Curăţă-mi, Doamne, odaia sufletului, că la acareturi mă pricep şi eu

copii-la-colindat

– Aicea erai? N-auzi cum ti strâg di-mi şuieră plămânii? Tragi tutun în chept! Tătă zâua stai cu luleaua ceea în gură, lua-o-ar naiba s-o ieie!
– Aghe m-am aşăzat olecuţă, Nataliţă, nu vezi c-am dat deoparti nămeţii, sî poţi nimeri poarta? Poati vini poştaşu’ cu ziarili di la oraş …
– Sigur că da, ziari, tutun … în paharu’ ceala ci ai?
– Cari pahar, Nataliţă?
– Aceala di-l împingi sub coşteiu’ cu romaniţă. Iaca, aista!
– Tăti celea tre’ să li ştii tu! Parcă zâcei că azi coci …
– Coc, coc, ghini că ne-i adus aminti, di asta ti căutam, fugi di puni ciubotili în chicioari şî du-ti până la Domnica, că ni-o promis nişti nuci!
– Da’ n-avem şî noi nucili noastri?
– Ba avem, da’ tăti-s în pod şî di când s-o făcut surcica bucăţăli sub chicioarili tali, di ţ-ai vătămat schinarea, nu mai avem nici cu ci şî nici n-ari cini sî urca, să li mâni în gios.
– Lina n-ari?
– Ai vre tu să ti duci pi la Lina, să vă îmbataţi ca porcii, că aceea ari beciu’ plin di băutură. Iaca, ca să-ţi fac în ciudă, am trimis vorbă lu’ Domnica! Da’ du-ti odată, că numa’ ci-mi bat copchii la poartă şî tu tot pi prispă năcăjăşti …
– Gata, bre, am înţăles, mă duc la Domnica. Ii i-o bătut popa nucu’ şî vin gata miruiti …
– Taci, bre, Niculaie, poati ni audi careva di pi uliţă, că popa umblă cu sfinţâtu’ ş-apoi când ţ-o vini rându’ să-ţi faci băgăjălili, numa’ ce-ari să-ţi trosnească Evanghelia di cap, de-o să-ţi fărmi nasu’ …
– Nu di popă ni-i nie frică, ni-i că, dacă mă audi Domnica, mă tocmeşti nanaş … ş-apoi cum îl învârti ie pi popa pi degeţăli, nu ştiu cini ari curaj să-i zâcă nu!
– Nanaş, ninanaş, numa’ de-ar lua-o odată, că râdi satu’ şî di ie şî di noi … iaca, şî cânili latră, numa’ când îi audi numili! N-ai plecat?
– Amu’ mă duc …
– Ie sania cu tini, că ţî li-o pus în sac şî prin nămeţi îi greu di carat în spati …
Bunicul o porni îmbufnat la vale. Se mai uită o dată în urmă, să vadă dacă nu-l petrecea cu ochii de la poartă, după care prinse a sudui în barbă:
– …’tu-i mama ii di fimeie, nu ti-ar lasa să şăzi un minut! Du-ti-ncolo, vină-ncoace, dracu’ ştie cum nu obosăşti numa’ di la cât vorgheşti …
Îşi trase mănuşile de lână pe mâinile noduroase şi de undeva din ceruri, o năzbâtie de fulg i se vârî in ochi. Mănuşile i le împletise bunica, noaptea, căznindu-şi ochii la lampă. Îi vedea cu mintea mâinile crăpate, trăgând de fir din ghearele mâţei. Când o văzuse pentru prima oară, scotea apă din fântână. Se aplecase să-şi audă glasul în căuşul întunecat de apă şi vântul încercase să-i smulgă fustele, de ciudă. Se îmbăţoşase speriată, uitându-se de jur-împrejur, să vadă de nu a fost pândită. El se dăduse după un tei căzut în genunchi, de bătrâneţe. Cu greu îşi făcuse curaj să-i ceară o gură de apă. Ai lui moşteniseră casa bunicilor de curând şi îşi luaseră cu ei din acareturi, cale de 7 sate. Nataliţa era subţire şi mică de statură, o zvârlugă de fată, cu ochi mari şi iscoditori, ca năravul miezului de pădure. O coadă groasă o trăgea pe spate şi îi ridica nasul, păcălind-o că priveşte de sus.
Ca şi atunci, şi acum, îl incolţea din toate părţile. Doctorul îi spusese că trebuie să facă mai multă mişcare şi Nataliţa lui îi găsea pricini, să nu stea prea mult pe gânduri. În ăst timp ea deretica toată casa, o întorcea cu susul în jos, aşa cum îl învârtea şi pe el pe toate părţile şi-l trimitea te miri pe unde.
Bunica exact asta făcea. Scosese toate aşternuturile afară, să le pupe gerul pe frunte şi să ia oleacă de agheazmă pe limbă, din ţurţurii iernii. Pusese cozonacii în cuptor de dimineaţă, nucile le curăţase cu noaptea-n cap, după ce se suise singură în pod, cu grijă, temând să nu-l trezească pe bunicul. Nebunul ar fi sărit să se urce el pe scară şi iar avea să-l strângă, grămadă, de pe jos! Cu Domnica aranjase să-i pună în sac nişte mere, ale lor plecaseră să facă compot copiilor, la oraş. N-avea el să caute în sac … Pe drumul înapoi avea să se oprească la crâşmă şi după vreun ceas, mustrat de gândul c-o face să plângă, avea să-l strige pe Ionuţ al Valentinei să aducă sania repejor acasă.
*

