Razboi si para

grandpa girl (vintage photo OLD MAN GRANDPA W/ SWEET LITTLE GIRL 1950s – on ebay.com)

 

Injura in gand. Injura in barba. Injura adanc in piept. Urla injurand cerul, pamantul si pe Dumnezeu holbandu-se la el. Nu mai avea munitie. De doua zile ploua in jurul lui si peretii transeelor, sapate in graba, miroseau a putregai acoperind mirosul de hoit. Cand nu mai suporta sa le vada fetele, asteptand ca miloagele ceva din cer, le improsca cu noroi. Fete care cu cateva ore in urma se latisera ranjind, aruncasera ocari scaparand din ochi dar nu avusesera timp sa le fie frica. Dintre toti scapase numai el. Nu stia daca sa-i multumeasca sau sa-i intoarca spatele lui Dumnezeu. De data asta dadusera de dracul. Epuizase cartusele tuturor. Nu mai era nimic pentru care sa traiesti. Ciuli urechile. Ii auzea apropiindu-se. Dusmanul isi adulmeca victoria si sangele lui va imputi curand vazduhul. Ii mai arunca o ultima privire lui Licu. Locuiau gard in gard, iubisera aceeasi muiere, nevasta-sa. Acum toti erau morti, bombardamentele de peste noapte le luasera glasurile. Din buzunar ii spanzura pe jumatate afara o para. Se apleca si o prinse in mana. Bunica-sa ii spusese sa nu ia de la morti dar asta era Licu, Licu care luase tot ce fusese mai bun in viata si-l lasase pe el in urma. Tot un mort si el. Un mort inca viu. Disperarea il ridica in picioare. Iesi din transee tinand strans de para. Avea sa-i injure pana i se va scurge toata mizeria din corp. Fusese buna asa cum fusese dar il lasase sa crape ca un prost. Nenorocita de viata …
Soldatii imparatului incremenira cu pustile in mana. Privirile le ramasesera aninate de mana lui. Se uita si el sa vada de nu-i vreun porumbel. Idiotii credeau ca ii ameninta cu o grenada! Incepu sa faca pe-a nebunul, ranjind si prefacandu-se ca le da cu para de frunte. Soldatii se dadura cativa pasi inapoi. Prinse para de codita si incepu sa scrasneasca din dinti. Le facu semn ca vrea sa plece, voia sa fie lasat in plata Domnului. Unul intre doua varste care isi pierduse cascheta, probabil unicul ofiter, le facu semn sa traga. Ridica mana sa le zdrobeasca para de teasta, soldatii insa facura un pas indarat. Victoria era aproape, nu mai aveau niciun chef sa moara.
Mai avea doar cativa metri pana la crengile padurii. De-aici incepea desisul si timpul cuvenit sa-si faca planuri. Soldatii se lasasera pagubasi, mocirla lasata in urma de razboaiele lui Dumnezeu ii tragea inapoi de picioare. El isi trasese sosetele peste bocanci. Pentru prima data in ultimele saptamani soarele isi arata fata. Nu-i mai facea nicio placere. Se aseza pe o buturuga, scoase briceagul si taind tacticos felii subtiri din carnea parfumata si verde molfai multumit. Poate ar fi trebuit sa-i para rau, para ii salvase viata. Dadu din cap, asa i se zemuia pe veci in sange. Respira, ce-l apucase sa se vaite ca o muiere?
Cand simti seara pe umeri pleca in recunoastere. Gasi un sat la cativa kilometri de padure. Lua niste haine barbatesti de pe o franghie, probabil gospodinei ii venise sotul pe neasteptate acasa si incolaciti unul de altul uitasera de tot. Si de rufe. Flamanzi de viata, obosind in moarte. Isi aduse aminte de toti ai lui. Satul disparuse, unde avea sa se duca? Unde? Si chiar daca ar indrazni, l-ar prinde si l-ar face si pe el una cu pamantul. Il chema in gand pe Dumnezeu dar Dumnezeu nu statea de vorba cu hotii. Intotdeauna crezuse ca e snob, El care ii facuse pe toti ii placea numai pe unii.
Isi aduse aminte ca mai avea o bucata de ciocolata in buzunar. O pastrase pentru victorie. El si Licu se imbatasera cu o saptamana in urma pe cand innoptasera intr-un sat numai cu muieri. Bausera ca porcii pana dimineata. Ceilalti isi gasisera pacea cu niste femei. Licu le vedea pe toate urate, niciuna nu era ca Maria lui. Maria lor. Dar Licu a murit si n-a mai apucat sa-i spuna. Probabil l-ar fi omorat. Poate ar fi fost mai bine. Se jurase ca daca scapau din haznaua in care fusesera impinsi ii va spune adevarul. Acum isi dadea seama cat era de prost. Licu a murit fericit. Maria a murit fericita. Numai el a ramas ca un popandau sa doara in cangrena trecutului. Scoase hartia de pe ciocolata si lasand-o numai in staniol o aseza pe o piatra de rau, de care probabil gospodina isi proptea cosul cu rufe.
Mai statu in padure pana dadu toamna si incepura iar ploile. Mirosea a mucegai si hoitul din creier incepuse si el sa puta. Isi facu un plan.
Traversa padurea in directia opusa si lucrand cu ziua, cand pentru unul cand pentru altul, isi tarai viata pana intr-un catun de munte. Se daduse drept mut, nu mai avea oricum nimic de zis. Moartea isi batuse joc de el, dar viata, fata buna, ii facuse loc langa ea pe prispa. Gasi o vaduva data in parg dar cu viclesuguri de apa curgatoare. Se insinuase in jurul lui strangandu-l intre coapsele dulci, il trase dupa ea in adancuri, in unica valtoare in care ii era dat sa uite. Adormi in bratele ei, ca un prunc. Noua copii a avut cu ea, acum toti pe la casele lor. Cincisprezece nepoti, din care una mica si botoasa tocmai ce-i puse in mana o para. O adusese de la oras, pentru el. In livada nu avea, le stia gustul.
– E fermecata … de ce plangi bunicule?
– Plang pentru ca mi-am dat seama cat am fost de fericit.

pear

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s