Vieti pe tipsii de argint XIX

ross simon bracelet

Bratara

Se apropia pentru mine timpul sa plec la facultate. Intre timp ma invatasem sa adorm cu povesti, se inghesuiau in sufletul meu si-mi era bine la ele in brate. Maria intra fredonand pe usa. Micul dejun si cafeaua ne asteptau in gradina, oasele obosite ale doamnei cerusera o zi cu soare. Doamna Otilia imbracase o rochie pastelata ce cauta umbra sub un sal de matase. Maria batuse niste oua de toate buruienile din gradina. Foamea ma strangea de stomac. Cu cafeaua ne-am delectat pe indelete, tacand fiecare pe zambetul ei. Maria mi-a dus o briosa cu afine la gura. Sucul indulcit mi s-a prelins pe gat, intr-o dara de cerneala, pana departe, intre sani.
– Fetei i s-a zugravit o vena, ca o rana de pe cestile de portelan.
– Se duce cu lapte, ia o picatura pe deget. Maria adu te rog bratara cu safire, azi instruim copila pentru lucruri fine.
Maria a pus pe masa o cutie lunga de catifea rosie si o sticluta plina cu o pasta alba, ca cea de dinti. Doamna a deschis cutia cu grija, parca sa n-o trezeasca din somn. Pe palma de catifea odihnea o ceata de copii de nestemate, ca o ramura in floare de cires. Safire albastre si roz se trageau unul dupa altul, furand lumina din priviri. Doamna scoase dintr-un toc de piele tabacita o pensula subtire si inmuind-o in pasta alba incepu sa curete pietrele si manutele cu care se tineau de argint.
– Bijuteriile cu pietre scumpe se curata cu grija, cu dragoste si frica de a nu zgaria. Vrei sa incerci?
Imi tremura mana dar imi luasem in serios caznele de ucenic. Si eu si Maria asteptam cu urechile ciulite povestea.
– O chema Lili. Bunica-sa, o nemtoaica aspra din Koln, insistase sa fie botezata Lili-Marleen. Isi pierduse fericirea pe front. Tatal fetei se pripasise in limba romana de dragul unei moldovence care trimisese un ceas la reparat, o minunatie cu capac din aur de 24 de carate. Isi deschisese un atelier cu dever, si pe atunci era la mare cautare precizia germana. Pentru ca el insusi fusese botezat Adolf, si nu se dovedise de bun augur, fiind nevoit sa se ascunda sub alintul nevesti-sii – dragul de Dolcu, inchisese ochii la partea cu Lili dar refuza categoric sa fie vreodata pomenita partea cu Marleen. Trecusera printr-o amestecatura de razboaie si ei, nemti, nu castigasera inca dreptul de a mai ridica nasul pe sus.
Pe cand avea 5 ani Lili asista la o scena de familie care avea sa o urmareasca toata viata. Venise alergand de afara sa-i arate tatalui o buburuza care i se prinsese de rochita si il gasise dandu-i o palma mama-sii. O podidisera lacrimile.
– Iubesc … iubesc! Intelege!
Tatal a luat-o in brate si impreuna au iesit in gradina. Pe chipul femeii se zbarcise o lacrima. Lili intoarse capul catre tanguiala mamei, iar aceasta isi deschisese bratele, pentru ea sau pentru tata, Lili nu stia. Dadu din picioruse si alerga la pieptul femeii, adormindu-i un sarut pe umar. Tatal ramasese garbovit de oboseala in fata ferestrei, multumindu-se sa le priveasca.
A doua zi s-au mutat intr-o alta casa. Zilele erau la fel dar innopta cu de-a randul, cand la unul, cand la celalalt. Lili era un copil iubit, dar iubit cu durere, un bandaj care speria fericirea. Pe mana mamei stralucea acum un inel cu multe diamante, tata inca mai purta veriga simpla de aur, nu avea s-o dea jos pana la moarte.
