Coup de fou … ou foudre

thieves

 

Dimineaţa îl prindea în tufişuri. O pândea de când aprindea lumina la baie. Îi văzuse cămăşile de noapte pe frânghia de rufe. Îl înnebunea. Frământa binoclul până o vedea ieşind. Purta haine cambrate şi avea un mers cumpătat, elegant. Părul lung, până la coate, faţa ovală, cu ochi adumbriţi de gene lungi. De la sâni în jos nu mai era în stare de nicio descriere, asuda căutând cuvinte potrivite. Băieţii îl împungeau să ia o hotărâre, el prefera să mai aştepte. Voia să fie sigur. Îi simţea pe cei tineri trepidând, dar el era de modă veche, toate aveau să se aşeze la timpul lor. Până atunci se mulţumea să privească. Ştia când pleca, ştia când venea, ştia cât doarme, ştia că e singură. Nu ştia până când.
Letiţia ştia când era privită, i se zbătea ochiul drept şi o mânca spatele. După primele trei zile de suspiciuni aproape că telefonase la poliţie. Copilărise pe strada asta, ştia toţi boscheţii, fiecare frunză care nu era la locul ei. Se hotărî să facă puţină investigaţie pe cont propriu. Îşi cumpără un binoclu. Spre dimineaţă zări un pantof bărbătesc, de piele naturală, probabil lucrat manual. În sfârşit trezise interesul unui bărbat cu gusturi delicate! Din ziua aceea avu mai multă grijă la ţinută şi accesorii.
Băieţii făcură mai întâi glume, apoi îşi pierdură complet răbdarea cu el. Trebuia să ia o hotărâre şi nu-i era uşor. Ar fi privit-o zile întregi, luni … dar se apropia toamna şi n-avea chef să răcească în ploaie.
Letiţia stătu ca pe ace la serviciu. Era convinsă că aia era ziua cea mare. Se agitase şi-n somn. Deşi murea de nerăbdare şi parcă şi destinul o trăgea de nasturi, opri la coafor pentru puţin volum şi-şi schimbă şi manichiura. Parcă maşina şi aruncă o privire în jur. Respiră scurt, de parcă o furnica atâta linişte. Pe prag o aştepta un trandafir. Expiră adânc şi zâmbi larg. Deschise uşa, fredonând vesel şi înmărmuri. Casa era goală. Fuseseră lăsate în urmă doar câteva mărunţişuri, aruncate neglijent, pe jos. În bucătărie mai avea masa şi patru taburete. Patul din dormitor fusese tras până la uşă, apoi cineva renunţase şi luase doar rufăria.
Băieţii închinau halbe de bere şi se prefăceau abţiguiţi, deşi puţină fericire tot le juca în ochi. Îi fusese greu să-şi ia rămas bun, îi lăsase o minicameră cadou, sub masa din bucătărie. Dacă i se făcea dor, avea s-o caute când s-o mai întrema. Păcat de ea … aşa frumoasă şi să nu aibă ea alt noroc … Poate când s-o retrage din afaceri … poate …

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s