Iarnă grea

Din ceruri cad zăpezi peste oraş,
viscolul, silit, le-adună pe făraş,
apoi le-azvârle ceţii pe obraji,
norii, râzând, scuipă mai multe pe grumaji,
prăpădul alb adoarme culorile sub tiv
şi gerul cere azil politic obsesiv,
o cioară avocat îşi pregăteşte o tiradă,
mocnesc bălos ochii oamenilor de zăpadă.
„Ce-i zarva asta?”, întreabă Dumnezeu,
distras pe când citea bonuri de portmoneu,
toţi struţii iernii îşi vâră-n cuşmă vina,
doar chiciura se încoronează regina
cu stele-fulgi, luciri de diamant
pe fond de gheaţă, ascunzându-şi de amant
un biet lichen, o rudă-ndepărtată,
cu teamă de republică privată.
Omul din lună lasă să-i cadă pe jos căscatul,
un locatar din rai umblă să-şi piardă păcatul
în curtea lui, tiptil, sub întuneric,
uitând că poseda temperament coleric,
aşa că trase peste toţi pătura groasă
a nopţii, pe alocuri roasă
de stele, molfăind între gingii icnet şi şoapte
în aşteptarea dinţilor de lapte.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s