Arme secrete

reading lady

Am tras diavolul la sorţi. Nici nu apucase să se dezmeticească în mine o culpabilizare, în fapt o nuanţare a eternului păcat, când m-am trezit scuipându-mi în sân, deşi mă ţineam deja de mână cu Ducă-se pe pustii. La vremea când l-am cunoscut, mai aveam încă răbdare pentru ceaiuri dansante. Însoţea o roşcată, verişoara unei prietene din adolescenţă. M-a flatat cu un lung şir de vizite personale, niciodată nu uita să lase flori în glastră şi trufe de ciocolată lângă telefon. Pe lângă bărbaţii urâţi, cea mai mare slăbiciune o dovedesc pentru mirosul de flori veştede, aşezat peste cel de lichior de ciocolată. O singură grijă nu-i descoperisem aşa curând, aceea de a păstra, în lume, numele noastre la distanţă. Pe cât de fierbinte ne era apropierea în interiorul casei, pe atât de îngheţate ne rămâneau frunţile la întâlnirile în societate. Pe vremea aceea încă mai confundam galanteria şi respectul migălos pentru onoarea unei femei cu vicleşugul misogin. Bărbaţii duc cele mai cumplite lupte pentru a-şi proteja interesele sexuale, dar refuză să rostească un cuvânt în plus, în iubire. Deşi predicţiile prietenilor erau sumbre, nu încetam să văd o umbră de inel de logodnă pe deget. Bătrânul Malek, un prieten al răposatului meu tată, s-a mutat, fără vreun anunţ important, în casă, motivând că nu mă voia victima vreunui vânător de avere. Se visa majordom, cu aere de snob londonez, pe când singura mea avere era o casă veche, aproape dărăpănată, în care amintirile fuseseră absorbite de pereţi, permiţându-mi un pic de răgaz în delicioasa uitare. D. continua să vină nestingherit, uneori găsindu-mă aşteptând ca după un zadar. Nu se anunţa niciodată, refuzând să facă vreo promisiune timpului. Îmi doream să încetez a mai trezi din somn speranţe amare şi să incep a face planuri pentru alte spectacole lumeşti. Când Malek s-a îmbolnăvit, de la nişte friguri de toamnă, l-a îndemnat să-şi facă o cheie de la uşă, fără să mă consulte, considerându-l cel mai apropiat ca grad de ‘imposibil de achiziţionat’ rudenie. Cu cheia la mână, îşi organiza singur trecerile prin viaţa mea, ca pe nişte facturi la care se apropia termenul de plată. Uneori îmi gătea, ca să nu mă opresc din scris. Scriam nimicuri pentru revistele pentru femei, mai mult motive de răsfăţ decât oboseală intelectuală. Alteori apărea înainte de miezul nopţii şi îmi ţinea visele în palmă. Adora să citesc pentru amândoi şi să-l las să-mi corecteze pronunţia, uneori tremurată. Când am adus iar vorba despre căsătorie şi dorinţa mea de a avea un copil a dispărut. Am plâns de una singură, vreo trei săptămâni, ascunzându-mi ochii de reproşurile lui Malek. După numai câteva luni mi-au parvenit nişte veşti, cu ziarul de dimineaţă. Se însurase, o partidă excelentă, cu domnişoara A., care mărturisea, îmbujorată, lumii intregi, că fusese un veritabil coup-de-foudre. După un an, în care mă reîntorsesem în mulţime, gemenii dumnealui invadau deja coperţile colorate de pe tarabe. Am acceptat cererea în căsătorie a unui căpitan de aviaţie, care, fiind mai mereu detaşat pentru sesiuni de antrenamente, îşi dorea mai mult o companie elegantă şi tăcută, pentru balurile cu scopuri nobile, la care era enervant de des invitat. În noaptea petrecerii de logodnă, D. a pătruns în casă, alungându-mi prezumtivul soţ, care îşi întârziase plecarea doar ca să-mi prezinte o listă de atribuţiuni, întocmită de mama dumnealui. Am ratat o logodnă abia anunţată! A doua zi Malek a băut peste măsură, punând pe fugă condoleanţele sosite la uşă. D. îmbătrânise un pic, fire argintii i se certau pe faţă, dar câştigase în viclenie conjugală (de parcă mai era nevoie …). A început să vină din ce în ce mai des, inutil să mă mai vait că nu se deranja să se anunţe, iar de la o vreme începuse chiar să înnopteze la mine. Numele noastre rămâneau la fel de distincte, frigide şi în opoziţie pe punctele cardinale. Înafara casei nu mai exista niciun martor al relaţiei noastre, Malek ajunsese să fie şi el absorbit de pereţi. Nu ştiu nici acum dacă era fericire sau o lipsă a ei, aşa cum nu ştiam şi nici acum nu ştiu nimic, cu adevărat, despre el.
Într-o dimineaţă, prinsă din urmă de nişte ani mai tineri, sorbind din cafea, mai mult ca o răzvrătire, căci îmi cauza palpitaţii cărora nu ştiam cum să le fac faţă, am pus casa la vânzare. Am luat primul tren, scos la plimbare de gara locală, pentru un miraj, departe de întâmplare.
Îmi parvin uneori jurnale cu fotografii de la divorţuri, copii afişaţi nemilos în lupta pentru custodie, lacrimi zugrăvite, cu obstinaţie, pe voalete şi parcă aud tonul sarcastic al dezvinovăţirii în faţa superficialului feminin. Dacă m-ar găsi, ar avea poate un motiv de a fi fericit, dar ulciorul dumnealui s-a spart în drum spre apă.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s