Vieti pe tipsii de argint (XVII)

cheese-stag-knife

Incornoratul

– Maria!
– Ne-a ars si-n suflet soarele asta nesuferit, nu stiu de la ce s-a aprins asa de nu-i pasa de fiinta sau lucru! Si ca sa-i fac in ciuda n-am facut nici eu multi purici pi la bucatarie … Un platou cu branzeturi si rosii din gradina, dar m-am ingrijit de vin … din cel adus de la Focsani de baiatu’ sora-mii. Numai asteptati sa gustati!
– Maria esti o comoara la casa omului! Nici nu aveam nevoie de mai mult. Ai gasit cutitul lui Culita Enaceanu! Copila, stai numai sa-ti povestesc de conu’ Culita si cutitul lui Cupidon.
– Abia ce l-a curatat fata, merita o poveste. Maria se apleca si ma saruta pe crestet dupa care zambind doamnei Otilia se aseza. Ii dadu cutitul sa faca onorurile si imi facu nepretentios cu ochiul.
– Parca avea o tolba cu sageti Cupidonul acela neastamparat, cine i-a pus cutit la cingatoare? De fapt despre ce cingatoare vorbesc cand umbla gol pusca?!
– Uneori intorci capul si nu e decat o cioara.
– Am crezut ca dragostea are aripi albe …
– Albe, negre, rosii, verzi, dragostea se amesteca in reteta culorilor, inmoaie albul in negru si soarele si ploaia fug degraba sa vada ce s-a intamplat. Dumnezeu locuieste in gri. Dar sa ma intorc la Culita. El vedea lumea in alb si negru. Se-nsurase pe la vreo 28 de ani cu o fata aleasa de tata-sau. Fusese cam incet la minte si aproape se nimerise sa-l faca popa, dar matusa-sa, coana Marghiolita, il lua sa-i administreze mosia. Culita muncea cinstit asa ca Marghiolita il lua in serios si-si puse in cap sa se ocupe de viitorul baiatului. Culita nu-i iesi din cuvant. Avea viata buna cu Marina, Marghiolita le boteza primul copil si le lasa mosia prin testament. Culita o veghease la capatai. Aparea pe la pranz dupa ce se ingrijea de treburile mosiei si ii facea un raport amanuntit batranei. Asa isi si dadu Marghiolita duhul. Daca ar mai fi avut putere sa vorbeasca probabil ca l-ar fi trimis langa nevasta-sa sa aiba si ea liniste de-un tete-a-tete cu Dumnezeu, dar Culita n-ar fi recunoscut o nuanta nici daca si-o gasea lumanarea singura. Apucase totusi sa-i faca un semn lui Al de sus atragandu-i atentia asupra mocofanului.
Copiii crescusera, plecasera la studii, care la Paris, care la Viena. Marina se mutase in dormitorul din fata, o cam tragea frigul la shale. El isi instalase o canapea in anticamera biroului si se intampla sa n-o vada pe nevasta-sa cu zilele. Mai ales in primavara si toamna cand ramanea pe-afara pana tarziu in noapte. Bucatareasa, pe care o mostenise cu casa cu tot de la matusa-sa Marghiolita, era singura in fata careia nu avea curajul sa carteasca. Cand erau amandoi acasa, si el si Marina, se asternea masa din sufragerie, cu portelanuri si argintaraie, asa cum fusese obiceiul raposatei. Si Culita si Marina gaseau placere in mesele incarcate, cu prieteni si bautura fina, unii ramasi de pe vremea Marghiolitei, asa ca nu indrazneau s-o supere pe Aglaita. Nu numai ca fara ea ar fi murit de foame dar placintele, fripturile, parjoalele si sarmalele ei faceau si cainii sa-i manance din palma. Aglaita nu vazuse mai departe de satul natal si imprejurimile conacului dar servea banchete dupa moda frantuzeasca si cea englezeasca. Marghiolita platise bucatari renumiti ca sa-si satisfaca placerile. Cheltuise o avere sa le afle din secrete iar Aglaita se dovedise indemanoasa si sarguincioasa. Enacenii erau invidiati in cercurile protipendadei moldovene pentru asa noroc. Marghiolita ramasese vaduva de tanara, dar desi il iubise pe raposat plecarea acestuia la Domnul se dovedi o binecuvantare pentru mosie. Flerul Marghiolitei in afaceri facu pe multi barbati sa roseasca.