– Ionuţ, ie 5 lei şî du sania asta, răpidi şî digrabă, în poartă la ţaţa Nataliţa! Îi musai! Aşteaptă cu aluatu’ pi buza plitii, să deie di mâncari la cozonaci …
*

– Ţaţă Nataliţă, ţaţă Nataliţă! Ţ-am adus nucili … Badea Niculai mai şădi oleacă di vorbă cu primarili, zâci că-i musai să dăm cu tăţii lemni pentru şcoală!
– Badea Niculai şădi la taclali cu rachiu’, bre Ionuţ, şî cu tăţi fugăriţii de-acasă, că-i vremea di vânturat plăpumili, la aer curat.
– Aşa-i ţaţă Nataliţă, da’ să nu mă spui că ţ-am zâs, că ni-o promis 5 lei şî dacă află, ni-i ie înapoi … Zî drept, ai făcut şî vreo doi colăcuţi, că tari frumos mai miroasă? Colacii matali îs cii mai buni din tăt satu’, aşa zâci şî mama, şî mătuşa Maria. Da’ nu cu voci tari, că dacă audi ţaţa Lina, dă cu noi di pământ. Îi drept că la ie cresc cozonacii, cât îi rola di mari … L-o întrebat mama pi tata: „oari ci dracu’ puni în ii, di cresc aşa frumos şî ai noştri aghe di au curaj să scoată ochii pe gura tăvii?”. Tata o zâs că stucheşti în ii, oari îi drept că nebuna stucheşti, di îs aşa di buni? Vai di mini, ţaţă Nataliţă, numa’ prostii spun! Ari să-mi ieie badea Niculai banii înapoi, am uitat că ţaţa Lina îi sora matali …
– Hahaha … Bre Ionuţ, aşa di tari m-ai făcut sî râd, că-ţi mai dau eu 3 lei şî un colăcuţ, cald şî rumen, ca obrăjorii tăi. Hai, fugi acasă, că îndată stă cu mâna întinsă întunericu’ şî îi dă di grijă lu’ mamă-ta!
Ca din senin apăru ţaţa Lina şi, indiferenţi la orice colindă,şi cerul si pământul amuţiră.
– Ni-o zis Niculai că te-i apucat di copt ş-am vinit să ieu şî io un colac. Tu, slăbătură, ci cauţi pi-aişea, ori ai vinit să ti lauzi că m-ai văzut cum stuchesc în cozonaci?
– Nu, ţaţă Lină, pi cuvântu’ meu di onoari, numa’ mama credi aşa şeva. Uiti, ie colăcuţu’ nieu, io amu o rup la fugă, că m-aşteaptă mama acasă …
– Ţânî-ţi, bre copchili, colacu’, iaca şî vreo două bumboani, şî să-i zâci lu’ mamă-ta că-n loc di cacao, pun chistrui di pi ouăli di prepeliţă …
– Matali dai coaja di ouă pi răzătoari?
– Hahaha … Nataliţă, aista să faşi injiner, că la fiecari cuvânt ari câti o întrebari! N-ai plecat?
– Săru’mâna, ţaţă Lină, săru’ mâna, ţaţă Nataliţă.
– Văleu, măi băieti, da’ di undi ai mai scos-o şî pi asta? Bună sara nu era ghini?
– Aşa zâci tata, când o vedi pi domnişoara învăţătoari.
Băiatul îşi sumeţi gâtul din cojocel şi alergă, să nu-l prindă întunericul de poale. Bunica şi ţaţa Lina rămaseră privind una la alta, râzând şi rezemând o putinică cu vorbe, de masa din bucătărie.
Bunicul se lăsă supărat de-un gând, nu-i pusese ziua îndeajuns în coşarcă. Pe drum spre casă se frecă pe faţă cu borangicul zăpezii, să se trezească din braţele dulci ale moleşelii bahice. Parc-o şi vedea pe Nataliţa lui cu mâna pe melesteu, învârtind la mămăligă şi ameninţându-l, în gând, că de data asta îi lipeşte două de spinare.
Un câine hăulea la marginea satului, sperând să facă măcar umbrele să vadă lupul. Bunica puse o lampă pe umărul porţii şi, târşâind picioarele obosite, trase o gură de aer rece în casă şi începu, tacticoasă, să pună zamă în blide. Bunicul o găsi aţipită pe-un cot, aşteptându-l. Îngenunche în faţa ei şi-şi îngropă faţa în palmele ei bătute de trudă, ca de soartă. Bunica îl mângâie pe creştet şi rămaseră aşa, sprijinind un gând pe gând, până un tăciune smintit se apucă să strige, din jăratec, că se raceşte mâncarea.

oua-de-prepelita-proaspete_5356481_1281516931

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s