Burlaci cu invitaţie

party

 

Popeasca ne invitase ca să-şi laude lustrele şi canapeaua de piele, pe care fiică-sa, designer, aruncase nişte pleduri verzi şi rozalii, înnodate la colţuri. Împachetase totul frumos, cu intenţia de a sărbători zece ani de căsnicie îndestulătoare, puţină ardoare scursă şi în buzunarul domnişoarei Cleo Hăncescu, o nepoată de văr pe care o ţinea bărbatu-său foarte aproape de facultate. Primăverile îmi cauzau o asemenea nevoie de astenie încât mă delectam în fericirea conjugală a celorlalţi. Vedeţi bine, mă apropiam de 30 de ani şi singurul care mă ceruse de nevastă fusese un comis-voiajor tocmit de mătuşă-mea, Stăvăroaia, care credea că spectacolul public atrăgea interes. Mătuşă-mea se lăuda cu victorii consemnate în mesageria jurnalelor, luptând necontenit pentru eradicarea burlăciei, care lăsa femei sensibile şi pline de virtuţi la mila destinului. Pfui! Ea nu credea în destin, credea în salarii decente, poftă de mâncare şi copii fericiţi, cu muci la nas. Ar fi fost bună de prim-ministru, dusese de nas, la altar, şase indivizi cu drept de vot, dar slabi la constituţie. Să fii de şase ori văduvă îţi dă oarece credibilitate în domeniu, şase încercări, toate reuşite, devotată până când moartea a despărţit-o. Nu concepea să eşueze, mai ales în privinţa mea, propria nepoată! … Şi totuşi, niciun bărbat cu scaun la cap nu se gândise că m-aş pricepe la supa cu găluşte. Manichiura mă dădea de gol.
Popeasca comandase de la cele mai fine restaurante. Aperitivele se prezentau impecabil. Aveam o slăbiciune pentru spuma de somon pudrată cu mărar, pe felii de castraveţi şi pentru chiftelutele de curcan cu caise uscate şi brânză Stilton. Acasă mâncam pârjoale cu usturoi, dar mama mă învăţase să mă spăl pe dinţi înainte de ieşirile în societate. Popeasca era gazda absolută, era în stare să ne ţină sub lustră o oră întreagă, până ghiceam preţul corect. Bărbatu-său avea grijă să se dea la băutură, cu o oră înainte de a veni musafirii, pe care îi aştepta la uşă, cu cocktail-uri tari de nervi. Pe inima goală, scoteau la lumină aprecieri entuziaste şi epitete pe placul gazdei.
Uram rochia neagră. Nu aveam decât două rochii de seară, dar la care ataşam zeci de accesorii. Rochia roşie îmi fusese pătată de un excentric, cu maioneză, la petrecerea de luna trecută a Miei. Mia credea că găzduind o petrecere pe lună păstra atenţia bărbaţilor pe numărul mic la pantof şi nu pe cel mai greu de ţinut minte, al anilor. Rochia neagră avea un decolteu generos, ce dezlega limbile interlocutorilor. Deja mă urmărea o conversaţie despre cursele de cai ţinută în viaţă de trei pofticioşi. M-a salvat de un finiş la sprânceană domnul excentric, care s-a prezentat cu jumătate de oră întârziere. Faţă de data trecută, îndrăznise să mai grizoneze puţin. Tinerii, mulţumind pentru iniţierea bahică a tracului, au plecat în căutare de senzaţii intense, unele care să-i motiveze să nu se mai despartă de pahare şi scobitori până dimineaţa. Mâncare era din belşug şi de bună calitate, un tânăr care abia urca primele scări în carieră aprecia gustul vremurilor ce aveau să vie, dacă erau planificate chibzuit. Partenerul meu în jocuri de cuvinte, domnul excentric, cu lavalieră şi mătase roz în buzunarul de la piept, ne aşeză comod pe canapeaua ce ne fusese prezentată ca membru al familiei. Făcându-mă să gust şampanie dintr-un pahar înalt, cu picior, rupse tăcerea:
– Îmi displac curvele de lux.
Toca cuvintele mărunt, ca pentru supe chinezeşti – dulci, condimentate aspru şi nu cu lejeritate, precum cele vecine, indiene. Mă încercau nişte meniuri internaţionale şi mă prefăceam că le înţeleg. Apoi balonaşele sprinţare de lichid mi s-au pitit sub limbă şi m-am înfiorat înduioşată, imaginându-mi-l gol-puşcă, înconjurat de curve ieftine şi binevoitoare, vesele ca nişte rândunele, cu lenjerie de nylon, în culori ţipătoare, purtătoare mămoase de blenoragii şi mâncărimi de păduchi rătăciţi. Îmi trecea prin faţa ochilor, în drum spre cabinetul medical, expunându-se mândru, triumfal, privirii complice a fostului coleg de şcoală. Precis frumoasele i se dăruiau pe gratis, ştiind că o să plătească, generos, şi pentru reţetele lor. Îl plăceam teribil, poate mai puţin faptul că îmi trata refuzul drept curvă de lux.
– Pot să întreb de ce, domnule?
– Găsesc că se supraevaluează, deşi au grijă să cheltuiască pentru educaţie şi parfum.
Parfumul mă trădase. Uitasem să-l folosesc pe-al meu de-acasă şi profitasem de o vizită la baie spre a mă insinua în cel al Popeascăi, altfel riscam să mă învăluiesc în aroma ieftină, dar delicioasă, de chifteluţe marinate. Măcar puteam să beau, fără să-mi mai fac griji pentru decolteu. Şi să mă gândesc. Să mă gândesc ce dracu’ aveam să-i spun Stăvăroaiei …

beauty girl

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s