De ziua de nastere a Marinei invitasera cativa prieteni si complimentele incepusera sa curga la intrecere cu vinul. Marina parca intinerea, isi gasise o croitoreasa noua, abia descalecata de la Paris unde slujise in atelierul unei Mademoiselle frecventate de artiste. Parca si parul isi recapatase din stralucire. Sau poate n-o mai privise el de ceva vreme … Imbatranisera evitand sa se supere. Bucatele culesera si ele partea lor de conversatie, seara fusese un succes si Aglaita le mai pregatise inca o surpriza. Inca nu puneau nesatzul pe fuga. Pe un fund lung de lemn lacuit cu zgarcenie se infoiau branzeturi sarate, unele aduse din tinutul Dornelor, direct de la stana, altele comandate la pravalia de delicateturi a unui evreu frantuzit, care mai schimba etichetele si la cele aduse din sudul Italiei.
Culita isi mangaia multumit pantecele care incepuse sa se rotunjeasca, dandu-i prestanta de politician, cand ochii ii cazura pe cutitul de branza. Aerul i se opri brusc in gat facandu-l sa tuseasca nadusit. Ii pusese coarne.
Cutitul era de o frumusete aparte, manerul o bijuterie de cap de cerb lucrat cu migala, in argint. O minunatie de pereche de coarne. Poate Aglaita incerca sa-i spuna ceva. Ii cauta privirea cand se intoarse cu platouri de scofeturi pentru cucoane. Aglaita ridica din sprancene, arunca o privire platoului cu branzeturi sa vada de nu adormise vreun soarece cu capul pe tzatza alba dupa care disparu in bucatarie. Poate conu’ Culita ii multamea de truda. Culita fierbea pe dinauntru. In noaptea aceea nu putuse sa puna geana pe geana. Deschise pe furis usa de la dormitorul nevesti-sii sa se asigure ca mai e in casa. Se parguise ca o piersica. Sanii ii erau mai plini si pielea parca mai alba. Camasa de noapte ii dezgolise un umar si se trezi sugrumat de propriul nasture, inghitind cu greu. Daca il insela? Daca Aglaita incercase sa-i deschida ochii? Probabil radeau de el pe la toate seratele. Il prinsese pe popa Cimpoies care slujea la Sfanta Vineri, unde isi luau impartasania, aruncandu-i priviri grele peste masa. De ce nu-l rugase sa mai ramana cand parasise patul conjugal? Era momentul sa puna piciorul in prag. Dar mai intai avea un lucru de infaptuit. La lumina lumanarii dadu buzna in bucatarie, impiedicandu-se in taburete si strachini pentru matze, blestemand noaptea care-i intorsese sufletul pe dos. Olguta, fata care ajuta la curatenie, se ivi ca o naluca, cu ochii carpiti de somn si o broboada gata sa-i cada cu camasuta cu tot de pe umeri. Altadata ar fi rugat-o sa-i ia durerea ca o lama dintre umeri, avea degete muncite dar care isi stiau rostul, dar in noaptea aceea o trimise inapoi in pat. Avea chef dintr-o data sa-i faca pe plac nevesti-sii. Gasi cutitul ce-i pusese coarne pe inima lasat pe un stergar, parca ghicise Aglaita ca are sa vina sa mai arunce o privire. Il lua si ca un hot se duse si-l ingropa in gradina. Sub tufele de trandafiri. La brat aveau sa-i calce trufia in picioare. Adormi langa Marina, care i se cuibari in brate moale si calda, parca anume sa-i traga valul mai abitir pe ochi. De ce o tinea in brate, de-aia incepea sa se indoiasca mai tare de adevar.
