Degeaba

 

Mă trage timpul după el, în hău,
mi-e silă că s-a făcut
frate de cruce cu gravitaţia,
îmi înfig unghiile şi
piatra mă respinge,
ea şi timpul se şlefuiesc împreună.
Când mai înghite şi el în sec,
se iscă crăpături
până în iliac de munte
şi-mi prind de degete
toată fiinţa mea,
care se împotriveşte
dezbinării încurajate
de stăpânire.
Trage de mine timpul
şi-i rămân bucăţi din trup pe mână,
simt frigul şi bucuria
iminentei lui victorii,
dar îl reped şi-mi iau
pielea şi oasele înapoi.
Între timp, în lipsa mea,
s-au zbârcit,
au răsuflat prea puţin,
prea pe uşurate.
Mă râde că-s urâtă perversul timp,
i-ar fi plăcut să-mi răsucească minţile,
să-mi zvârle carnea la abatorul de gunoi,
n-a existat, vreodată, o punte între noi,
el fură lacrimi,
eu mă declar batistă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s