Vieti pe tipsii de argint (XVI)

horse-walking-stick

Lacrimi strivite sub maciulii de argint

Maria aseza cu grija farfuriile pe masa. Ramaseseram in gradina. Seara ne stransese in poala mangaind tacerea lasata in urma de orele amiezii. Mirosea a iasomie, lacomind aerul de placeri pagane. Ziua fusese fierbinte si uscase in noi orice trepidatie si cuvant de prisos. Maria ocolise bucataria deschizand si inchizand geamuri sa provoace limbarita macar vreunui pui de vant. Batuse la repezeala un piure de cartofi pe care asternuse medalioane de rulada rece de pui. Vedeta incontestabila, purtata pe brate de un castron de lemn lacuit, era o salata cu ochi de rosii si dinti de castraveti, cu ardei capiati si grunjuri de nuca, ierburi aromate si grauntze de branza de oaie. Maria cumpara branza numai de la ciobanul din satul ei, o pastra in borcane, sub ochii discreti ai camarii. O gasea pe-a altora prea iute, ea alegea sa fie cremoasa si numai un pic aspra. In pahare, aburind cu suflarea ignorantza cristalului, astepta plictisit un vin alb, moldovean de la Iasi. Am mancat in liniste, gradina pregatise propriul concert si nu indrazneam sa suparam asa indulgenta. Dupa o vreme, cand gandul din noi aproape adormise, doamna Otilia ne-a invitat sa facem cativa pasi prin gradina. Ar fi fost o impietate sa lasam bunataturile Mariei sa ne strice somnul. Maria se intoarse din casa cu un baston cu maciulie de argint in mana:
– Picioarele imi obosesc copila, se planse doamna ochilor mei mirati. Poate gasesti timp sa-l cureti un pic si pe Teofil, aproape uitasem de asa prieten de nadejde …
Maria incepu sa rada intrigand pasarile crescute in copaci care ii raspunsera tiuind si ciripind agitate. Doamna indrepta spre mine maciulia bastonului. Un cap de cal turnat in argint, cu coama bogata mangaind gatlejul puternic.
– El e Teofil. Asa l-am botezat dupa un unchi de-al meu proprietar de grajduri, mare amator de cai de curse. Aveam cinci ani si viata isi facuse in sfarsit timp sa-mi ureze bun venit.
Le luai pe amandoua de brat si cu inimile usoare pasiram cuviincios in poveste.
– Vacantele de vara mi le petreceam la o matusa, in Brasov. Mama si tata se desfatau la Paris si pe malurile Mediteranei dar pielea mea era inca prea sensibila pentru arsita lui iulie, aerul curat, de munte ma primenea frumos. Cand au inceput sa ma ia in serios am regretat anii pantalonilor scurti si ai mustatilor de lapte, caci matusa Genoveva renuntase sa ma poarte in rochite de matase dupa ce m-am intors acasa din cateva expeditii prin vecini in zdrente. Mi-a comandat la pravalia domnului Zorescu „pantaloni scurti, fara bretele dar in culori suferitoare, in niciun caz carouri verzi sau albastre!”. Desi s-a plans de lehamite brutarului, pantalonasii roz cu funda pe picior au adus la tejghea clientela snoaba si excentrica. Matusa Genoveva picta acuarele care se vindeau destul de bine si desi isi permitea sa angajeze fete care sa aiba grija de mine, acestea se dadeau peste cap s-o serveasca cand isi ingropa mainile in culoare si asa imi pierdeau urma. Cale de doua strazi era un parc cu alei frumos ingrijite pe care se intreceau cu vantul baieti pe trotinete, care nestiind sa faca deosebirea intre o sapca si o claie de par carliontat si pantalonasi roz, m-au invatat sa-mi gasesc echilibrul pe un singur picior. Si sa nu-mi mai pierd, distrasa usor, atentia. La primele julituri mi-am pastrat calmul si mi-am sters pe furis lacrimile, dar apoi cu toate pupaturile lui Cornelus, un pistruiat care se indragostise de mine la prima vedere, am izbucnit in plans speriindu-i pe toti. M-au abandonat pe o banca cu doi bunici, grabiti sa iasa din incurcatura. Bunicul m-a luat in brate si doamna, care mirosea a lacramioare si a caprifoi, a scos o batista cu fuste de dantela si mi-a oblojit genunchiul, stergandu-mi lacrimile cu podul palmei. Am adormit pe genunchii batranului si cand m-am trezit soarele se incruntase deja de amiaza. Ei nu stiau unde sunt, eu nu stiam de ce sunt acolo si la toti trei ne era foame. I-am luat cu mine acasa si asa am descoperit ca locuiau la casa cu maci pe sub geamuri. Desi gospodinele ingrijeau de seminte in primavara, macii se inghesuiau trufasi si semeti, tinandu-se de mana sub ferestrele domnisoarei Codreanu. Bunicii pe care ii imprumutasem in parc erau parintii domnisoarei, loviti de senilitate, Alzheimer fara inima. Pe vremea aceea astfel de boli se ascundeau de ochii lumii. Domnisoara Codreanu era secretara domnului avocat Weiner si urma sa se casatoreasca cu fiul cel mic al aceluia, in iulie urmator, cand se vor fi implinit doi ani de la plecarea in ceruri a sfioasei doamne Weiner, rapusa de scarlatina in timp ce ingrijea de mezina, unica fiica. Ingerasul o urmase, o flacaruie stinsa fara causul mamei. Batranii reuseau sa scape de sub privirile persoanelor angajate sa-i supravegheze, domnisoara Codreanu ezita sa-i puna intr-un