Fericirea mă tot amână,
mi-au rămas doar palmele la îndemână,
m-aş fi dus la culcare,
dar pe buze îmi tot rămâne-o întrebare,
o firimitură de prăjitură,
în vremuri de revoltă, pâinea-i o aventură.
Îmi întreb degetul cel mare:
„Fără agricultură, ce sperăm să mai avem de mâncare?”,
se băgă în vorbă cel care arată:
„Terminaţi cu politica odată!
Căutaţi mai bine vinovaţii de ploaie
şi-am să-i arăt lumii de ce în zoaie
nu se spală rufele, nici la erată,
familia ar trebui să reclame apă curată!”.
Inelarul se admira, fredonând la oglindă
despre o fată ce-şi rătăcise dorinţele-n tindă,
era singurul care privea totul recalcitrant,
crezându-se aristocrat pentru că avea la încheietură un diamant.
Degetul mic, zăpăcit de intonaţie şi de nevralgii,
opintea să ceară mai multe drepturi pentru copii:
„Educaţie, alocaţie, hrană, grijă de sănătate,
cu puțină bunăvoinţă sunt sigur că se poate!”.
Când au pierdut cuvântul şi pe genunchi cu oboseală s-au lăsat,
să spună o rugăciune, doar mijlociul, solemn, s-a ridicat.
