Răutăţi cardinale

wood-star

Când nopţile subţiri îţi par fireşti
şi luna despuiată după un nor se ţine,
ce stea, căzând în cap, te lasă să răneşti
sufletul meu, care ţi-a făcut bine?
Copacul agitat, ce calcă iarba în picioare,
făcând cărare de la mine pân’ la tine,
te scutură de umbră, lăsând o întrebare:
„De ce urăşti pe cine ţi-a vrut bine?”.
Aburi de toamnă coagulează-n ceaţă,
lăsând somnul pădurii şi vin să îmi aline
chinul de-a zbate un of pân’ la orbire,
să nu văd că mă-njunghii, sătul de-atâta bine …
Şi cad vise-n minute şi orele se sparg,
ca soarta melcilor, purtată pe spinare,
te strâng de gât, deşi te-am avut drag,
îmi scrii pe inimă o ultimă scrisoare …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s