Negrul nopţii paznic de suflet

blackbirds

Îmi calcă pene pe urme,
corbii aceştia cu clonţ de fontă,
croncănitul lor zgârie pe dosul pielii
şi aripile nu bat toaca cerului,
ci se înfundă în spirală,
întru înlăuntrul zborului cernit.
Mă trezesc cu sudori,
trăgându-mi minţile pe frunte,
ciugulit de viu,
tras de păr în dureri
şi mâinile îmi caută sufletul,
să-l dezbrace de mantia
bătută cu pietre de-al nopţii coşmar.
Dacă m-ai lăsa să mă aşez,
măcar o secundă,
o secundă din aceea neplătită
lui Dumnezeu,
pe visul tău dulce,
ca nişte boabe de mei,
aş deschide numai un ochi
şi i-aş alunga în râurile negre
cu care plângi şi izbăveşti
viaţa mea surdă, la rugăciune,
păcatul meu, pe tine încrustat.
Lasă-mă mângâiat
şi am să cerşesc veşnic pe Căi Lactee
dreptul tău de a crede în fericire,
chiar şi după ce corbii
vor fi stârpit din Univers
numele meu.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s