Afinităţi burghezo – moşiereşti

( One fine day, George Clooney & Michelle Pfeiffer )

 

Rezemată într-un cot, dezlegam rebus. Spălasem zmeura, îi făcusem un benghi de zahăr şi-o pusesem la fiert. Păzeam dulceaţa, să nu se prindă de fund, când aproape că mi-a sărit inima din loc. Soneria! De câte ori făceam dulceaţă, suna cineva la uşă. Am dat dulceaţa deoparte şi m-am dus să deschid, când mi-am adus aminte cum mă certa mama, că nu mă uit niciodată pe vizor. Se făcuse târziu, poate era mai bine să-i urmez sfaturile … Era Felix. Fostul. Iubeam pe câte unul, dar mă părăsea, ba pentru o vecină, ba pentru o prietenă, în general pentru o femeie. Felix mă părăsise pentru Cristiana. Locuiam în acelaşi bloc, despărţite doar de un etaj. Probabil că ajunsese prea repede şi Cristiana nu se întorsese încă de la cumpărături. Am deschis uşa, măcar aveam companie până se închega dulceaţa. La început obrajii mi-au înţepenit consternaţi, după care, tremurând ca nişte felii de jeleu, au început să râdă, mai întâi fără mine, apoi, însă, m-au tras de păr, până aproape că m-am rupt în două, pe sensul gravitaţiei. M-am ţinut cu mâinile de burtă, ca să mai îndrept din lucruri, dar realitatea nu mă lăsa pe tânjală. Felix, gol-puşcă, îşi apăra, cu palmele, masculinitatea revoltată.
– Te-a dat afară? Gol???
Abia vorbeam, cuvintele se împotmoleau, epileptice, pe limbă, zădărâte ca de streche. Casa scării se umpluse de ecouri colorate.
– I-a venit sponsorul! Ştiai că are un sponsor???
– Parcă nu te interesa ce părere am eu …
Fără sa-i dau timp să argumenteze, i-am închis uşa în nas. Dulceaţa de zmeură mirosea dumnezeieşte. Adăugasem şi un fir de vanilie.
Dacă tot aşteptam, iar Felix bătea disperat la uşă, am sunat să comand o pizza. Apoi am sunat să comand un platou cu fursecuri şi o sticlă de şampanie, la florărie, pentru un buchet de margarete, papanaşi, de la un restaurant la modă şi Poliţia. Aş fi chemat şi Pompierii şi Salvarea, atât de disperat era Felix, dar se instituiseră deja amenzi pentru apeluri la atacuri minore. Măcar nu-i mai era frig … Alerga între etaje, ascunzându-se în spatele scărilor, de privirile curioase. Când a adunat destulă indignare, a atacat băiatul care livra pizza şi, acoperindu-se cu cina mea preferată, a dat buzna în casă. Bacşişul a trebuit să fie mai consistent decât nota de plată, băiatul urla ca din gură de şarpe că fusese atacat de un homosexual.
Între timp Felix s-a tratat sub duş, pizza fusese fierbinte. Nici nu a apucat să se acopere cu prosopul, că a tăbărât peste noi Poliţia. Pentru că între timp se îngrăşase şi nu i se mai potrivea nimic, l-au luat la secţie într-o cămaşă de noapte cu crizanteme, halat de baie vişiniu, tanga roz şi papuci de casă cu ciucuraşi violet. Bănuiesc că ceilalţi colegi de celulă au fost foarte interesaţi de povestea lui … De dimineaţă m-am dus să-i achit cauţiunea şi i-am făcut cadou un trening bărbătesc, fosforescent. L-am lăsat la uşa Cristianei şi am plecat să-mi întâmpin viitorul, la mine acasă. Uşa era deschisă. Cu picioarele pe măsuţa de cafea, uram când cineva îmi deranja mileurile, sponsorul urmărea cursa de Formula 1, la televizor.
– Am avut dreptate, nu-i aşa? Ţi-am spus că nu face doi bani …
– Pentru cineva care se jură că nu mă iubeşte, te străduieşti destul de mult să demonstrezi că toţi iubiţii mei sunt nişte nevolnici …
– Dar sunt!
– Sunt. Tu nu eşti? În fond vii călduţ, din patul Cristianei şi îmi ţii speech-uri despre ipocrizie. Nu ştiu ce a fost în capul tatei, să-ţi paseze custodia mea …
– Mă serveşti şi pe mine cu dulceaţă? Şi mic dejun, te rog, dacă tot te oboseşti … Cristiana găteşte execrabil.
– Iar tu te-ai învăţat cu servitori!
– Credeam că mă hrăneşti de drag! Deseară cinăm în oraş. Ştiu un restaurant liniştit, şi şic, la marginea oraşului, unde nu ne va mai deranja nimeni.
– Deseară iau cina cu un tip nou. Abia ce mi-a fost prezentat. Pare interesant şi rezistent la sarcasm.
– Iar mă provoci? Speram la nişte bătrâneţi liniştite …
– Speram să îţi priveşti adevărul în faţă!
– Nu, de dragul tău!
– A făcut tanti Milica schimb de locuinţă cu o roşcată. Minionă, apetisantă, urcă scările ca o zvârlugă. Dacă te apuci să faci cafeaua, va trebui să te duci să împrumuţi o ceaşcă de zahăr, pe-al meu l-am pus tot în dulceaţă. Mă duc să fac un duş …

clooney-1

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.