azil, pe cand viitorul sot insista nedumerit. Fiind singurul lor copil, Zoe Codreanu fusese rasfatata de mica, dar isi iubea parintii fara a face parada de afectiune. In intelepciunea celor cinci anisori ce-i purtam pe umeri, i-am promis sa am grija de ei cat era plecata la serviciu. A doua zi domnisoara Codreanu ne-a gasit la cofetarie. In pijamale, cu halatele de casa aplecate respectuos pe spatarele scaunelor, ciugulind bezele cu crema de ciocolata si pricomigdale. Madam Gott tocmai ce punea paharele inalte cu limonada pe masa. Mereu am banuit-o ca ea fusese cea care o sunase pe Zoe la serviciu sa stea linistita ca eram cateshtrei pe maini bune. Matusa Genoveva nu-si facuse nicio grija. Eram descurcareata si cartierul era linistit, oamenii se salutau intre ei. Au urmat apoi zile fericite cand bunicii ma puteau striga pe nume, drumetii pe Tampa, vegheati de doua perechi de ochi de ingeri pazitori. Unii platiti de domnisoara Codreanu, ceilalti de matusa Genoveva. Parea ca ne gasiseram cu totii linistea.
Dar s-a facut o zi nascuta din furtuna. 27 iulie. Tunetele si fulgerele ma trezisera dis de dimineata. Vantul cu chef de artag imi lipise niste frunze pe geam. M-am dus sa vad cum de-l ingaduisera copacii. In mijlocul drumului, goi pusca, bunicii se roteau in ploaie ca doua umbrele suparate pe maner. Am deschis geamul cu grija sa nu fac zgomot si aruncand camasa de noapte pe podea am sarit peste pervaz, sa ma balacesc si eu cu batranii. Observasem ca ei purtau niste peruci ciudate asa ca mi-am pastrat chiloteii sa nu-mi fie nici mie frig. Inutil, caci in bratele ploii era cald, eram fericiti. La cateva zeci de minute domnisoara Codreanu a coborat dintr-un automobil elegant si fara sa spuna un cuvant ne-a dus in casa. Plangea si noi nu intelegeam de ce. Matusa Genoveva a venit dupa mine, pe drumul spre casa am vazut cum isi musca buzele pana la sange. Pentru o vreme domnisoara a stat acasa ingrijindu-se de noi caci se lipise de noi o raceala, din aceea pacatoasa cu ochi tulburi si sticla pisata pe gat. Matusa Genoveva ma lasase sa stau la bunici, ca oricarui artist bolile ii creau indispozitie pana la spaima. Domnisoara era convinsa ca vizitele mele ii tinea in casa. Cand a venit mama sa ma ia am auzit-o pe matusa Genoveva spunandu-i ca nunta domnisoarei fusese anulata. Mirele nu-si putea expune familia ilustra unor carente cromozomiale, o plaga ereditara. Zoe a fost mutata intr-un birou periferic asigurandu-i-se o slujba cu jumatate de norma pentru a-si putea ingriji parintii. Fostul socru isi expunea bunatatea in vederea alegerilor locale ce bateau la usa. Doi ani am mai petrecut vacantele impreuna, eu si bunicii. Au murit joviali, la distanta de doua zile unul de celalalt si de atunci ma mai imbratiseaza uneori cand coboara cu ploaia. Intre timp am inceput sa ma tem si eu mai des de raceala.
– Ne intoarcem in casa? am baguit sperand sa ascund o umezeala zaluda ce se tinea cu mainile de ochi.
– Mai rabdam un pic pe banci copila, pana se termina povestea. Cand am implinit optsprezece ani tata mi-a adus, dupa ce am terminat de despachetat toate cadourile, o cutie lunga, eleganta. Parea sa ascunda un instrument muzical, un flaut credeam , desi nu aveam nicio inclinatie muzicala.
– Doamna canta la pian …
– Of Maria, tie iti e pe plac tot ce fac, dar si pianul l-am invatat mai mult de dragul mamei, exasperand-o pe madam Stanila. O soprana iesita le pensie care mai degraba ar fi maturat strazi decat sa ma aiba de eleva dar tata o ajutase sa vanda bine casa mostenita de la parinti si nu putea sa-l refuze. Sa ma intorc la cutia aceea neagra cu nume german, pompos, tiparit cu umbre argintii pe capac. Inauntru era bastonul domnului Codreanu. Calul acesta trist, ramas fara stapan, cel care ne insotise in toate aventurile fara sa se supere, ba cu pofta de galop. Imi las acum pe grumazul lui slabiciunile rugandu-l sa ma poarte cu grija pe drumurile care mi-au mai ramas de trecut. Batranul mi-l lasase prin testament si Zoe il contactase pe tata.
Domnisoara Codreanu nu s-a mai casatorit niciodata, dar a murit in bratele unui vechi prieten care isi dedicase viata incercand s-o convinga sa-i puna inel pe deget. A luat cu ea teama ca dragostea nu s-ar fi multumit cu putin, fara sa le daruiasca un copil, copil care ar fi fost blestemat sa poarte mai departe pacatele de fericire ale familiei. Pentru ca batranii imi daruisera atat de mult am purtat o vreme bastonul cu mine peste tot. Intr-una din zile l-am scapat din mana in timp ce incercam sa potrivesc la subrat un vraf de carti pe care le imprumutasem de la prietena mea Marina. In asteptarea eliberarii unui post de invatatoare acceptase sa se ocupe de biblioteca unei scoli comunale. Maciulia s-a desprins de trupul firav si am impietrit de durere amestecata cu deznadejde. Apoi am vazut hartia, ingalbenita de tandretea lemnului, tarata afara pe jumatate.

