Elegia unui păr

pears

– De ce mă cruţi, livadă,
de mâna omului?
În floare să mă vadă,
dar pună-şi pofta-n cui!
Când poamele se lasă
pe braţe, aurii,
mă ţii închisă-n casă,
cu toamnele târzii.
– Smintit de primăvară,
leneşul grădinar
ne-a părăsit de-aseară
şi nu ne-a dat cu var,
gângănii ne frământă,
intrându-ne sub piele,
ramuri uscate-mplântă
rugi până la plăsele,
pe faţă ne plâng gene
lăsate-n frunze moarte,
luna ne face semne,
pierdem în greutate.
– Dar vara îmi sărută
perele cu lumină
şi-n pulpa pergamută
inima mi-i senină,
măcar copiilor să dau,
din mine, o candoare,
de suferinţă încă n-au
habar şi lumea nu îi doare,
îmi putrezesc pere pe ram,
dulceaţa-mi prisoseşte,
parfumul lor, vândut la gram,
mă înnebuneşte.
De ce mă cruţi, livadă,
lasă-mă să le mor pe gură
şi în loc de tiradă
dă-mi pe altar prescură,
căci timpul se răzbună
în cercuri seci, în mine
şi nu mai am zi bună,
o candelă va ţine,
când în genunchi, în iarbă, 
voi închina plăcerea
de a-mi fi râs în barbă,
c-am dat, pe fiere, mierea …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s