Bataturi de primavara

Nicolae-Grigorescu-Fetita-in-rosu

( Nicolae Grigorescu, Fetita in rosu )

Mos Vasile s-a suparat pe primavara, si-a atarnat o boccea de coada sapei, a ridicat-o pe umar si a plecat de-acasa. Babele abia trezite pe dupa porti n-au scos o vorba, cainii au schelalait mai mult de foame, numai Rahila popii s-a minunat, ea fusese martor cand mos Vasile vanduse pamantul. “Incotro nebunul?” s-a intrebat, dar au prins a o trage de fusta copiii cerand de mancare si a lasat sa-l strige pentru alta data. Mos Vasile a urcat la munte, acolo iarna nu se lasa asa usor dusa de nas. Se aciua intr-o coliba parasita unde pe vremuri se intalneau sa dea pe gat rachiu niste padurari si de unde puteai sa privesti la spata muntelui, la ce misca fara sa ceara voie. Ce rost isi mai avea in sat cand nu mai avea pamant de lucrat? Il vanduse cand i se imbolnavise vaca, sa aiba bani de veterinar, dar vaca se incapatanase sa moara lasandu-l singur pe lume, daca nu punea la socoteala o mana de gaini. Inainte de a pleca le inghesuise in cotetul Gherghinei, o namila de muiere care de cate ori il prindea cu sticla de rachiu in mana il lua la bani marunti. Il pandea printre scandurile gardului cand smulgea buruienele agatate de castraveti. Castraveti murati ca ai ei nu aflai cale de cinci sate, ca sa nu-si scape barbatii la ea in curte muierile cumparau tot de la ea caci niciuna nu-i aflase reteta. Incercasera cu frunze de telina, cu nuieluse de cires, cu boabe de mustar un pic zdrobite dar pe cand ai lor borhoteau inainte de primul ghiocel, ai ei se tineau tari si buni de mancat si dupa aprilie. Mos Vasile se temea ca-i pusese gand rau si voia sa-l naimeasca sa-i repare doagele de la butoaiele burduhanoase de stejar. Ii era frica ca daca o lasa in batatura il ia pe sus cu casa cu tot. In ultimii ani nu mai vorbise decat copiilor, sareau gardul din dosul shurii si veneau sa imparta cu el cocosei si mere uscate. Cand mai era in putere se luase la baut cu un tigan care umbla dupa balciuri si ala, ramas fara bani, lasase in urma un gratar unde pe jaratec dadeau din picioare a ciuleandra boabe colturoase de papusoi. Merele le taia asa cum il invatase ma-sa, in felii nici groase, nici prea subtiri si le punea pe ziar sa odihneasca pe prispa, la soare.
Singur in coliba, mos Vasile se lasa calcat de o lacrima pe blandul ochiului. Dracui, lacrimile erau treaba muiereasca. Flacarile din vatra muscau gerul dintre pereti aducandu-i aminte cum strangea tarana in pumn si i se rasfira printre degete, mirosind reavan, a … lua-o-ar dracu’ de primavara! Adormi invelit intr-o cerga flocoasa din care nici puricii nu scoteau nasul afara.
Tincuta puse o papusa din cocenii lui mos Vasile in desaga, doua turte uitate pe buza plitei si rochita cu volane din casa ceea mare. Saltand-o pe umar, cum vazuse la garbovitele care strigau dupa haine vechi, scoase capul pe poarta. Mama-sa si tata-sau dormeau bustean, imprastiasera balega pe ogor cu o zi inainte si intarziasera in noapte ca sa-si scoata cu sapun facut in casa mirosul din piele. Nicio geana de lumina nu belise inca ochii cocosului ca sa-i arda de cantat. Pana la pranz tot satul avea sa caute fata. Se dadu alarma si in comunele vecine.
Mos Vasile o gasi adormita intre frunze moarte cand cobori la vale dupa vreascuri. Tincuta se trezi langa foc si se impotrivi sa fie dusa inapoi acasa. De cand daduse primavara toata lumea era plecata la camp si cand se intorceau osteniti oamenii nu mai aveau chef de povesti. Mos Vasile cobori pe furis intr-o noapte sa dea de stire la poarta Tincutei ca fata era teafara dar nu voia sa se intoarca acasa. Dupa el se trase o ninsoare a mieilor, cinci zile muntele refuza sa mai primeasca picior de om. Dupa Tincuta ai ei venira la spartul verii, inainte de a umple hambarele si a da drumul la vin. Fata crescuse aproape doi centimetri si invatase pe de rost povestile lui Creanga. Lui mos Vasile incepuse sa nu-i mai fie frica de moarte. Se impacase si cu primavara.
Cand Tincuta isi pierduse primul dinte mos Vasile planse ca o muiere doua zile. De-acum niciunul nu mai putea sa-si aminteasca de Stan Patitu fara sa suiere serpeste. Primavara abia astepta sa-i creasca unul nou fetei si mosului sa-i scoata peri albi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s