Puiul mic al unui Dumnezeu atât de mare

vultur-plesuv

Puiul de vultur sta trist, în cuib stingher,
fraţii flămânzi şi-au uns pe aripi zborul,
când îşi făcu curaj se izbi de cer
şi îl întoarse în ţărână norul,
căci Dumnezeu oprise obosit,
să-şi sprijine pe palme dorul mut,
de liniştea ce-odată i-a găsit
puţină fericire-n început.
Îngerul ce veghea, pe prispa raiului,
destinul fragmentat al micului pleşuv,
bătu pe umeri tihna Domnului
şi îi aduse-aminte, cu zăduf,
că-n ale inimii, chiar şi în orele amare,
când viaţa s-a-mbătat şi mersul s-a-mpletit
cu plânsul, se lucrează fără încetare,
nu frângi din zbor un suflet chinuit.
Puiul de vultur, fără să aştepte
o vorba bună, de la Cel ce fără voie
oprise zborul în clipe, pierdute ca inepte,
atacă timpul, de veghe-n nori, de bunăvoie.
Luat din boltă, pe nepregătite,
pe aripi mult prea mici şi-ncă naive,
Domnul se prăvăli, un sac de vorbe aurite,
peste pământ, cutremurând de râs instincte primitive.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s