Pastel cu boi, Paşte-l cu boi, Paştele mamii lor de boi …

cowgirl

Speranţa se lăsă pe spătar, obosită. Problema cu programul de la 9 la 5 e că-ţi mănâncă toată ziua. E drept că nu te trezeşti cu noaptea-n cap, dar după ce-ţi bifezi plecarea de la birou, nu-ţi mai rămâne timp decât să opreşti la vreun restaurant, unde să cinezi cu colegii sau, odată intrată în casă, să te mulţumeşti cu o salată şi puţină brânză, o carte bună, un film anonim, decât să râzi de una singură, mai bine nişte lacrimi cinstite, eliberatoare de stres. O viaţă stereotipă, pe care numele ei părea o glumă, Dantelescă. Maică-sa plecase să asiste medical nişte reumatisme italiene şi se măritase cu primul pacient ieşit în cale. Ea şi taică-său, încă perplex de la divorţ, au fost invitaţi la nuntă. La plecare, pe lângă pupături, mireasa le-a pus şi nişte prajituri la pachet, paste semipreparate şi o sarsana de mirodenii. Le sugeră că puteau face schimb de case, în concedii, ca să nu plătească pe la hoteluri. Pe fondul ăsta fericit, Speranţa reuşi cu brio la facultate. A terminat-o în primii 20, odată cu relaţia ce trena de vreo 2 ani, cu cel pe care îl crezuse a fi ‘iubirea vieţii ei’. Subiectul adoraţiei n-avea chef de însurătoare. De ciudă, se angajă la o multinaţională. Închirie o garsonieră, aproape de centrul Bucureştiului. Taică-său, rămas la Suceava, îi furniza mici suplimente, cât să duca o viaţă îndestulată. Maică-sa îi trimitea regulat dragoste, banii îi punea deoparte pentru educaţia gemenilor pe care îi adusese, între timp, pe lume.

Acasă o aştepta o telegramă. Mătuşa Dorica o invita la înmormântarea lui taică-său. În ce mai rămăsese din familie, încă funcţiona simţul umorului. Tatăl ceruse să fie înmormântat în pantaloni scurţi şi geacă de piele, sperând că îl vor refuza, pentru ţinută neregulamentară. Şi-ar fi luat şi un pachet de ţigări, dar preotul refuzase să-l primească în biserică cu buzunarele pline. Dar nu asta fusese marea lovitură, pusă, în circumstanţele date, în cârca sorţii, ci faptul că cu şase luni mai devreme taică-său vânduse vila din oraş şi cumpărase o bojdeucă în coasta muntelui şi o cireadă de boi. Boi şi vaci, mai mulţi boi. Peste gard de Ucraina. Era unica moştenitoare. Îi mai lăsase şi o scrisoare, în care se destăinuia, cum că presimţise că avea să moară, îl chinuia rău inima, dar nu avea de gând s-o lase şi pe ea să-şi scurteze viaţa pentru lucruri fără importanţă. Speranţei i se interzicea să vândă ‘avuţia’ timp de 3 luni. Dacă o făcea, trei sferturi din bani reveneau unei organizaţii de caritate, care lupta contra violenţei îndreptate împotriva animalelor. Speranţa aproape că îl iertă, ştiindu-l mare fan al filmelor western, îi zăpăcise copilăria cu John Wayne şi Bonanza, dar ea era mai mult genul ‘car frumos cu patru boi’, împins uşor de la spate de penelul Maestrului Grigorescu. Cum tinereţea i se scurgea printre degete şi nu avea în anturaj niciun milionar, de care să se agaţe, îşi îngădui să cadă pe gânduri o săptămână, înainte de a se dedica, cu predilecţie, boilor. În fond, ce ştia ea despre animale? Răposatul avusese totuşi bunul simţ să plătească o familie de munteni (oameni care trăiau la munte şi nu din cei veniţi din Muntenia, să vadă mănăstirile), să aibă grijă de gospodărie pentru două săptămâni. Înarmată cu un carneţel şi pix, lua notiţe. Boii erau nişte animale încăpăţânate şi vacile îi urmau. Ca să faci vaca să dea lapte, trebuia să te porţi frumos cu boul. Boul nu era vreun taur furios, ci doar o căpăţână rezistentă la subtilităţi. Boii, care păşteau şi dormeau, erau mai mulţi decât vacile, care dădeau ceva la schimb şi contabilităţii. Situaţia trebuia privită de-a-n boulea.
Când şi-a dat demisia de la vechea slujbă, n-a plâns-o nimeni. Orgoliul i s-a pipernicit rănit. Nu fusese decât un cod de bare, înlocuit cu alt cod de bare. Prieteniile fuseseră doar companii agreabile, de luat cina. Ca păstoriţă cu facultate avea cele mai frumoase rochiţe de pe partea aia de Moldovă. Pentru o fată crescută la oraş, cu drag şi simţire, era de mirare că reuşea să-şi ducă şi aducă cireada de pe colinele verzi, fără să dărâme gardurile vecinilor. De după garduri, ochii abia se ţineau să nu izbucnească zgomotos. Boii răspundeau doar la comenzi în limbi străine, nimeni nu-i spusese că marea majoritate erau de import. Vacile mugeau indiferent. Întru slava Domnului şi spre binele personal, măcar cireada avea o viaţă sexuală sănătoasă! În toamnă aştepta deja nepoţi. Şi vizita veterinarului. Veterinarul, un fost student eminent, dar lipsit de rude şi relaţii pe la cabinete particulare sau direcţii foste zootehnice, se pripăşise la dracu-n praznic şi numai faptul că la nevoie băga mâna şi în fund îl deosebea de călugări. Fecioarele satului îl băgau sub masă, când se ţineau de frig, la crâşmă, iarna. Bărbaţii îşi ţineau, mai tot timpul, topoarele pe umăr. Când o văzu pe Speranţa îşi dădu seama că şi barca lui pneumatica a fost în stare să ajungă, în sfârşit, la mal. Pentru fată fu tot dragoste la prima îndeletnicire prietenoasă cu mediul înconjurător.
Cu o săptămână înainte de nuntă se închise testamentul. Averea a fost trecută pe numele ei. Boii adică. Avocatul, venit cu maşina de la oraş, încă înjurând de mama focului, îi întinse un bileţel, o puse să semneze de primire şi îşi luă tălpăşiţa. Speranţa recunoscu scrisul bătrânului tată:
„Ai dat ochii cu veterinarul? Aaaaaa, ai pus deja mâna pe el!!! Să fiţi fericiţi! Tata”

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s