Tafnosenie si nesupunere

clesti

Exista draci. Unii cred ca exista doar ingeri si Iadul e de fapt pe Pamant. Daca arunc o privire pe geam le dau si lor dreptate. Dar dracii exista si sunt frumosi. Ai mei sunt masculini, bronzati, trufasi. Nu au ochi. Daca nu au suflet, nu au nici oglinzi. In gavane au niste sfere albastre, bucati de fulger. Dracii nu ating, nu tin de mana dar e o aura in jurul lor de un magnetism feroce. Sunt atat de aproape incat ne contopim cu vointa lor. I-am visat azi noapte. Imi inchideau toate usile sufletului. Se tem de curent. Radeau. Nu era vreo grohaiala ci doar o rafala de ras sarcastic, plin de curaj. Imi era teama si nu imi era. M-am ascuns sub iarba. Nu sub pamant, nu ingropata. In tarana asteapta Moartea. De ea ma tem intr-un mod mult mai cumplit desi e doar o trecere, o gara. Dar si-n garile noastre e inghesuiala si se fura. Am ramas sub iarba sa ma gandesc un pic la El. De la inceput. Din samanta. Ca o germinare. De cate ori il supar sau poate doar il enervez ( e foarte scump la nuante ) Dumnezeu mai ridica cate o bariera. Pe mine ma dezghioaca ca de niste foi de ceapa. Asa se dovedeste cand il contrazic. Odata ce am vazut dincolo de bariera nu mai pot sa uit si asta e chinul lui, faptul ca ma scapa uneori aproape. Oamenii Bisericii il descopera pe Dumnezeu din evlavie si supunere dragastoasa. Ii simt caldura ca pe o alinare la frig. Eu il calc pe nervi, ii tremur frigul si plang pentru El impotriva vointei lui.
Ma pedepsise de un Craciun cu la fel de multa singuratate. Eu stateam aici pe Pamant, la gura sobei se vaicarea un foc mic. Nimeni nu se gandise ca mi-ar putea fi dor de Mos Craciun. El nelinistit in ceruri, Fiul facea ultimele pregatiri pentru ziua de nastere. Raiul vuia preocupat. L-am intrebat daca e acolo, aveam chef de vorba. M-a repezit nervos: “Ce vrei?”. M-am gandit. “Un suflet”. Si am plecat la culcare. Imi ajunsese. M-a trezit la 3 si 3 minute. Era ca un print. Frumos, sexi, hologramic. Ingerii care il adusesera ( mai mult pe sus probabil ) erau mici, ca niste licurici. Cand am dat sa-l ating a disparut. Imi zambea din cer. As fi baut ceva. Tata imi strecura mereu printre blidele de sarbatori si niste afinata. Dintre noi doi doar el stia sa gateasca. Apoi m-am razgandit, rememorand clipa as fi putut crede c-am fost beata. Mi-am aprins o tigara. Si inca una. In creier ma locuia cu chirie o lumina. Era senin la mine-n suflet ( vorba bardului Alifantis ). De dimineata le-am gasit mucurile in scrumiera. Casa nu luase foc si imi aduceam perfect aminte. Desi nu avusese de gand, in ziua de Craciun a venit mama. Eu si mama nu am fost foarte apropiate, dar interioarele ne raman in legatura pe vecie. Mi-a fost cald dupa multa vreme. Soba hohotea.
Dar Dumnezeu, desi oamenii cred ca accepta, nu da de pomana. Avusesem parte de un spectacol cu ingeri? Biletele le plateam la dracu’. Mi-au stat pe urme multa vreme. Recuperatorii. Ca toate suratele mele, ador ghicitul in cafea. Din timp in timp ma ia asa cate o pofta navalnica de a vedea ce imi mai pregateste. Unele dintre surprizele Lui sunt de-a dreptul grotesti. De dupa o pereche de ochelari cu un brat rupt si legat cu sfoara, o bunicuta inca tanara, inca frumoasa ma privea cu repros:
– Tragi multi dupa tine, sa nu-mi mai intri in casa pana nu scapi de ei.
Eram un program virusat ( pe intelesul generatiilor superinteligente ). Habar nu aveam ca se vad in poza. De la ei ni se trage si ‘selfie’ …
– Cum scap de ei?
– Cu o mana de pamant de pe un mormant.
– Sa fur de la morti?
Bunica-mea imi spusese ca daca fur flori din cimitir vin mortii noaptea sa si le ia inapoi. Nici nu indrazneam sa ma gandesc ce mi-ar face pentru pamant.
– N-ati auzit de poezia lui Cosbuc “Noi vrem pamant” ?
Pana la urma mi-a adus ea un pumn de pamant de la parintii dumneaei, care fusesera blajini si milostivi si nu aveau sa-mi caute pricina.
Superstitiile ma tineau legata la ochi mai ceva ca dracii. Din pamant am facut o cruce si pe cruce imi lasam rugaciunile inainte de culcare. Au plecat dracii la tratament, sa-si imbunatateasca sistemul imunitar. Cand s-a uitat iar in zat bunicuta nu a mai avut cui sa faca poza. In schimb am inceput sa ma inteleg bine cu mortii. Mortii nu sunt ingeri dar interfereaza cu lumea noastra. Trec pe langa noi. De morti mi-e frica. Sunt fosti oameni ( cum sa ai incredere?), pe care i-am cunoscut si ma enerveaza ca ma tin sub observatie. Ma judeca si sunt convinsa ca imi trag si cate un sut in fund din cand in gand. Asa … metaforic. Iar eu talanga-balanga ca prostul de la Baba Oarba, cu privirea absorbita de carpele de la ochi.
Pare ca am scris toate astea din camasa de forta a unui spital de nebuni, dar in ce lume credeti ca traim?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s