„Draga Otilia,

pe cand vei citi aceasta misiva eu si Eleonora mea draga vom fi plecat demult in cautarea lui Dumnezeu. Sper ca unicul meu copil sa fi gasit in inima ei indeajuns cat sa ierte. Am iubit-o pe Eleonora mai mult decat viata insasi, din ziua in care am vazut-o printre zabrelele gardului ce inconjura curtea Scolii de Fete. Inima mea n-a mai batut nicio secunda fara s-o auda pe-a ei. Tu ai aparut in viata noastra pe cand pasise, ca dupa un blestem, intr-o lume care o alunga din mine. Tu mi-ai deschis ochii, dragostea se sugruma in conditii, dar odata rupte lanturile nimic nu ne-a mai putut rani zborul. Atunci am hotarat s-o urmez in lumea aceea neagra si densa la atingere, dar dupa ale carei perdele ne puteam ascunde amandoi. Mi se rupe inima ca-mi ranesc astfel copilul, parasindu-l ca un las, rupt in doua si macinat de neputinta. Probabil ca viitorul meu ginere ne va pune intr-un azil si din aceasta cauza nu pot s-o las pe Eleonora singura. Ar fi ca si cum as ucide-o cu mainile mele. Nu mi-a placut niciodata de tata-sau caruia ii calca pe urme, dar asa e neamul asta al nostru, binecuvantat pe o cana cu apa. Iubim o singura data si pentru totdeauna. Macar de-ar face-o pe Zoe fericita dar e din aceia cu inima eleganta, legata cu cravata la gat, care asteapta ascultare si ploconeala. Poate macar dumneata sa ai noroc Otilie draga, sa deschizi ochii pe un om curat si fara teama de suparare, caci supararea e precum cainele salbaticit, daca te simte isi infige coltii pana la os. Poate te intrebi de ce ma spovedesc tie si nu copilului meu … Vreau sa plec cu fruntea sus la Dumnezeu si fara a pricinui si mai multa durere Zoei, facand-o sa aleaga intre noi si dragostea ce-i inseamna viata. Sa nu ne uiti domnisoara Otilia precum si noi il vom intreba pe Dumnezeu de dumneata.
Cu drag
Aleodor Codreanu

Brasov, 27 iulie 1927″

Doamna Otilia inchise hartia in intunericul impacat din care venise. Nici nu stiu cum facuse iar Maria de ne aflam in fata unor boluri din care acordau primul ajutor fete bronzate de coniac. Am baut in tacere, lasand sufletele sa se odihneasca. Ultimele picaturi le-am lasat pe setea crapata a taranei, sa ingroape ce-a mai ramas din parerile de rau.
Doamna m-a luat de brat si impreuna am intrat in casa. In prag s-a oprit si m-a privit pana unde timpul nu putea citi.
„O sa-mi aduc aminte” i-a raspuns sufletul, „o sa-mi aduc aminte, povestea e fara sfarsit …”

rain-girl

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s