Pis, pis

cat 11

Am slăbiciunea asta pentru prăjituri … Nu ştiu exact de unde am moştenit-o. Bunică-mea era o bucătăreasă cu har. Îşi punea amprenta pe orice reţetă, căci singurul ‘extraordinar’ pe care îl putem da pe gât e ‘delicios’. Dar bunică-mea era o femeie cu frica lui Dumnezeu, nu exagera. Ceva ce am moştenit – o relaţie interesantă cu Dumnezeu. Din păcate eu tind să exagerez.
Progres nu înseamnă numai internet, Facebook, telefoane mobile şi bârfe despre alte planete, ci şi prăjituri cu apariţii de Louboutin, dar cu tălpi cauciucate şi creme din praf la pungă. Un ficat sănătos înseamnă ingrediente naturale, dar cine mai vinde azi ingrediente curate, lucrate responsabil? Banii ne-au luat tuturor minţile. Cum să mă feresc de toate grăsimile alea procesate la foc mocnit, de zahărul în exces şi de aromele artificiale? Nişte texte de guru, specialist în sănătatea celor de 100 de ani, mi-au dat ideea. La 100 de ani uiţi în 10 minute că eşti sănătos. Fiecare părticică din tine scârţâie, fâsâie, tremură, şuieră, sforăie, murmură şi, ca să ajuţi mumificarea, o dai pe ţigări şi băutură. Din păcate doctorul meu scrie în timpul liber dramă şi nu pamflete, aşa că mi-a interzis abuzurile oficiale. Rămâne să mă răfuiesc cu ficatul ţinând din frâu trigliceridele. Guru, fiind iubitor de animale, dă drept exemplu o pisică. Cam câte mâţe îmi permit să găzduiesc? Nici nu se pune întrebarea … Mi-am făcut rost de un motan. Nu orice fel de motan, pe lângă faptul că e plin de fumuri, adică de culoare gri, deosebeşte soiurile benefice de grăsimi de cele deranjante pentru organism. Aşa am ajuns să împart plăcerea mea cu gusturile dumnealui. Motanul adulmecă, nici nu se sinchiseşte să se apropie, iar dacă depistează vreun factor chimic le întoarce spatele. Sunt condamnate. Nici nu ştiti câte caschete de bezea şi coifuri de frişcă au ajuns la gunoi! Mustăţi de ciocolată, fuste grele de caramel, spumă de caise şi aluat franţuzesc au ajuns peisaje dezolante, mâncare pentru şobolani.
Sufăr. Motanul a început să-mi arunce priviri sarcastice. În fond, îmi vrea binele. Până şi doctorul mi-a spus că 2-3 chimicale, din când în când, s-ar putea să-mi pună puţină culoare în obraji. Aşa va arăta, practic, viitorul.
Îl dau afară din casă, intră pe fereastră, pe aerisirea de la subsol, pe coşul de fum. Apoi mă lasă el pe dinafară. Ies să semnez pentru o livrare de ecleruri cu şerbet, lipeşte pe furiş uşa. Nu mă mai învăţ minte! Sparg uşa, o repar, schimb yala. Des. Când i-am cerut sfatul lui guru, mi-a zis că aduce ghinion să încerci să scapi de pisic. N-am încercat să-l sinucid, dacă ştie să deosebească 12 tipuri de grăsimi, nu se lasă el interesat de savarină cu arsenic … Convieţuim.
Noaptea îşi face loc pe plapumă. Ziua mi se învârte printre picioare. L-am făcut cadou, dar e educat, când simte că prezenţa lui oboseşte se întoarce acasă. Şi-a făcut sindicat. Toate mâţele din cartier vin să-l miaune de dimineaţă. Se invită la masă, la vecini. Şi are şi el o slăbiciune – copiii. Nu numai că port de grijă unui motan, dar, ca să nu aduc atingere echilibrului planetar, va trebui să adopt şi un copil. Sau doi. Trigliceridele blânde zgârie rău.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.