Stânjeneală

iris-man

Mai întâi un clonţ, ca de castravete,

a împuns ţărâna

şi până să treacă săptămâna

o sabie verde, din teacă, a început să se-ndrepte

spre soare, ce curaj să provoci la duel

taman pe el, stăpânul luminii,

cel ce ţine în buzunar o învoială cu delfinii,

de-a ţine hârjoneala în valuri şi, pe dată,

să fie cel care se-aruncă-n luptă dreaptă

pe timp de pace,

cu abnegaţie rapace,

fără să ţină cont că doar tăcerea-i înţeleaptă!

Avea să prevestească un pericol iminent

o voce firavă, de garofiţă,

ascunsă dup-un mac cu căciuliţă,

cum că tulpina lungă avea un aer violent,

petuniile s-au dezis de dramă, tânărul, tras ca prin inel,

părea un cavaler, trimis

de la-mpărat, nu vreun proscris,

şi răspundea, timid, la numele de Stânjenel.

C-o pălărie violetă cu pene aurii,

puse pe creştet dis de dimineaţă

şi salutând o gladiolă precupeaţă,

se interesă politicos despre copii.

Când primăvara anunţă bal mare la palat,

cu orchestră de mierle,

sevă la cupe și schimb de inele

se trezi din sărutat, c-o lăcrămioară gata însurat.

Concluzia nu-i o morală abil demascată,

nici nu e lăsată la îndemână de bunici

sau pusă în discuţie de șiruri de furnici,

ci o povaţă pentru leul lăsat pe strat cu gura căscată.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.