Un tip descurcăreţ, azi – Noe

kids-cake-noah-2

De ce-i cântă copacii în strună lui Dumnezeu? Cred că am timp să fac o recapitulare. Noi ne hrănim cu oxigen, bunăstarea fiecărei celule depinde de un gaz incolor, inodor şi imposibil de pipăit. Copacii, în schimb, îşi ling dioxid de carbon de pe buze şi, râgâind nezgomotos, politicoşi la prima vedere, împrospătează fluxul de oxigen. Sevă şi clorofilă. Noi, sânge şi limfă. Frunzele bucătăresc. Florile înfloresc. Le-a făcut Dumnezeu să-i bucure ochiul. Aşa a pus la punct primele încercări de a face copii. Animalele se mănâncă unele pe altele, când se satură să-şi dea în cap. Cu oamenii e şi mai rău. Dar florile … Când se plictiseşte şi are aşa … o presimţire că lucrurile şi sufletele iar o iau razna, o presimţire ca o mâncărime în nas, Dumnezeu îşi întoarce capul către flori. Mute, cuminţi, frumoase şi pline de dulceaţă. Unele sunt otrăvitoare, de dragul vremurilor când era fericit şi singur. La cum a gândit matrapazlâcul ăsta cu oxigenul, poate şi el face combustie pe clorofilă … hm … Cum ar fi să fie Dumnezeu verde? Poate Eminescu avea dreptate. „Băiet fiind” păduri o fi cutreierat, altfel nu-mi explic exploziile solare. Revolta împotriva locului cu verdeaţă.
Şi totuşi Dumnezeu se ţine de neutru. Uneori îl văd femeie, alteori îl văd bărbat. Nu mă interesează cum îl văd ceilalţi. Dacă ar funcţiona cu clorofilă, ar fi vegan. Nu-mi place să admit că n-aş vrea să fie adevărat, cum să creezi aşa varietate de animale şi să nu guşti? Peşti şi miei. Ăsta e genul de mâncare cu care eşti servit dacă te invită la masă Dumnezeu. Spălate cu vin. Deci nu e simandicos. Veganii sunt simandicoşi. N-au găsit alt ţel pentru care să chinuie a trăi. Autoflagelare. Da, şi, precum martorii lui Iehova ( ce ironie! ), încearcă să-i smintească şi pe alţii. Şi totuşi pe undeva e mai mult decât un pic de ironie … Potopul, de pildă. În copilăria umanităţii, când nici măcar nu li se explicase oamenilor, cu argumente, ce e bine şi ce e rău, a avut chef, aşa, dintr-o dată, să facă pe bau-bau. El. Noe s-a speriat regulamentar şi a primit temă acasă. 100 de ani să-şi facă o barcă, mă rog, una nobilă, o arcă. Şi aşa s-a pus la cale salvarea omului şi a lighioanelor. Numai câte o pereche. Fusese cât pe ce să le ofere nişte mostre de internet, dar nu erau pregătiţi. Oamenii. Facebook o demonstrează. Atunci era timpul doar să dea reset. Plantele au fost sugerate ca hrană. Îi cere, carevasăzică, lui Noe să se veganizeze, până trece puntea. Din această perspectivă grija Domnului pentru om şi animale emoţionează. Dar ia să ne întoarcem noi puţin printre crăci şi să gândim copăceşte. Nu salvează copacii, nici măcar frumoasele lui flori! Doar dacă doamna Noe şi-o fi luat cu ea un pumn de ţărână, în care să azvârle seminţele. Noe nu auzise de anii-lumină, aşa că Dumnezeu, pus pe şotii, îl face să creadă că s-a dat cu capul de pereţi timp de vreun an. Dacă ar fi fost acolo o femeie, să cronometreze, ar fi ieşit minute. Şi aş fi crezut. Bărbaţii nu se pricep să estimeze, când e vorba de timp lucrativ. Când Dumnezeu îi dă de veste că a trecut năpasta, Noe aşteaptă, ca să-şi facă ieşirea, până porumbeii îi aduc un ram de măslin. Şi, zău, că nu era vorba de un semn de pace! Mai lipsea Dumnezeu, cu un steag alb.
La început am crezut că nu arătase niciun fel de consideraţie faţă de copaci. De fapt copacii nu fuseseră deloc ameninţaţi. Da, ştim. Potop de ape, uragane, tunete şi fulgere, dar fără să pună copacii pe foc. Ce e un ocean pentru Dumnezeu? Poate un pahar cu apă? Nu e ciudat că pe vremea când se număra pe degete, Noe primeşte dimensiunile exacte ale arcei? Trebuia să se potrivească în palma lui Dumnezeu, apoi în paharul lui cu apă. Furtună într-un pahar cu apă! Aţi înţeles acum? Şi mi ţi-a zgâlţâit-o Dumnezeu, a pocnit-o, a scufundat-o, a scos-o la suprafaţă, a bătut-o cu cozi de peşte şi a rupt de ea tridentul lui Poseidon. Şi pe Noe, cu arca lui cu tot! În timpul ăsta copacii şi buruienile se dădeau cu capul de oxigen, de atâta râs. După ce şi-au luat înapoi feţele serioase, Noe a fost lăsat să relanseze ‘programul pentru umanitate’.

E o relaţie specială între Dumnezeu şi copaci. Şi totuşi mătrăguna otrăveşte. Trupurile se zidesc în lemn. Sufletul îl ia Dumnezeu. Te-ai gândit? Plantezi sau retezi un copac, azi?

smochin

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s