Foame de apă

fantana-300x267

La fântâna cu tăceri
opri, venind de nicăieri,
lăsase calu-n primăvară,
să pască verde şi amară
iarbă cu iz de pribegie,
ţâşnind durerea de sub glie.
Ce-o vrea pământul de frământă
drojdia nopţii, de se-ntâmplă
aburi de pâine, cer sărac,
foamea, urlând de pe copac,
strugurii Domnului, de-o săptămână,
strivind muscatul de fântână?
Cui plânge buza, când nu are
cuvânt să lege o cărare?
Îşi smulse ochii de pe-oglindă,
lăsând pe braţ să se întindă
arsura ce vâna, să crape,
gândul plecat ca să adape
şi zorii roibului rămas
pe-o amintire de pripas.
Dar tinereţi îl prind de mână,
galop de arătări îngână
plânsul izvorului, ce mutilat,
de-agrafa inimii, s-a spânzurat
în măruntaiele fântânii,
unde adoarme umbra lunii.
Din iad, cu gheare-otrăvitoare,
îi trag sufletul de picioare
pofte de beznă, de ghionoaie,
scrâşnesc, smoliţi, dinţii de paie,
trupul îşi scuipă de pe limbă
dorul de lele, viaţa strâmbă
şi unde i-o cădea mustaţa,
s-o-nsăila raiul cu aţa.

Prins în mătăsuri, de dimineaţă,
Domnul trudi pe-o altă viaţă,
căci cea ce-a adăstat la vad
s-a rătăcit pe-arginţi, în iad.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s