţie de durată. Nici globurile oculare nu mai pot face faţă la atâta groază! 
Mai trec câteva luni, până se linişteşte. Între timp mama curăţă vizorul, cu şerveţele umede ce omoară 99% din bacterii şi-ţi cumpără un aşternut nou de pat, cu trandafiri roşii pe manşetă. Deşi îi dai zilnic motiv să se îmbete, el n-a uitat. Şi vine şi clipa care s-a lăsat aşteptată, când vezi în ochii lui că o să te sărute. Închizi ochii şi aştepti cuminte, cu degetele încălecate la spate, să nu se răzgândească sau s-o apuce pe mama strănutul. Îi simţi răsuflarea pe faţă, parcă se grăbeşte şi el un pic … după care, nimic. Deschizi mai întâi un ochi şi vezi că te priveşte pieziş. O fi deschis mama uşa şi i-o fi tras una la ceafă.
– Te lepezi de Satana?
La asta nu te aşteptai, nu-i aşa? A dracului ce poţi să fii!
– De Satana?
– De relaţia asta serioasă sau ce planuri mai ai …
– Aaaaa …
– Zi, te lepezi de Satana?
– Mă lepăd!
– Pe bune?
– Mă mai ţii mult în picioare?
– Bine, te cred pe cuvânt, dar dacă mă minţi, m-am îmbrăcat şi-am plecat!
Urmează concesie după concesie, fustă, bluză, lenjerie, date cu toatele de pământ.
– Te lepezi de Satana?
– A rămas vreun puf pe mine sau am uitat să mă epilez? Mă lepăd, ce dracu’!
– Băi, tu nu vorbeşti serios, crezi că-i de glumă?
Şi cu asta, îşi îndreaptă bretonul sub şapcă şi dus a fost!
Cam aşa mă alintă pe mine norocul, mă trage de perciuni şi mă ciupeşte de obrăjori.
Şi mama crede că am aplicat pentru un post de fată bătrână şi-i greu dezvăţul de a ţine ştacheta ridicată …

kim-basinger

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s