Rasfatata ca de o compensatie din culpa, Lili se transforma aproape peste noapte intr-o domnisorica rece si calculata sub o masca vesela, de viclenie binevoitoare. Fata nu ducea lipsa de pretendenti dar in ciuda planurilor tatalui, care pusese la cale cateva partide stralucite, dezvoltase o fobie pentru inele, dand vina pe o mostenire de sange pe linie materna. Mama-sa ajunsese la a patra casatorie si tot nu avea de gand sa se opreasca. Lili traia cu frica ca daca accepta inelul a doua zi se putea indragosti de altcineva. Nicicand drobul de sare nu alterase atat de puternic asteptarile de la viata ale cuiva. Era de ajuns sa presimta o intentie de a oferi un inel si Lili inventa pe loc motive de despartire.
Pe la o coada de primavara ce se scutura din greu de ploi si noroaie, il insoti pe tata-sau intr-o calatorie de afaceri la Londra. Acolo ploile isi faceau mai abitir de cap, speriind gleznele subtiratice ale verii. Ca s-o imbuneze batranul ii promise un dar de la magazinul de bijuterii al hotelului. Inauntru lumina se impestrita furand culori din vitrinele de sticla, innobiland auriul din nastere. Un tanar indian cu turban de sofran si broderie pe piept o conduse la o masuta ca de cafea, pazita de o veioza. Din cutii tacute de catifea o momea cu bijuterii pe care le lauda neafectat, zambind putin si oarecum trist. Aerul mirosea a mosc si a cuisoare. La un moment dat se ridica si se scuza plecand in cautarea unui pandantiv cu rubine. Batranul tata se ruga in gand sa fie unul in forma de inima. Nimeni nu-l vazuse ascultand de dupa o coloana de marmura care tinea pe umerii lati toata curiozitatea tavanului. Tanarul, caci era fara doar si poate o persoana tanara, isi stranse la subrat bastonul si prinzand-o pe Lili de incheietura ii inchise o bratara cu safire de jur -imprejur, aplecandu-se sa-i sarute pulsul. Aerul se ineca cu propria respiratie. Tanarul indian deschise gura sa anunte pe covor rosu venirea rubinelor dar se razgandi si zambind condescent il lua de brat pe tata, propunandu-i un model de cadou de nunta.
Lili a trait toata viata cu spaima ca s-ar putea indragosti de altcineva a doua zi dar in pacate, sau poate asa arata fericirea, se trezea mereu intre aceleasi acolade, inlantuita de aceleasi promisiuni. Parca prinsa intr-o bratara cu safire, din care unele roze si altele albastrii … Nimic nu e intamplator …
– Nici numele meu …
– Nici.
– Acum am scos biscuitii din cuptor, inca le sfaraie pe ochi stafidele. Am pus pe farfurii si niste gem vartos de zmeura, din cea culeasa in luna lui mai.
Scofeturile Mariei miroseau dumnezeieste dar un inc pe suflet nu-mi dadea pace.
– Aveti cumva o fotografie a Liliei?
– E un portret al ei pe holisor, langa oglinda.
Curiozitatea m-a luat imediat de mana.
Lili fusese o femeie frumoasa, ochi albastri, usor ridicati pe la colturi, parca stapanita de propria mirare. Parul ii fusese bogat, il purta ridicat in crestetul capului, strans sub un pumn de matase apoi lasat sa se planga domolit pe umeri. Un blond auriu pe care pictorul, grabit, varsase niste tonuri de lumina. Am inceput sa rad cand ochii mi-au fugit in oglinda. Parul negru ma mustra artagos ca-l impletisem prea strans in codite, de pe frunte se cerneau pistrui, dandu-se de-a berbeleacul pana la buze. Ansamblul era preluat atat de stingher incat n-a fost mare scofala cand am scos limba. Maria m-a prins de umeri fara sa ma dojeneasca din priviri cum facea de obicei, ci m-a trimis dupa glasul doamnei. Imi facuse de comanda o rochie de catifea cu un decolteu de dantela care abia se tinea de umeri. Un roz secretos, prafuit, ca un dor de amurg. Mi-a prins de incheietura bratara de safire. Oglinda murea de ciuda.

pink dress 2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s