Tras pe soartă

drinking-man-2

M-am însurat târziu. Nu pentru că nu aş iubi femeile, ci pentru că, mai devreme sau mai târziu, încep să te călărească, după ce te îngenunchează. Regret că nu m-am însurat de tânăr. Aş fi avut destul timp să cred în fericire, să mă îndoiesc şi s-o îngrop, după ce alt gelos a înjunghiat-o. Nevastă-mea s-a ţinut de umerii mei vreo doi ani, până şi-a făcut curaj să dea ochii, cu noi, fiică-mea. Îmi spusese mama că, la apariţia unui copil, femeia îşi canalizează mare parte din dragoste într-acolo. Ce ştia biata maică-mea? Nimic! A trăit într-o altă epocă, o fată blândă, rumenită la soarele cinstit al ogorului, fără vicleşugurile de nuanţă ale ciberneticii şi pionieratul în automatizări. A fost învăţătoare, a crezut în oameni. Nevastă-mea credea în exerciţii la sală, suplimente alimentare şi masaj. Nici fiică-mea nu-i putuse lua gândul de la siluetă. Din contră. La divorţ a avut grijă să ia totul, mă prinsese luând cina cu o prietenă. De-a ei. Aproape că n-am fost uimit. Femeile fac orice pentru o verighetă. Mi-era oricum lehamite să mă mai ascund de mine însumi. Am rămas să-mi dezvolt teoriile despre sex. Păcat de imaginaţie, femeile care merită amintite obosesc aceeaşi disciplină ca şi nevastă-mea. Dacă nu zornăi verighetele şi dacă mai eşti şi prost inspirat să le atragi cu spoieli, şi nu metal rar, dragostea începe să se rărească, precum puloverul de lână întins la spălat. Femeile au ce au cu dragostea. Dacă faci pe prostul, plâng în neştire. Dacă le aduci minte că era vorba despre sex, îţi iei câteva palme şi dacă stai bine cu vederea, mai apuci să vezi când îţi întorc spatele. Nici nu ştiu dacă există femei necomplicate. Niciuna nu e vreodată pregatită să audă sau să admită adevărul. Modul onest trebuie resetat la fiecare câteva minute. Recită-le, pe nas, poezii, acoperă-le cu trandafiri şi îngerii le cântă la urechi! 
Îmbătrânesc şi nu mai am aşa chef de vorbă … Unde au dispărut plăcerile simple ale vieţii? Ia uite cum m-am pierdut iar printre gânduri şi mă întorc, la fel de singur, acasă! Aveam chef de puţină mişcare şi parcă şi-o presimţire, că s-ar putea să am noroc, dar Liza, secretara, lua cina cu şeful. Îşi mai făcea milă şi de mine, uneori, dacă îl scoteam pe bărbatu-său la bere, cât făcea ea ore suplimentare. Pavel era băiat bun, dar nu era genul meu, poate aş fi fost în stare să mă convertesc … La uşă mă aştepta femeia de serviciu. Nu-i umpluse nimeni căldarea cu apă caldă. Idioţii ăştia din bloc preferă economie, nu curăţenie. Aneta îşi pierduse casa. O prostise un ibovnic s-o vândă, ca să-şi facă el atelier de mecanică-auto. Le lăsase, pe ea şi pe fiică-sa, în stradă şi dispăruse cu banii. O prietenă îi spusese că bărbatu-său îl văzuse făcând bişniţă prin Italia. Fetei îi mai dădeam noi haine, din cele rămase mici fiică-mii, nu era mare diferenţă între ele. Am lăsat-o să intre şi să-şi umple căldarea, de la baie. Când s-a aplecat peste cadă, m-au trecut căldurile. Avea picioare zdravene şi, aplecându-se, le arcuia frumos. Am desfăcut sticla de vodcă, pe care mi-o asociasem singurătăţii de seară şi, fără să mă mai pierd pe alte gânduri, am dat pe gât jumătate. M-am apropiat şi, ridicând-o de mijloc, am apropiat-o de mine. Beam şi mă apucam iar de ea. Nici nu scâncea. La o bucată de noapte am avut impresia că am în braţe o fecioară. Mă împotmolisem de tot în băutură. Nu-mi păsa! Când a dat amiaza cu bâta în geamuri, nu numai că trebuia să-i dau explicaţii sefului, dar mai întâi trebuia să mă asigur pe mine însumi că nu-s nebun. Lângă mine dormea un înger. Frumoasă şi curată. Sunt atât de prost, încât am început să plâng. Atunci a intrat val-vârtej Aneta, urlând din toţi rărunchii că i-am violat fata, cât stătuse sub duş. Cică o lăsase dormind pe canapea, unde le invitasem să rămână peste noapte. Mai aveam ceva bautură în cap, aşa că nu ştiam dacă aveam argumente sau dovezi să ripostez. Aveam să mă enervez mult mai târziu … Le-am dat afară din casă. M-au dat în judecată. Ca să nu ajung şi eu bătut de soartă, am luat fata de nevastă. Se înţelege bine cu fiică-mea şi demonstrează, fără echivoc, elucubraţiile nevesti-mii. Prima.
Tace. Aproape tot timpul tace. Mă priveşte uneori, cu ochii lăsaţi pe la colţuri, adoraţie de bovină. Mă mai culc şi cu soacră-mea, din când în când, numai aşa, ca să simt că-s rău.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.