Povestea unui băieţel

boy-cat-2

Nopţile de vară aproape că mă lecuiesc de somn. Deşi nu i-am intrat niciodată în graţii, mă consolez cu întunericul. Uneori stăm de vorbă la fereastră, alteori prind curaj şi ies în grădină. Mama a avut grijă să lase urme peste tot. De-a lungul aleei se sumeţesc, ca nişte lanterne, siluete subţiri de regina nopţii. Bumbişori mici, de un anişor, se tăvălesc prin iarbă. Lângă tufa de zmeură am pus o bancă, degust direct de la producător. Am tras din faţa casei şi cuşca câinelui, s-a lepădat de lanţ cu ani în urmă şi a plecat să moară în altă parte. Probabil nu-i plăcuse cum am înmormântat-o pe mama. Simplu, fără fast, o plictiseală şi pentru preot. Aşa îşi dorise. Mama respirase frumuseţe, nu avusese nevoie de nimicuri pretinse.
M-am aşezat pe bancă, hotărâtă să ignor luna plină. Venea cu atâta romantism şi poezie încât, uneori, îmi făcea rău. Mi s-a părut că îmi căuta în palmă o respiraţie uşoară. Mai era cineva în preajmă şi mă rugam să nu fie vreo stafie, nu că nu m-aş teme un pic, dar mi-ar fi complicat şi logica, şi existenţa. M-a pufnit râsul, murmurele se întorceau pe partea cealaltă în cuşca câinelui. Poate avusese remuşcări şi-mi trimisese altul în loc. A trebuit să-mi scuip în sân şi să zic un început de rugăciune, în gând. N-am terminat, pentru că nici curiozitatea nu s-a dat deoparte. În cuşcă dormea un băieţel, unul din copiii aceia fără o identitate clară, pierduţi fără a fi căutaţi, rămaşi în urmă, precum decoraţiunile de Crăciun pe bulevarde. L-am mângâiat pe frunte şi a deschis circumspect un ochi. L-am întrebat dacă nu vrea să vină în casă, să doarmă într-un pat adevărat şi să-i dau şi ceva de mâncare. I-am întins mâna şi m-a prins cu vârful degetelor. Când mi s-a ogoit încrederea, mi-a dat drumul şi a fugit. Nici nu ştiam cum să-l strig. Am plâns în linişte.
În noaptea care a urmat am refuzat să-l caut, împinsă apoi de tot ce era mamă în mine, i-am lăsat de mâncare. Nu s-a atins de tacâmuri şi de şerveţel. I-am lăsat apoi un lighenaş cu apă caldă şi hăinuţe curate. S-a spălat, dar hainele le-a împăturit frumos şi mi le-a lăsat la uşă. Duioşia făcea ravagii în mine.
După ce am încercat să-l îmbunez cu bomboane şi ciocolată, am ieşit iar în grădină. M-am strâns ghem lângă el, în cuşca câinelui, l-am luat în braţe şi am adormit. Ne-a trezit o pisică, care-şi căuta loc de vacanţă. I-am luat pe amândoi în casă. Secondat de pisică, nu a mai încercat să fugă. L-am spălat şi l-am îmbrăcat frumos, în timp ce îi arătam că şi pisica îşi face toaleta de dimineaţă. Pisica nu ne scăpa din ochi şi băiatul râdea mărunţel. I-am hrănit şi i-am lăsat să se joace, în timp ce m-am apucat să le citesc poveşti. Nu ştiam să fiu mamă, după ce spălasem vasele rămăsesem fără inspiraţie, dar mi-am adus aminte de mama şi glasul ei dulce încă mă binecuvânta în urechi. Când au obosit, şi copilul, şi pisica mi s-au urcat în poală şi au adormit. Aveam braţele pline de atât de multă iubire, încât am alungat orice gând, orice speranţă, am închis ochii şi am aţipit.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s