De la fetiţa cu chibrituri la baba fără lemne

house-rodrigo-rod-collection ( Rodrigo Rod collection )

Era frig. Joule*-ii se înstrăinau de piele, urcând şi coborând scări îngheţate de răsuflare, pe aerul odăii. Geamurile înfloriseră şi scârţâiau de când le părăsise întunericul. Numai vatra nu-şi sulemenise faţa, zăcea în cenuşă, cu ochii lipiţi de funingine, fără lacrimă. Ciubotele băteau un ritm răguşit pe podele. Am luat găleata de cenuşă şi, măturându-mi urmele, am ieşit cu spatele din casă. Mă învăţase mama să ies din casă numai pe piciorul drept, dar trecuse mult de atunci. Am lăsat cenuşa să cadă, plămădind, din mortăciune de pădure, cărare. Nu mai aveam lemne. Fusesem şi eu, odată, o fetiţă cu chibrituri şi oamenii găsiseră, şi pentru mine, câte un loc provizoriu, în jurul bradului de Crăciun. Dar Sărbătorile trec repede, de vină e entuziasmul cu care ne aruncăm asupra lor, şi vremurile noi vin cu brichete, care înşeală forţa de frecare, scrâşnind pe nişte roţi ţinute, duşmănos, împreună. Îmbătrânisem, gazul era pe ducă, fosilele se leneviseră. Poate nu mă trezisem la timp, să rotesc în pumn vânturile. Nişte ecouri de lupi flămânzi îmi mai răsunau, cu teamă, în urechi, dar pădurea era rece şi tăcerea sumbră. Lemnele erau ale iernii şi ale gerului, îmbrăţişate în umezeala de zăpadă, sărutate de chiciură. Focul meu nu era acolo. Cenuşa lăsa paşi grei şi trişti în albul de urmă. Obosisem. Locuiam între copaci şi nu aveam niciun braţ de lemne. Altădată locuiam între oameni şi nu aveam ‘cuvinte potrivite’, nici măcar de-o propoziţie. Mi-am lăsat privirile să cadă, dezamăgite, în găleata acum goală. Era din ce în ce mai greu drumul spre casă. Poate toate aveau un sfârşit … Şi cu gândul ăsta am dat cu capul de prag. La ce folos un prag, când numai reumatismul te mai poartă, pe braţe, înăuntru? L-am pus pe foc. Şi toate ziarele care îmi aduceau aminte de cuvinte vechi, pe care nu mai aveam cu cine să le doftoricesc. Aş fi vrut să fiu în stare să atrag o gripă, dar vremurile înşelau la timp, aducând aprinderi de plămâni şi respiraţii căutând o cale de sinucidere.
Era un scaun şi un leagăn în acelaşi timp şi trosnea pe la încheieturi, ca lipsa de vreascuri din vatră. Păzeam nişte lumini, implorând un pic de răgaz din jar şi mă durea iluzia că avusesem cândva şi-o pisică. Am să pun scaunul pe foc. Dacă nu, va muri şi ultima speranţă din jar. E frig şi iarna cere bani pentru zăpada oamenilor singuri.

*Joule (pronunțat [jul] sau [ǧul],[1] plural jouli; simbol J) este unitatea de măsură pentru energie în Sistemul Internațional, numită astfel în onoarea fizicianului James Prescott Joule (18181889). Wikipedia

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s