Manual de secretară, fără secrete

secretara-2

Lorelei era regina secretarelor. Diriguia peste 13 secretare, servea 3 regi ai finanţelor şi făcea schimb de mici servicii cu asistentele lor personale. Deşi pachetul salarial era unul excepţional, era meritat pe deplin. Muncit până la ultima ţandără sărită. Nevestele o tratau ca pe o fată în casă. Una dintre ele chiar avusese neobrăzarea să-i ceară să-i cureţe sandalele, când fusese surprinsă de ploaie. Nu-şi anunţau niciodată venirea , se opreau în cadrul uşii, aşteptând să fie salutate, complimentate pentru eleganţă, conduse la consort, după debarasarea de eventualul pardesiu sau umbrelă. Deşi nu aveau nici martor, nici dovadă, o considerau amanta de serviciu şi singura persoană de blamat pentru toate neajunsurile matrimoniale. Când soţii ajungeau acasă mirosind a parfum, erau sunate toate suratele din comitetele filantropice cu vizibilitate media. La insistenţele celor sensibile la suferinţele altora, doamna se prezenta dis de dimineaţă la birou, se plângea soţului de anxietăţi întâmplătoare şi rămânea în grija secretarei până primea, în compensaţie, fonduri pentru un nou Vuitton. Asistentele ( mai şcolite ) se declarau lesbiene încă de la semnarea contractului de muncă, astfel puteau strecura o viaţă sexuală sănătoasă, în timpul programului. Cât încă mai nutrea speranţa că va găsi timp şi un idiot care s-o creadă, când o va lua de nevastă, juca şi cartea urâtei. Îşi făcuse părul permanent, îşi stârnise nişte coşuri pe faţă, făcând exces de savarine şi se îmbrăca de la supermarket-ul de unde se aproviziona maică-sa cu mănuşi de cauciuc şi detergent ieftin. A speriat toţi clienţii. Partea bună a fost că niciunul nu avusese curajul să-i guste cafelele. Partea proastă a fost că toţi au cerut discount pentru expunere tangenţială la prostul gust. N-au concediat-o doar pentru că scurta sezonul de cumpărături al jumătăţilor casnice, ocupate să organizeze cine reparatorii. I s-a pus, totuşi, în vedere că femeile de serviciu lucrau în tura de noapte.
Mai erau şi amantele de drept, veşnic nemulţumite de cadourile pe care ea le alegea, la cerere expresă. Erau trecute în fişa postului să protejeze ochii nevestelor şi să ţină în frâu, eventual să pitească în momente critice, entuziasmul turbulent al celor tinere. Cu temperamentul celor îmbătrânite frumos nu era de glumit!
Slujba ei era de fapt să pigulească puf de pe toate paltoanele. O perie de haine cu păr moale, ca să nu zgârie, cu inteligenţă,  ca să nu devină ostentativă, cu intuiţie, ca să se facă nevazută pe loc, maternală pentru toţi neisprăviţii universului. Pentru că banul rânduieşte vieţi, regii finanţelor, cărora li se supusese, nu plecau în deplasări fără amantă, asistentă, secretară şi cardul platinum.
Dacă ar fi vrut să facă un copil, ar fi trebuit să programeze actul sexual strict în jumătatea liberă a pauzei de masă sau în timp ce-şi usca mâinile, după folosirea toaletei. În puţinele ore pe care le socotea ‘noapte’, era prizoniera refacerii resurselor de energie care-i învârteau cheiţa. Lipsită de povara iubirii, până şi părinţii uitau de ea, când nu-i suna cu lunile, se aşteptase la o avansare rapidă în carieră. Nu degeaba, în concedii, absolvise facultăţi online şi-şi sulemenise CV-ul, cu cerneală de pe doctorate. Simţea că viitorul era la îndemână.
