Zac îngropate-n mine, în tainiţe salubre, destine în ruine şi ciorile lugubre ale compasiunii le caută ficaţii, în ţărână, să curme chinul uniunii icnirilor scăpate azi din mână. Le-ascund cu grijă în umbră de cuvinte şi punctele-mi cer dijmă, să nu mă spânzure de minte, împrăştii neputinţe pe grădina poveştilor, să le adorm în flori şi când o fi să le urzice grindina, se vor lăsa purtate-n cimitire de erori. Tu vrei să ştii, dar nu vrei să asculţi, iei tonurile limbii vii şi le zideşti cărunte-n porţi de munţi.
