Pelerin în pelin

 

Cine crede că după coacerea lui Adam şi a Evei Dumnezeu a mai stat să plămădească vreun aluat, mai are multe de tras. Suntem produse de serie. Toţi prezentăm eticheta ADN, pentru a ne da drept unicate, când, în fond, e vorba doar de concentraţia de chimicale puse să ne dea culoare, emailul. Matriţele Domnului au şi ele chef să-şi treacă în portofoliu asemănarea cu El, deşi nu e nicio cerere pe piaţă. Acum, ca să se înţeleagă procesul tehnologic, am să mă leg de explicaţii inginereşti. Poate filosofii să umble după Sfântul Duh, contra vântului, eu am să-l îmbuteliez într-o doză de spray şi cu el o să dau câte o gură de viaţă momâilor de lut. Cât a fost la mâna lui Dumnezeu, a respectat rigorile şi atât Adam, cât şi Eva au primit sufletul pe care l-au meritat. Dar gândiţi-vă că aţi lucra într-o fabrică, la o bandă rulantă, unde sortaţi acelaşi tip de bibelou câteva milioane de ani … Ani-lumină, că se ocupase de asta DumneaLui. Dacă nici asta nu e definiţie pentru plictiseală, atunci nu ştiu care mai e! Drept urmare, Duhul se mai îndreaptă de şale, mai face câţiva paşi de dans, să se dezmorţească, mai ia o pauză de masă şi uită unde a rămas şi uite-aşa, când nu e folosit prea des Cuvântul, deşi ai Lumină, intervin erorile. Sufletele sunt asamblate la nimereală. Decât să îngheţe complet activitatea fabricii de adoratori, Dumnezeu a considerat că e chiar amuzant să-i vadă pe omuleţi cum aleargă toată viaţa, disperaţi să-şi găsească sufletul. De-aia nu prescrie nimeni jogging sufletesc, bietul e, mai mereu, epuizat. Cum fiecare trup mişună să dea de suflet, Dumnezeu – un leneş prin definiţie ( de-aia l-a trimis pe Isus în misiune şi n-a coborât El ) – îşi face timp să mai inventeze câte un antidot, să mai scrie o carte.
Unii îşi găsesc sufletul şi puţin le pasă dacă dau la schimb unul care nu se potriveşte. Unii renunţă. Unii trişează, pretinzând. Eu l-am căutat. Fără lumânare, doar cu un muc de candelă, de la mama. Dar n-am ajuns la timp. Dacă aş fi putut pune mâna pe timp … nu să-l ţin pe loc, doar să m-agăţ recunoscătoare, poate l-aş fi găsit. Au tras de mine spaimele oamenilor. Le-am lăsat câte un pic din mine, cât să-şi şteargă lacrimile din ochi. Când am ajuns, se topise. Sufletul meu se topise, ca o zăpadă de prea multă bucurie în primăvară. De sufletul lui avusesem mare grijă, era vioi şi cuteza naiv. I l-am întins pe tot şi-n loc mi-au pus, de la ‘Improvizaţii’, o proteză. ‘Reparaţiile’ se ocupă de întâmplări serioase.
Nu golul mă doare, când se face frig afară, ci gândul că nu m-am priceput.

chaplinmoderntimes

 

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s