Dar a venit o zi de sâmbătă, cu sania, căci zăpada le pusese noaptea pe ochi taxi-urilor, iar străzile îşi luasera liniile intermitente la purtare, incognito, iar consiliul de administraţie se reunise în regim de urgenţă. Nu pentru dezăpezire, ci alungat de mirosul gras, de sarmale de acasă şi de obiceiurile bahice ale ajutoarelor venite să frământe cozonacii. Crăciunul se încăpăţâna să nu poarte ochelari, luând pe cine voia drept sărac ori un altul. Şi întotdeauna invers. La servirea ceaiului cineva proptise, din greşeală, tava cu biscuiţi spriţaţi de gura interfonului. Astfel întâmplarea îi aduse la cunoştinţă că era trandafirul japonez preferat al tuturor şi rămânea în colecţie, inutil să mai spere să devină vedetă în seră. În noaptea aceea plăti pentru sex, nu avusese niciun chef să doarmă.
La prima conferinţă, întâiului rege chemat îi arse, din greşeală, cămaşa. Fierul de călcat pus la dispoziţie de hotel protestă, scurt-circuitându-se împotriva aburului ce-şi găsise condensul la el în plămâni. Pierdu timp la achiziţionarea uneia noi şi textul redactat de domnişoara asistentă nu mai apucă să fie puricat de infatuări gramaticale. Demult nu se mai râsese aşa de mult la ideea de investiţii financiare. Fusese salvată de la sancţiuni băneşti de invitaţia la o întrunire a Naţiunilor Unite, a celui de-al doilea rege. Precaut, Măria-Sa ceruse fetei în casă să-i umple jumătate de valiză cu cămăşi şi-şi privă asistenta de un three-some, ca să aibă timp să satisfacă textul cuvântării, din toate punctele de vedere. Laptopul, privat la rândul sau de somnul de inteligenţă, proiectă pe fondul spilcuit al speech-ului imagini inedite de împreunări umane, pe care nu reuşise să şi le scoată din minte. Naţiunile Unite au înţeles, odată pentru totdeauna, că nici măcar copiii din Africa nu erau aduşi de berze second-hand, că aveau probleme cu viza şi alergii alimentare. De data asta nimeni nu mai avu timp să bănuiască ceva, o făcuseră şi-n lung, şi-n lat. Drept urmare al treilea rege o înhămă la căruţa semnării unui contract, vital pentru firmă. Un contract cu Statul. Îşi pusese în gând şi s-o răvăşească niţel, se cam săturaseră de atâta corectitudine. Pregătită să facă faţă unei concedieri, Lorelei îşi ascuţise dinţii cu fiarele dentistului care avea cabinet particular la parterul blocului, în care locuia şi bifase două greşeli de concept în ciorna contractului. Regele cu numărul 3 nu-şi dezlipi mâna de pe ştampilă cât supraveghe negocierile, din picioare, pentru că ar fi fost dureros să se aşeze. Sunt dureri care în loc să le stea bărbaţilor pe umeri, li se lasă în jos.
Plecă fără recomandări, bârfele corporatiştilor se bucurau de o piaţă de desfacere mai bogată decât cea a ziarelor de scandal. Îşi făcu propria şcoală de secretare, sumar refuzate la angajare, de spaima contaminării cu virusul justiţiei intrinsece. Lorelei se reorientă spre tronsonul nevestelor veşnic îmbrăcate strâmt. Mare parte începuseră deja să preia mai mult de jumătate din companii la divorţ, pe lângă ursuleţii de pluş ai copiilor. Piaţa comună se descompusese în diviziuni monosexuale.
De nicăieri, la cererea expertă a nibelungilor, sătui de defrişări fără scâncet şi fără noimă, fu luat pe sus, de la barul celor 18 ani întârziaţi şi furioşi, Richard Wagner. El readuse în discuţie, pe modelul ‘serenadă cu zvâc’, inelul. Măritată, Lorelei se distribui în toate rolurile principale: nevastă, secretară, asistentă, amantă, cameraman şi regizor. Alesul se rugă de ploaie, să mai numere nişte ani. I se oferise rolul de ficus administrativ.

secretara-1

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s