Maratonul primăverii

bar-4

Cafeneaua din interiorul sediului companiei era spaţioasă şi îngrijită. Lumina dădea buluc pe ferestrele mari, agăţate de stradă. Prin perdele fine, lumea continua să existe, indiferentă la contractele de pe ordinea de zi. Cinci mese, mai mult stilizate, din aluminiu şi sticlă, îşi ţineau copiii aproape şi, de după tejghea, tanti Maruşca, o prietenă din copilărie a maică-sii, mânuia agilă cafetiera, petrecând spre amiază o dimineaţă frumoasă. Mirosea a vanilie şi a miez de nucă. Din vitrinele frigorifice te încercau, din ochi, salate uşoare, sandwich-uri şi felii de tort. Biscuiţi de casă ispiteau pe mese, din coşuri complicate, de inox. Tanti Maruşca fusese profesoară de biologie, dar marile ei pasiuni rămăseseră copiii şi gătitul. Când gemenii plecaseră în America, la studii, îi propusese să se îngrijească de el şi de angajaţii lui şi niciunul nu ajunsese să regrete. Afacerea era înfloritoare, îi aducea şi lui profit, din chirie, iar angajaţii erau mai mult decât încântaţi. Când pornise firma, maică-sa îi spusese ca, indiferent de profit, să-şi răsfeţe întotdeauna angajaţii, un om fericit va fi capabil să-i molipsească şi pe alţii.
Le zâmbi jovial celor aflaţi în pauză, plăti pentru sandwich-ul cu piept de pui şi o felie de tort cu alune şi se îndreptă spre masa din colţ. Tanti Maruşca îi strecurase pe farfuriuţă, alături de felia de tort, câteva trufe de ciocolată. Cu astea îl cucerise de prima dată. Poate şi din cauza degetului de coniac pe care-l risipea în reţetă, care pentru un puşti de opt ani se dovedise un motiv infailibil. Oh, delicioasă infatuare, extazul de a te simţi încălţat cu pantofi ca ai lui taică-tău! Începu să mănânce, dar un gând, încă flămând, îi trase carneţelul din buzunar şi un pix scump, cu monogramă, cadou de la nevastă-sa, de ziua lui. Mioara îl prezenta lumii în cele mai sofisticate culori, fără ea şosetele i-ar fi fost mai mereu desperecheate. Aruncă priviri fugare prin cafenea şi opri, trăgând hăţurile, pe Nina. Nina era secretara lui, de vreo 5 ani. Divorţată, inteligentă, elegantă. Nu era bărbat, care să-i calce în birou, să nu întoarcă, măcar o dată, capul după ea. Dar Nina era dincolo de ireproşabil, zâmbea prietenos, dar punea preţ pe distanţa prin politeţe. Privirile îi alunecară sub masă. Avea picioare lungi şi puternice. Muşchii, acum relaxaţi, erau frumos conturaţi, pe gambă. Fusta, uşor desfăcută, lăsa să se vadă o fâşie lăptoasă de pulpă. Astea da picioare senzaţionale! Bifă, cu tremur uşor, ceva pe carneţel.

Nina purtă un fior, din creştet până la tălpi. Se îndrăgostise de domnul Bordeianu, Aurel în discuţiile private, din prima săptămână. Nu păruse niciodată interesat de mai mult decât o prietenie şi ea se resemnase. Acum parcă o vedea pentru prima oară. Broboane de sudoare i se prelingeau pe gât, lăsând dâre de arşiţă pe piele, până la lunga aşteptare a sânilor. Începu să se foiască pe scaun. Nicoleta, de la contabilitate, îşi luă rămas bun, nu înainte de a-i aduce un pahar cu apă rece. Femeile cuminţi ispăşeau blestemul, greu de deghizat, al bufeurilor. Şi să mai stai şi cât e ziulica de lungă cu ochii pe un armăsar, ca Bordeianu, nu era uşor! De la uşă, Nicoleta mai întoarse o dată privirea şi o prinse pe cea iscoditoare a bărbatului. Să ştii că se înşelase, ăştia doi îşi dădeau foc unul altuia … Promiţându-şi să investigheze mai târziu, grăbi pasul, domnul Căncescu, şeful ei, era la rândul lui divorţat, dar de natură nevricoasă.

Nina luă un şerveţel de pe masă şi-şi tamponă uşor pielea de pe gât. Aurel ridică ochii până la sâni şi, fără să gândească, bifă în carneţel. Avea plămâni fermi, asta nu avea să facă atac de cord sau să invoce, evaziv, vreo migrenă! Mai bifă, scurt, de câteva ori, după care se rezumă la a savura tortul Maruşcăi. Închise ochii, visător. Era fericit.

Nina simţea flăcări, muşcând din carne, pe sub piele. Maruşca se învârtea în jurul ei, ca o cloşcă, văzând că abia se atinsese de salată. Îi aduse o îngheţată, anume făcută pentru ea, din căpşunile grădinii îngrijite cu mâinile ei. Nina era singura care nu se plângea de amigdalită, nici în miezul iernii.
Îngheţata o calmă puţin. Şi Aurel parcă se ruşinase de îndrăzneala făţişă şi-şi ţinea ochii plecaţi în farfurie. Dacă-i propunea o aventură, avea să fie de acord. După atâţia ani, refuzul ar fi fost o prostie. În plus, amândoi erau discreţi şi conştienţi de celelalte priorităţi. În fond, lumea ţinea zilnic, la piept, milioane de aventuri amoroase şi tot se învârtea, calmă, în jurul soarelui.
Aurel se ridică brusc şi veni direct la masa ei.
– Nina, îmi permiţi să te conduc înapoi la birou? Aş dori să schimbăm câteva vorbe.
Nina dădu cuminte din cap. Simţea că plesneşte de râs, oh, fericirea era atât de simplă!
– Cred că eşti perfectă pentru ce am în gând. Sunt sigur că vei fi de acord cu mine. Vreau să participi, duminică, din partea firmei, la Maratonul Primăverii. Un eveniment caritabil, pentru copiii săraci de pe străzi. După ce îţi voi da toate detaliile, ai să-mi dai dreptate. Eşti alegerea perfectă!

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s