Vreo doua saptamani o insoti peste tot ,speriind cucoanele cu asa adoratie bleaga pentru treburile lor marunte. Ba chiar le invita la ceai cand Cocuta, nevasta lui Ionica Prelipceanu, il lua peste picior ca poate se indragostise de vreo prietena a nevesti-sii. Aglaita servi felii de jambon si carnaciori de porc cat degetul mic si mai la urma o seama de branzeturi. Pe fundul de lemn trona sfidandu-i fata oparita de ciuda blestematul de cutit cu cap de cerb. Il incerca stupoarea ca ragetele care il chinuiau in urechi nu scapasera pe dinafara. Pe dinauntru o fiara se trezise si-i ingrozea cu colti ascutiti toata anatomia. La sfarsitul mesei furisa cutitul in buzunar si se oferi sa conduca cucoanele pe la casele dumnealor, in pas de promenada, era o seara cu adevarat placuta. Cat cucoanele chicoteau la nu se stie ce dracie de-a lor muiereasca, azvarli ferit de privirea lor cutitul in rau, sa-l traga apele pe unde-or vrea. La cateva saptamani cutitul reaparu viu si nevatamat, la subsuoara unui stergar de in, pe cand Aglaita ii servea o cina usoara in birou. Nu mai incapea indoiala. In casa lui se petreceau fapte necurate. Tot la vremea aceea nevasta-sa incepu sa mearga mai des la cimitir sa vada ce-o mai fi facand tanti Marghiolita, ca prea o visa si poate cerea biata de pomana. O insotea Mihaileasca, o netrebnica care ingropase doi soti si-si facea de cap cu ofiteri de garnizoana, acoperita de cumnata-sa care avea fete de maritat si nu voia s-o lepede gurii targului. Le urmari tinand sareta aproape la pas. Luasera o birja si cerusera vizitiului sa nu se grabeasca. Cucoanele voiau sa fie vazute. Mana singur calul, ii era de-ajuns ca-l stia Aglaita nu voia sa se duca vorba si la grajduri. Sau poate stiau toti si numai el ramasese prost. La cimitir Marina planse cu sughituri, aproape inecand lumanarile. Se vaita de dumnealui Marghiolitei, ca o lasa mai mereu singura acum ca a imbatranit si nu mai putea sa-i tina talia intre palme. Pitit in cavoul lui Lica Toderascu aproape ca-si pierdu simtirea de dragul ei.
Numai cutitul cu pocinog se incapatana sa reapara de ajunsese sa sufere dureri cumplite de cap. Il pusese intr-un tren de marfa care pleca la Timisoara, apoi il facu cadou unui boier care-si vizita fata maritata la Moscova. Cand se intoarse iar acasa, ca un caine credincios, pangarind masa de Paste, il vandu unui tigan argintar cu conditia sa-l topeasca sub ochii lui. Scapase!
El si Marina erau fericiti. Fericiti cum el nu mai fusese niciodata. Nici macar cand il scapase Marghiolita de Scoala de popi. Marina ramase grea si tot targul il invidia de cata bucurie i se citea in ochi. Niciun rid de batranete.
Intr-o noapte il trezi din somn. I se facuse asa dintr-o data pofta de lapte acru. Fugarit la camara se impiedica de Aglaita care si ea ocolita de somn degusta branzeturile pe care le comandasera pentru ziua dumnealui, cu patru luni inainte de venirea copilului. Tinea in mana cutitul blestemat. Se arunca asupra lui dar se trezi impins la perete de Aglaita, certat cu palma de grumaji:
– Ci ai coani Culita, si-o facut necuratu’ di lucru cu matali? Doara nu-ti mancam tata branza, era numai pi incercati.
– Nu branza Aglaita, cutitul! Cutitul asta nenorocit! L-o dat pe foc, am vazut cu ochii mei!
– Mata ai furat cutitili di la bucatarie?
– Ce cutite?
– Celea cu cap frumos di cerb. Di la coana Marghiolita …
– Da’ cate erau Aglaita?
– Shasa, o luat la schimb shasa di la un tigan pi nisti linguroaie disperechiati. Io chiar m-am plans la cuconita Marina, am crezut ca li harsnesc mosafirii. Bata-ti sa ti bata conasule, da’ ci-ai facut cu ieli?
– Le-am dat la dracu’ sa li ieie! Am crezut ca anume le pui pe masa.
– Apai anumit li-am pus, sa ti falesti cu iele, ca tiganu’ ceala batran i-o zis lu’ coana Marghiolita ca nu mai sunt altili la fel catu-i lumea …
Rase Culita Enaceanu, ca sa nu mai spunem ca si coana Marghiolita rasese probabil de se cutremurara cerurile, de ploua toata ziulica cu tunete si fulgere. Dar Culita tot se duse in gradina si dezgropa si celalalt cutit facand pereche. Le lasa cu limba de moarte fetei care se nascu in acel an. O matusa de-a tatei care se marita greu dar nu fara folos. Povestea ei ti-oi spune-o maine, acum parca as sta olecuta in liniste … cu voi langa suflet.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s