Poezie scrisă la beţie

mirror

Îi calc pe urme
şi parcă sunt o lesă,
trăgându-mi de pe gât
pronunţia cu dicţie.
– Numără-ţi paşii!
îmi dă ordin din când în când
şi mă prefac că-l sorb din ochi,
deşi-i închid pe jumătate adormiţi.
– Unu, doi, trei …
las buzele să se ţină de cuvânt,
în timp ce mă visez
mustind struguri
de dragul amorţelii din vin.
– Numără!
– Unu, doi, trei …
mimez pocnind din degete
şi împăturesc pe furiş şosetele,
călcând pe pietre
potecile întunecoase.
Nu vreau să număr,
vreau să mă pierd,
să plâng fără ştirea ploilor,
dar el mă ţine minte
şi-mi sugerează gânduri,
apoi mă pârăşte lui Dumnezeu,
că am încercat
să-l păcălesc cu matematica.
Credeai că eşti de capul tău în lume?
Chiar dacă ai crezut
că izgonită nu mai eşti a lui Dumnezeu,
ce ţi-e destinul dacă nu o închisoare?
Lanţuri în cadenţă de inimi
cu contur de degetar.
– Numără!
îmi strigă peste umăr.
– Şaptezeci şi cinci, optsprezece, patruzeci şi doi …
Dacă tot mă ţine trează,

am să-i zăpăcesc semnele de carte
şi-n loc de numere
am să-i cânt şi am să-i desenez.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s