Sunt om, te lauzi că m-ai întrupat, că mi-ai dat suflet şi pe întuneric un oftat, vrei să-ţi zâmbesc, când golul meu e trist, ai vrut să fiu, nu-ţi place că exist. Doar tu ai monopol pe bunătate, tu ştii ce-i bine şi ce nu se poate, mă rupi bucăţi, mă ceri loial, nu realist, eşti unicul curat, mă chinui, că exist. Tu ai Lumină, Frumuseţe şi Cuvânt, eu plec cu pielea de pe mine în pământ, îmi tragi iubirea de sub mine, plâng în acatist, splendoarea ta – o semnătură de iluzionist.
