Un soarece pe minutar

mouse-clock

 

– Armand?
– Diana! Doamne Diana, ce naiba cauti in groapa, acum cinci minute erai intinsa pe sezlong?
– Nu stiu, scoate-ma de aici! Am pamant in ochi si in gura!
– Gata, gata, linisteste-te … da-mi mana … Nu-i nevoie sa devii isterica, probabil ai cazut cat am fost plecat sa fac niste limonada.
– Ce cauta groapa asta la noi in gradina?
– Plantez marul pe care l-a adus tata. Iti aduci aminte de mar, da? Sper ca nu ai vreo contuzie sau ceva, cate degete vezi?
– Vezi ca-mi bagi degetele in ochi si-s pe punctul de-a exploda! Du-ma la baie, simt pamant peste tot. Armand, era cat pe ce sa ma ingropi de vie!!!
– Linisteste-te Diana, te-as fi vazut cand puneam pomul. Sa nu ne mai gandim la asta, nu s-a intamplat nimic si nu are rost sa suferi inutil. Tremuri … Vino, te duc in brate … stau cu tine pana-ti revii un pic … Hei, hei, nu e nevoie sa ma strangi atat de tare de gat ca s-ar putea sa-mi dau eu duhul …
– M-am speriat!
– Stiu iubito, dar acum s-a terminat, ai incredere in mine.
De dimineata ne lasaseram cu gandurile plecate pe sezlonguri, in gradina. Inca de la cantatul cocosilor soarele anuntase ca are planuri mari. Dadusem perdelele in laturi renuntand sa ma inchid intre cearceafuri, de cateva saptamani facusem pace cu Armand. In ultimii ani ma inselase pe rand cu secretara si doua partenere de afaceri. Un divort i-ar fi asfaltat calea dar fondurile ar fi scazut dramatic si nu era pregatit pentru datorii externe.
Pe langa ochi umezi si priviri spasite pregatise cafeaua si micul dejun. Ma hranise ca pe vremea cand ne lasam dusi de nas de iubire. De dupa aceea nu-mi mai aduceam aminte nimic … Probabil atipisem … Ciudat …
Duminica ne invitase mama sa luam masa impreuna. Facuse tort cu smantana si nuci special pentru Armand. Foile erau de casa, dupa o reteta a bunicii cu miere de albine si faina de paine neagra. Armand insistase sa-i cumparam trandafiri si frezii, ei doi imparteau o relatie speciala. Uneori ma simteam lasata in urma, dar cand intorceam capul ei erau acolo sa ma prinda in brate.
La cafele, pe langa tigari dulcege cubaneze, mama a servit si coniac frantuzesc, un pic aspru dar tentant ca sarutul de noapte buna. Armand a inceput sa se planga ca avem un soarece in casa. Chiar daca era adevarat nu ma deranja. Pe el insa ajunsese sa-l scoata din sarite zgomotul in miez de noapte, inventase forfota de sub paturi. Cred ca-l enerva mai mult faptul ca imbatranea si asta il tinea treaz, cu urechea smintita, atenta la tot ce nu avea somn prin preajma. Eu, daca ma tinea in brate, dormeam ca un pui.
Mama i-a promis niste soricioaica la plecare, avea resurse nebanuite de tot felul de lucruri in garaj.
– N-ar trebui intai sa fim siguri ca e soarece? Poate e o vrabiuta care si-a incropit un cuib la noi in pod sau motanul haiduc al vecinilor. Nu lasa oua de cuc dar am auzit ca mananca si pe la alte case. Mai bine lasam niste branza peste noapte … sau un cartof, ca sa fim siguri. Asa am auzit ca se procedeaza. Cartoful trebuie copt sau il intereseaza si cruditatile?
– Diana, sunt sigur ca e soarece, il aud dezmortindu-si ghearele pe gresia din bucatarie!
– Nu-ti bate tu capul Diana, barbatii se pricep mai bine la lucrurile astea.
– Nici nu ma gandeam sa iau initiativa, doar ca n-am vazut nicio coada de soricel prin casa, ar fi trebuit sa-mi lase si mie in grija macar un chitait.
Inainte de plecare s-au retras amandoi in garaj, mama fusese farmacista si era foarte grijulie cu otravurile. In timp ce ma saruta de ramas bun mi-a soptit ca-mi facuse programare la coafor pentru a doua zi, nu-i placea sa mearga singura.
In saptamanile care au urmat mama aproape ca s-a instalat la noi. Armand incepuse sa-si piarda rabdarea, contramandasem iesiri din casa, adaugam inca un tacam la masa cu musafiri, incepusem sa gatesc felurile ei preferate. De cate ori Armand imi pregatea o bautura mama lua paharul ca din greseala, brusc insetata si cu chef de vorba. Eu si Armand doar in pat mai eram singuri si chiar si acolo el auzea soarecele acela nenorocit. Devenise agitat, lovea cuvinte de pereti, ma implora sa plecam pe-o insula pustie. Cat imi doresc astazi sa-l fi ascultat. Stiam ce simte …
Cand ne-am casatorit il dorisem atat de mult numai pentru mine incat il facusem sa se simta ca intr-o inchisoare. Asa isi justificase aventurile de mai tarziu, nu ca nu m-ar fi iubit, era inca nebun dupa mine dar nu-i lasam spatiu pentru alte persoane si trairi. Casnicia moderna nu mai e un tren pe carbuni ci un aeroport cu piste luminoase si legaturi catre toate punctele cardinale, inclusiv cele compuse si de mijloc.
Azi zac inecata in lacrimi. Asa ganditoare si moale m-a gasit preotul, abia ce-l scosesem de la morga, dupa autopsie. Se otravise cu soricioaica, obsesia lui pentru micut invinsese precautiile recitate de mama. Mama inca ma tine de umeri, toti se tem ca voi lesina curand.
Nici nu stiu cum am sa supravietuiesc fara Armand … Oare el cum ar fi supravietuit fara mine?

 

skeleton-kiss

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s